Domenii | Autori

Arhiva

Caracterul transdisciplinar al valorificării tradițiilor și obiceiurilor populare în învățământul primar, autor Ermina Dănculesei

Trăim un prezent istoric în care părinții își dedică puțin timp pentru educarea copiilor, motiv pentru care consider că se impune ca rolul esențial în acest proces să fie preluat de școală, de cadrele didactice. Astfel, privind educația din perspectiva valorilor naționale, a tradițiilor și obiceiurilor populare, am convingerea că noi îi putem învăța [...]

Cercetare privind valorificarea folclorului în curriculum pentru învățământul primar, autor Ermina Dănculesei

Rezultatele obținute prin studiul de față inventariază și analizează desfășurarea etapei constatative a unei investigații psihopedagogice mai ample, cu privire la caracterul transdisciplinar al valorificării tradițiilor și obiceiurilor populare în învățământul primar.

Lecturați gratuit Cercetare privind valorificarea folclorului în curriculum pentru învățământul primar, autor Ermina Dănculesei