Organizarea datelor în baze de date constituie o formă de centralizare a acestora. Aceasta implică existenţa unui administrator al bazei de date (ABD – Data Base Administrator) care este o persoană sau un grup de persoane ce răspund de ansamblul activităţilor (analiză, proiectare, implementare, exploatare, întreţinere etc.) legate de baza de date.
