Domenii | Autori

Arhiva

Jocul didactic în procesul instructiv – educativ din grădinița de copii, autor Prof. Voinea Elena Daniela


Pentru ca jocul să își dobândească în totalitate legitimitatea pe care o merită pe deplin în actul învățării, ne rămâne nouă, cadrelor didactice, să discernem: cât, unde, când și cum să-l integrăm în practica predării – învățării. Dacă vom cere copiilor să creeze și ei variante de joc, se poate realiza expansiunea acestora prin adăugarea de elemente creatoare, originale.
Eficiența dovedită a jocului didactic nu înseamnă că metoda aceasta exclude folosirea celorlalte metode specifice activităților de învățare. Uneori, pot apărea urmări nedorite privind folosirea jocului didactic, legate de comportarea nesatisfăcătoare a elevilor: prea zgomotoasă, nerespectarea regulilor, acceptarea cu greu a înfrângerilor, plictiseala, dacă se reia de multe ori același joc.
Cu toate acestea, consider că este necesar să acordăm jocului didactic un spațiu larg în ansamblul metodelor destinate învățării școlare, deoarece el este calea spre apariția motivației intrinseci în învățare și un mijloc eficient de activizare a întregii clase, prin conținutul și modul său de desfășurare.

Lecturați gratuit Jocul didactic în procesul instructiv – educativ din grădinița de copii, autor Prof. Voinea Elena Daniela

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7250-5

You must be logged in to post a comment.