Domenii | Autori

Arhiva

Pentru Îngerii ce nu au somn – Adriana Pavăl

“De unde vine acest izvor nesecat de cuvinte frumos împletite, ce alcătuiesc un viu covor emoţional, nu se ştie… Poate din cărţile parcurse, poate din iubirea şi suportul moral al celor dragi, poate din simpla şi complicata ei existenţă, poate dintr-un loc tăinuit al spiritualităţii româneşti ce însumează totul: natură, viaţă, divinitate, iubire. Începând să scrie prin 1990, iată azi a venit momentul ca poeziile ei să cunoască admiraţia sau critica celor ce vor avea prilejul să le citească, să se regăsească în ele. Literatura vine din interior dar inspirată de exterior. Dacă nu simti cu adevărat ceea ce vrei să transmiţi, nu-ţi poţi atinge scopul de a emoţiona cititorul.

Poeziile acestea sunt adevărate, inspirate de o viaţă de om, şi transmit mesaje universale ca iubirea, decepţia în iubire, omul, viaţa, moartea şi, nu în ultimul rând, Dumnezeu. Este extraordinar că autoarea a reuşit să ofere o rază din lumina sa interioară, pentru că a participat la construirea fericirii universale. ” Cel mai bun mijloc de a contribui la construirea fericirii universale e ca fiecare să înceapă prin a şi-o face pe-a lui proprie.”

Cred că e un mic privilegiu apariţia în mediul virtual a acestor poezii ale unei femei tinere, pentru că, după cum şi Camil Petrescu spunea: “Femeia este cheia naturii, toate tainele sunt rezumate în ea. Şi când un suflet de femeie ţi s-a deschis, ţi s-au deschis toate înţelesurile lumii.”
Elena Raicu, Licenţiată în filologie, Masterand al Facultăţii de Litere, Univ. Al. I. Cuza Iaşi

Descarcă ediţia online – gratuită – a volumului “Pentru Îngerii ce nu au somn” de Adriana Pavăl

ISBN 978-606-92244-8-9