|
|
 |
Principalele roluri ale noului sistem de protecţie al reactorului (RPS) sunt:
a. Ia măsurile de protecţie necesare în vederea opririi funcţionării reactorului, de calmare si păstrare a materialelor radioactive şi de minimizare a consecinţelor unui accident nuclear,
b. Controlează interblocările în vederea asigurării protecţiei împotriva operărilor eronate, dacă condiţiile necesare pentru operarea sigură nu au fost îndeplinite,
c. Păstrează parametrii reactorului în limitele admise pentru operare, fără a atinge limitele de securitate,
d. Furnizează şi afisează operatorului de reactor suficientă informaţie pentru determinarea rapida a stării sistemului de protecţie (autodiagnoză), în vederea luării deciziilor corecte cu implicaţii în securitatea nucleară.
Lecturați gratuit Modernizarea sistemului de control – comandă al reactorului TRIGA – SCN în vederea creșterii securității nucleare, autor Ing. Bogdan Florin Venescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5936-0
|
 |
Prevenirea bullying-ului poate începe încă din grădiniță, când copiii sunt învățați să-și recunoască și să-și gestioneze emoțiile. În acest sens, educația non-formală poate fi un instrument puternic, prin activități de grup, jocuri de rol sau sesiuni de mediere. Abilitățile socio-emoționale (auto-reglarea, empatia, cooperarea) sunt esențiale în prevenirea comportamentelor agresive.
Lecturați gratuit Ghid metodic. Rolul educației formale și non-formale în reducerea bullyingului în grădiniță și școală, Coordonatori: Prof. Isac Vasilica, Prof. Dănăilă Valentina, Prof. Damaschin Claudia Loredana, Prof. Constantinescu Cristina Elena
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5917-9
|
 |
Fișele de lucru incluse în acest auxiliar au fost elaborate cu atenție, având în vedere principiile educației incluzive, diferențierea pedagogică și nevoile specifice ale elevilor care necesită sprijin suplimentar, fie că este vorba despre elevi cu cerințe educaționale speciale, sau cu dificultăți și pierderi de învățare. Exercițiile propuse urmăresc consolidarea competențelor de bază, dezvoltarea gândirii critice și motivarea către învățare, lucrarea fiind în conformitate cu programa școlară în vigoare.
Lecturați gratuit Acces la educația remedială. Fișe de lucru pentru sprijin și adaptare curriculară. Gimnaziu, autor Iuliana Muscă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5914-8
|
 |
Învăţământului preşcolar îi revin sarcini importante în pregătirea copiilor pentru şcoală, aceasta asigurând în bună măsura eficienţa învăţământului în prima sa treaptă.
A pregăti copilul preşcolar pentru şcoală înseamnă a-l înarma cu acele achiziţii, capacităţi, aptitudini, abilităţi care să-l ajute în parcurgerea drumului atât de complicat în descoperirea lumii înconjurătoare. Astfel, grădiniţa de copii împreună cu familia şi cu societatea civilă îşi conectează eforturile pentru asigurarea unui învăţământ preşcolar de calitate, eficient, centrat pe trebuinţele copiilor.
Lecturați gratuit Teorii privind noile tendințe ale învățării, autor Iuliana-Rodica Iacobeanu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5899-8
|
 |
În clasele I – IV se formează noțiuni matematice de bază, cu care copilul va opera pe tot parcursul vieții și pe care se clădește întregul sistem al învățământului matematic. Cu „echipamentul” pe care-l dobândește în aceste clase elevul face întreaga “călătorie” în domeniul acestei științe. În măsura în care cunoștințele noi găsesc suport în mintea copilului, ele se sudează, se cimentează și construcția se ridică solidă și estetică. În același timp invers, se creează goluri, se fac legături slabe, cu multe dificultăți.
Pentru a îndruma și conduce corect pașii mici ai învățării matematicii, învățătorul trebuie să verifice obiectiv progresele școlare și randamentul final. Numai o evaluare sistematică și riguroasă a nivelului de pregătire al elevilor poate conduce la creșterea continuă a calității și eficienței învățământului.
Lecturați gratuit Studiu psihopedagogic despre evaluarea sumativă și formativă la matematică, autor Ionica Frățilă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5902-5
|
 |
În educația timpurie, limbajul nu este doar o unealtă de comunicare, ci un vehicul al dezvoltării cognitive, emoționale și sociale. În fiecare copil se află o poveste nerostită, care așteaptă să fie activată prin cuvinte, prin glasul cald al unui adult și prin contextul magic al unei activități narative. Poveștile, fie că sunt citite, spuse sau create împreună cu copiii, devin punți între suflet și învățare, între gând și exprimare.
Lecturați gratuit Dezvoltarea limbajului prin intermediul poveștilor în educația timpurie, autor Cristina Elena Solomon
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5900-1
|
 |
Le thème choisi, les temps verbaux, est un chapitre difficile de la grammaire du français, – et semblent le devenir un peu plus chaque année – pour des étudiants confrontés d’une part aux différences inévitables existant entre la langue maternelle et la langue étrangère, d’autre part, à la propre complexité de l’interprétation et manipulation des formes verbales.
Lecturați gratuit Les verbes français au gymnase – approche didactique -, autor Dragoș Pănescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5895-0
|
 |
Ma motivation pour avoir choisi ce thème est représentée par mon désir de me perfectionner en tant qu’enseignant de français, donc par la nécessité d’enseigner de façon efficiente cette langue à mes élèves. Tant de fois je leur ai expliqué que la première raison pour apprendre une langue étrangère c’est d’apprendre à communiquer dans cette langue. C’est le but essentiel de l’enseignement, alors que l’information scientifique, la grammaire, sont un moyen incontournable pour accéder à cette compétence de communication.
Lecturați gratuit Les temps verbaux de la langue française, autor Dragoș Pănescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5894-3
|
 |
Pendant longtemps, la distance linguistique entre langue source et langue cible n’a joué que peu de rôle en didactique des langues. A la fin des années 80, la distinction entre langues proches et langues éloignées commençait à s’affirmer, particulièrement ans le domaine de l’enseignement des langues «en compréhension». En ce qui concerne la didactique française, il y avait opposition entre les langues de même famille linguistique (les langues romanes) et les autres, les premières étant proches (ou voisines), les secondes éloignées (ou lointaines, distantes). Dans le cas de ces dernières, la différence de distance entre langue source et langue cible peut être remarquable: les difficultés pour un francophone apprenant le polonais et le vietnamien ne seront certainement pas les mêmes.
Lecturați gratuit Français langue étrangère: stratégies didactiques à travers le monde, autor Dragoș Pănescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5893-6
|
 |
La terminologie linguistique française souffre d’imprécision, pour ne pas dire de lacunes quand elle décrit le phénomène d’appropriation d’une langue non maternelle. Si la distinction apprentissage / acquisition est respectée (quoique ces deux notions soient souvent confondues), il n’en est pas de même de l’opposition langue seconde ~ langue étrangère.
«Toute langue non maternelle est une langue étrangère à partir du moment où elle présente, pour un individu ou un groupe, un savoir encore ignoré, une potentialité, un objet nouveau d‟apprentissage», objet linguistique d‟apprentissage donc, plutôt que langue de communication courante ou langue de référence. Cette définition correspond bien à la situation d‟apprentissage guidé (scolaire, institutionnel).
Lecturați gratuit Diverses typologies linguistiques, autor Dragoș Pănescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5892-9
|
 |
Integrarea copilului aflat în dificultate într-un nou mediu, fie el plasament sau în familia extinsă sau substitutivă, presupune respectarea nevoilor acestuia atât din punct de vedere fizic și psihic, cât și raportându-ne la capacitatea sa de adaptare în situații necunoscute.
Menirea acestor măsuri este aceea de a împiedica degradarea psihologică a copilului și de a încuraja recunoașterea sa ca entitate distinctă cu particularități specifice și diferite de ale adulților. Crearea unor instituții de acest fel a devenit vitală, mai ales pentru a reuși realizarea unei protecții speciale conferită copiilor cu capacitate de exercițiu restrânsă sau lipsiți de capacitate.
Lecturați gratuit Protecția copilului aflat în dificultate, autor Ana-Maria Madina
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-630-317-165-4
|
 |
În lucrarea de față am încercat să reunesc noțiunile fundamentale legate de teoria inelelor și am realizat o scurtă prezentare a unor clase speciale de inele: inelele aritiene și noetheriene.
În prima parte am prezentat noțiunile fundamentale legate de structura matematică de „inel” precum și relațiile existente între ele sub forma unor propoziții și teoreme cunoscute, pentru ca în partea a doua să studiez divizibilitatea în inele prin prezentarea unor noțiuni, proprietăți specifice și definirea unor clase speciale de inele precum inelele prime, factoriale, principale etc.. În ultima parte am definit reprezentații a încă două clase speciale de inele: inelele aritiene și noetheriene.
Lecturați gratuit Clase speciale de inele, autor Daniela Florina Rezmive
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5874-5
|
 |
Prin această cercetare am dorit să descopăr modalități specifice vârstei pentru cunoașterea cât mai profundă a propriei persoane, a ansamblului capacităților, aptitudinilor și abilităților deținute. Prin diverse activități realizate la clasă, cadrul didactic îi poate ghida și coordona pe școlarii mici și preșcolari spre a-și dezvolta obiceiuri de autoobservare și autoevaluare, de creare a unui plan de acțiune care să asigure finalizarea cu succes a activității desfășurate și dobândirea unor abilități metacognitive.
Lecturați gratuit Microcercetare. Elemente metacognitive utilizate în învățare în raport cu vârsta, autor Ioana Petre
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5868-4
|
 |
Elevii se află la început de drum, necunoscători, neinițiați, iar profesorul este călăuza acestora, cel care își pune amprenta asupra creșterii și dezvoltării lor. De aceea, cadrul didactic trebuie să dispună de cunoștințe ample, care să le asigure o învățare calitativă. Maniera de predare și instruire a elevilor trebuie organizată în funcție de vârsta pe care o au, nevoile și caracteristicile specifice vârstei, de care cadrul didactic ar trebui să fie conștient și pe baza cărora să își structureze planul instructiv-educativ. Datoria cadrelor didactice este de a forma viitori tineri și adulți admirabili și valoroși, bine dezvoltați pe toate planurile, care să conștientizeze importanța învățării și perfecționării pe tot parcursul vieții. În acest sens, să le formăm abilități metacognitive, demonstrat fiind faptul că aceștia învață cel mai bine în condițiile în care sunt conștienți și capabili să își regleze procesul de învățare.
Lecturați gratuit Elemente metacognitive utilizate în învățare în raport cu vârsta. Aspecte teoretice, autor Ioana Petre
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5867-7
|
 |
Lucrarea de față îți propune, prin jocuri cu componentă de socializare, dezvoltarea unor abilități ca să le permită copiilor să se adapteze lumii în prezent dar și în viitor. Un copil cu o imagine de sine echilibrată este un copil capabil și dornic de învățare, autonom, încrezător în forțele proprii, perseverent, cu sentimentul valorii personale. De aceea dezvoltarea imaginii și stimei de sine trebuie cultivate din copilăria mică fiind fundamentul dezvoltării ulterioare. Potențialul avut la această vârstă nu poate fi recâștigat decât parțial.
Lecturați gratuit Contribuția jocului din grădiniță la dezvoltarea imaginii de sine la preșcolari, autor Nicoleta Leșanu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5865-3
|
 |
Coloratul nu este doar o activitate distractivă – este și o cale prin care cei mici învață despre lume, își dezvoltă răbdarea, atenția și încrederea în sine. Fie că e vorba de o floare zâmbitoare, un animal prietenos sau un peisaj de basm, fiecare desen a fost ales cu grijă pentru a stimula curiozitatea și bucuria de a crea.
Îi încurajăm pe cei mici să coloreze așa cum simt, fără griji pentru „corect” sau „greșit” – pentru că arta nu are limite, iar fiecare copil are propria lume de culori în suflet.
Lecturați gratuit Lumea necuvântătoarelor. Auxiliar didactic pentru învățământul preșcolar, autori Adam Bianca Ștefania, Negraru Anișoara, Iordache Mariana, Zăvoianu Iuliana
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5864-6
|
 |
Autismul este o tulburare gravă a proceselor normale de dezvoltare care apar în primii doi ani de viaţă. Afectează limbajul, jocul, cogniţia, dezvoltarea socială şi abilităţile de adaptare, provocând întârzieri din ce în ce mai mari faţă de copiii de aceeaşi vârstă.
Familia este contextul în care individul evoluează pe tot parcursul vieţii sale, iar consecinţele unei funcţionări deficitare se reflectă întotdeauna negativ în starea de sănătate psihică şi somatică a acestuia.
Lecturați gratuit Consilierea psihopedagogică a familiilor cu copii autişti, autor Adriana Rochian
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5857-8
|
 |
Lucrarea descrie abordarea integrată a curriculum-ului, un demers complex care implică: abilitatea metodologică a cadrelor didactice pentru integrarea curriculară, realizarea unei coordonări corecte între temele abordate din perspectiva integrată şi temele abordate clasic, stabilirea modalităţilor de evaluare a performanţelor individuale, mai ales în situaţia învăţării prin cooperare, acomodarea corectă a proiectelor şi abordării pe teme într-o schemă orară coerentă.
Lecturați gratuit Proiectarea ṣi desfăşurarea activităţilor integrate. Ghid metodic, autori Maria Georgiana Tucă, Georgeta Popa
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5851-6
|
 |
Scopul principal al auxiliarului este de a contribui la formarea și consolidarea competențelor lingvistice ale elevilor, printr-o metodologie modernă și accesibilă, adaptată vârstei și intereselor copiilor. Auxiliarul este structurat în lecții tematice care acoperă diverse domenii de interes ale copiilor.
Fiecare lecție include:
• Texte de citit, care vor stimula imaginația și vor dezvolta abilitatea de a înțelege informații citite.
• Întrebări și exerciții, care vor verifica înțelegerea textului și vor încuraja reflecția.
• Activități de vocabular, care ajută la extinderea cunoștințelor lingvistice.
• Exerciții de scriere, pentru a dezvolta abilități de redare a ideilor și exprimare corectă.
Auxiliarul poate fi folosit în clasă ca material de suport pentru predarea limbii române. Lecțiile sunt structurate astfel încât să poată fi integrate cu ușurință în activitățile de zi cu zi ale elevilor, reprezentând un excelent instrument pentru a stimula interesul și creativitatea copiilor.
Lecturați gratuit Cuvinte jucăușe. Texte, fișe și jocuri. Auxiliar curricular de Comunicare în limba română pentru Clasa I, autor Adriana Rochian
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5855-4
|
 |
Educația timpurie pornește de la ideea că vârstele mici reprezintă baza personalității, iar pentru reușita educațională a copilului e necesar să fie antrenați toți actorii cu care acesta interacționează, începând cu membrii familiei, personalul din instituțiile de educație și terminând cu comunitatea.Actualul curriculumul pentru educația timpurie, intrat în vigoare începând cu august 2019, a fost elaborat și structurat în scopul de a răspunde cerințelor societății actuale, dezvoltării personalității copilului pe plan cognitiv, social, moral, afectiv și fizic. Acest lucru a determinat o schimbare în obiectivele și conținuturile educației preșcolare.
Lecturați gratuit Jocul în grădiniță – rolul, importanța și metodologia utilizării jocului ca formă principală de educație preșcolară, autor Vasilica Alexe
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5854-7
|
 |
Literatura este acea formă complexă de exprimare care prin intermediul limbii poate reda stări sufleteşti, senzaţii, percepţia lumii înconjurătoare. Artele vizuale şi muzica pornesc de la expresivitatea cuvântului şi redau realitatea îmbogăţită prin limbajul lor specific contribuind la lărgirea orizontului oferit de textul literar. Corespondentul muzical şi imagistic al acestuia este impresionismul, care surprinde momentul trăirii artistice în toată plenitudinea sa. De asemenea, am observat de-a lungul timpului că elevii întâmpină dificultăţi în receptarea adecvată a operelor simboliste, deoarece ei studiază abia în clasa a X-a un text simbolist, respectiv în clasa a XII -a, de aceea, consider că este foarte important ca ei să se familiarizeze cu acest tip de scriitură.
Lecturați gratuit Simbolismul românesc. Dimensiuni didactice ale predării integrate în ciclul superior al liceului, autor Georgeta Moldovan
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5845-5
|
 |
Matematica are o contribuție însemnată în societate, studiul acestei discipline determinând dezvoltarea gândirii și a progresului omenirii.
A învăţa matematica înseamnă nu doar să rezolvi probleme, ecuaţii, să calculezi arii, volume ş.a.m.d., înseamnă să citeşti, să interpretezi realul în mod raţional, să te apropii de concepte, de modelele ce reprezintă exemple de rigoare, să dezvolţi capacităţi de analiză, sinteză şi critică constructivă.
Lecturați gratuit Teoreme asupra numerelor prime, autor Liliana Mădălina Istrate
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5886-8
|
 |
Proiectul Erasmus + Education aux médias et à l′information (EMI), 2023-2-FR01-KA210-SCH-000181803, a avut ca obiective lupta împotriva schimbărilor climatice, lupta împotriva dezinformării, promovarea noilor metode de învăţare şi predare şi conştientizarea valorilor europene prin realizarea de produse finale variate, originale.
Prezentul ghid metodologic vine în completarea activităţilor proiectului, propunând şi susţinând o diseminare mai largă a unor astfel de inițiative, din ţară şi din străinătate. De asemenea, se doreşte a fi o sursă de idei pentru orice coleg în ceea ce priveşte crearea de proiecte, respectiv resurse educaţionale deschise.
Lecturați gratuit Ghid metodologic de bune practici. Promovarea multiculturalității și a multilingvismului prin intermediul activităților educative. Rolul proiectelor internaționale în dezvoltarea învățământului românesc, coordonatori: Prof. Dr. Iulia Maria Chirnoagă, Prof. Dr. Georgeta Pompilia Chifu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5831-8
|
 |
În această lucrare am insistat asupra exerciţiilor care solicită rapiditatea în gândirea logică, spontaneitatea, inteligenţa pentru formarea unor deprinderi de muncă intelectuală, pregătind astfel copiii pentru adaptarea cu activităţile matematice din şcoală. Acestea se pot realiza mai ales prin intermediul jocului, acesta fiind activitatea predominantă la vârsta preşcolară şi care are un rol important în formarea şi dezvoltarea însuşirilor şi capacităţilor psiho-fizice ale preşcolarilor; jocul reprezintă viaţa copiilor.
Lecturați gratuit Inițierea preșcolarilor în operațiile aritmetice cu numere naturale, prin intermediul mulțimilor, autor Cristina Andreea Mateescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5869-1
|
 |
Spring Holidays Through the Eyes of Children is a cross-border project that brings joy to children, teenagers, and adults alike.
It is a creative way to end the school year, to warm hearts, and to apply what we’ve learned in a useful and enjoyable way! The burden of homework disappears, deeply dormant ideas in the subconscious are reborn, feelings resurface, and positive emotions find their way into everyday life!
Beyond the development of linguistic, cultural, and digital skills, the enthusiasm of fifth graders to participate interactively in extracurricular activities becomes evident — to experience the well-being that knowledge brings, to create new friendships, and to engage with teachers in a different way.
Strictness fades, imagination takes flight, and the spring holidays bring out the best they have to offer: peace, tranquillity, hope, and childhood.
This is a project about discovering various national and international traditions and customs, promoting the unique elements of this season within a multicultural world.
The content and activities initiated aim to highlight the positive experiences of the participating educational institutions, to foster awareness of cultural and educational elements, attachment to the universal cultural heritage, and active student engagement in stimulating creativity, developing critical thinking, and providing opportunities to collaborate, to revive team spirit and social interaction in a post-pandemic context where isolation had reigned over society.
Thus, spring becomes a reason to bring smiles to the faces of schoolchildren burdened by the rigors of daily life—a way to escape the somber reality and to bring back to life joy, solidarity, and everything that defines us as human beings through knowledge!
Lecturați gratuit SPRING HOLIDAYS THROUGH THE EYES OF CHILDREN, autori: Prof. Oxana Oloi, Prof. dr. Cătălina Daria Mărginean (Coordinator)
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5830-1
|
|
|