|
|
 |
Clasa pregătitoare are un rol important în formarea și dezvoltarea limbajului asigurând condițiile necesare ca fiecare copil să abordeze învățarea cu șanse sporite. La această vârstă copilul este atras de basme, povești, poate reda pe fragmente sau integral conținutul acestor texte, face aprecieri cu privire la comportamentul unor personaje. Rețin poeziile ușor, trăiesc sentimentul.
Trecerea de la grădiniță la școală este trăită într-un mod dramatic de către acesta. Acomodarea în bancă, să răspundă când e întrebat, să se supună autorității, să respecte regulile specifice mediului școlar. Introducerea clasei pregătitoare are ca rol pregătirea copilului pentru schimbările pe care le presupune școala. Strategiile adoptate pentru educația copiilor de 6-7 ani promovează o educație individualizată, cu accentuate valențe formative, în funcție de ritmul propriu de dezvoltare al fiecărui copil.
Lecturați gratuit Abordări metodologice moderne pentru clasa pregătitoare, autor Rodica Ștefan
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6217-9
|
 |
Acest proiect pretinde să evidențieze rolul noilor tehnologii în eficientizarea activităților didactice într-o clasă din alternativa Step by Step. Prin lucrarea de față, doresc să demonstrez că folosirea noilor tehnologii prin intermediul omniprezentelor device-uri, nu face decât să aducă plusvaloare actului educativ, dar și încântarea și implicarea elevilor, care vor avea impresia că se joacă, dar care, prin intermediul unei activități care le face plăcere, vor asimila cunoștințe, vor deprinde abilități și vor manifesta atitudini pozitive față de actul educațional.
Lecturați gratuit Noile tehnologii în alternativa educațională Step by step, autor Grădinaru-Caragea Rădița-Rodica
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6246-9
|
 |
În urma cercetării realizate sub titlul “Eficientizarea activităților didactice prin integrarea noilor tehnologii în alternativa Step by Step”, recomand urmărirea dezvoltării competențelor digitale în strânsă legătură cu rezultatele la învățătură și cu celelalte abilități de viață, pentru formarea complexă a viitorului adult.
Astfel că, de noi – cadrele didactice depinde proiectarea, planificarea și implementarea utilizării tehnologiilor digitale în diferite etape ale procesului de predare – învățare – evaluare, în vederea urmăririi adevăratei dimensiuni a tehnologiilor digitale, și anume, schimbarea obiectivului cursului de la procesele conduse de profesor pe cele centrate pe elev, prin transformarea lui din “jucător” pe platformă și consumator de conținut digital în creator de conținut digital.
Lecturați gratuit Eficientizarea activităților didactice din orele de limba română și matematică, prin integrarea noilor tehnologii în alternativa Step by Step, autor Grădinaru-Caragea Rădița-Rodica
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6216-2
|
 |
Nowadays, in a world of technology, in which parents are busy and children entertain themselves through mass media, social channels or movies, it is amazing the fact that stories, even those written hundreds of years ago, still delight us. They help children develop their vocabulary and enrich their imagination by visualizing the story in a safe and relaxing way.
It is amazing how many things we can learn from a story. Each one has one or more messages to transmit. Each story teaches us something. There are stories which provide us with cultural, political or social information, form stories we can learn how to overcome obstacles in our lives. Stories shape who we are and how we understand and interact with people.
Lecturați gratuit Using storytelling in the EFL class, autor Nina-Maria Lupu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6287-2
|
 |
Blood is of immense cultural significance. We talk of blood ‘being thicker than water’ to signify the strength of family loyalty, as also reflected in ‘blood brothers’. A massacre is a ‘blood bath’, the reward for assassination ‘blood money’. Blood signifies power, for good or evil; the consumption of blood, metaphorically, lies at the heart of the Christian sacrament, yet many societies produce legends of vampires, whose evil is signified by their taste for human blood.
Lecturați gratuit Analiză terminologică. Blood, autor Nina-Maria Lupu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6286-5
|
 |
Prezentul ghid reunește o serie de activități de învățare dedicate profesorilor de istorie, fizică și limba engleză. Activitățile propuse sunt interactive și flexibile, putând fi integrate cu ușurință în cadrul orelor, fie ca modalități de consolidare a cunoștințelor deja predate, fie ca activități de tip follow-up, care să stimuleze reflecția, creativitatea și aplicarea practică a informațiilor.
Conținutul acestui material are la bază competențe și bune practici dobândite în urma mobilității Erasmus+ de tip job shadowing desfășurate în Cipru, Limassol, la Lykeio Agiou Antoniou în perioada 9-15 martie 2025. Mobilitatea a fost organizată prin contractul Erasmus+ 2024-1-RO01-KA121-SCH-00021657, finanțat de Uniunea Europeană și au participat trei cadre didactice ale Colegiului Național ”Alexandru Ioan Cuza”: profesor de istorie Maria-Isabela Miron, profesor de fizică Mihaela Oprea și profesor de limba engleză Alina Ramona Vlad.
Lecturați gratuit Profesorul european. Ghid de metode educaționale rezultate din experiențele Erasmus+, autori Maria-Isabela MIRON, Alina Ramona VLAD, Mihaela OPREA
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6289-6
|
 |
Euharistia este Taina Sfântǎ în care, sub chipul pâinii și al vinului, credinciosul se împărtășește cu însuși Trupul și Sângele lui Hristos, spre iertarea pǎcatelor și spre viața de veci și în care se actualizează, în mod real, dar nesângeros, Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.
Numele Tainei vine de la grecescul ,ΣuχapiVtiα” care înseamnǎ multumire, pentru cǎ, înainte de a o institui, Mântuitorul a mulțumit mai întâi lui Dumnezeu Tatăl, apoi a binecuvântat pâinea, a frânt-o și a dat-o Sfinților Apostoli si pentru cǎ Euharistia este jertfǎ de mulțumire, adusă de Hristos împreună, cu Biserica Sa,pentru Bisericǎ și credincioșii acesteia.
Lecturați gratuit Misterul Nesfârșit al Prezenței lui Hristos: Taina Sfintei Euharistii, autor Mircea Vasile Mureșan
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-630-317-208-8
|
 |
Motivaţia reprezintă principala condiţie psihică în obţinerea succesului în activitatea didactică, ea constituind totalitatea motivelor unei persoane; motivul este acea structură psihică ce impulsionează, declanşează acţiunea în vederea realizării unui scop. Prezenţa sau absenţa motivaţiei influenţează efectuarea oricărei activităţi psihice. Aceste motive pot fi interese, curiozităţi, idealuri, idei, precum şi nevoia de autodezvoltare şi cunoaştere, ca urmare a reflectării în conștiința lor a unor cerinţe personale, profesionale, familiale.
Şcoala are rolul de a contribui la realizarea unor idealuri superioare în ceea ce priveşte nivelul aspiraţiilor. Cadrul didactic trebuie să folosească toate motivele, să-i trezească elevului interesul pentru cunoaştere, cultură şi frumos.
Lecturați gratuit Motivaţia învăţării la şcolarul mic, autor Badea Mariana-Mirela
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-630-317-206-4
|
 |
Poeziile pentru copii îi încântă şi îi atrag pe aceştia prin muzicalitatea versurilor, prin conciziunea prin care redau fapte, idei, valori sau sentimente. Având o tematică variată, poeziile pot fi folosite în activitatea din grădiniţa nu doar pentru simpla memorare si reproducere, ci şi pentru stimularea creativității, a capacităţii de comunicare corectă, fluentă, expresivă.
Lucrarea de față prezintă poezii proprii pe care le-am compus gândindu-mă la copiii din grădiniță, care mă inspiră zi de zi și cărora le mulțumesc.
Lecturați gratuit Poezii pentru copii, autor Laura Mutu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-630-317-200-2
|
 |
Volumul „Poezii savuroase pentru copii dulci” este o comoară poetică ce adună 50 de poezii educative, fiecare scrisă cu grijă și gingășie pentru sufletele mici cărora le vor fi citite.
Autoarea reușește să împletească armonios bucuria copilăriei cu frumusețea naturii, aducând în fața cititorilor imagini vii cu animale jucăușe, insecte curioase, flori colorate evenimente trăite frumos în armonie cu familia și anotimpuri pline de farmec.
Fiecare poezie devine o fereastră deschisă spre curiozitate și cunoaștere: copiii descoperă nu doar nume și forme, ci și valori precum bunătatea, respectul pentru natură, prietenia și recunoștința pentru darurile vieții. Evenimentele și sărbătorile din viața unui om – de la emoția Crăciunului până la lumina Paștelui sau frumusețea zilelor de vară – sunt descrise cu o delicatețe ce le transformă în adevărate tablouri lirice.
Mai mult cartea îl apropie pe micuțul cititor și de lumea coloratului prin fișele de colorat, presărate prin carte!
Limbajul este jucăuș, accesibil și presărat cu rime dulci, care rămân în mintea și inima cititorului. În același timp, mesajul educativ se strecoară firesc printre versuri, ca un prieten bun care îți povestește ceva important în timp ce te face să zâmbești.
„Poezii savuroase pentru copii dulci” nu este doar o carte, ci un drum de mână prin grădina copilăriei, unde fiecare floare are o poveste, fiecare furnicuță are un rost, iar fiecare zi e o aventură. Este un volum care nu doar se citește, ci se trăiește, fiind potrivit atât pentru lecturile de seară alături de părinți pentru preșcolari, cât și pentru primele descoperiri independente ale micilor cititori din clasele primare.
Lecturați gratuit Poezii savuroase pentru … copii dulci, autor Morar Cristina Adriana
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-630-317-204-0
|
 |
Grǎdiniţa modernǎ promoveazǎ ȋnvǎţarea prin colaborare, bazatǎ pe sprijin reciproc, pe efort susţinut din partea tuturor pentru un scop comun. Grǎdiniţa este locul ȋn care copilul trebuie sǎ se dezvolte armonios, plin de ȋncredere ȋn forţele proprii, sǎ ȋşi ȋnvingǎ teama şi sǎ ȋşi satisfacǎ curiozitǎţile. Pentru aceasta trebuie sǎ se asigure un climat proprice pentru ȋnvǎtare, o deschidere cǎtre toate activitǎţile desfǎşurate ȋn clasǎ, cu materiale cȃt mai atrǎgǎtoare şi adecvate lecţiei, cu metode interactive. Educatorul poate sǎ participe la activitǎţile copilului direct sau indirect, în care se asigurǎ mediul proprice de ȋnvǎţare organizȃnd activitatea ȋn cele mai mici detalii. Educatoarea are sarcina sǎ participe alǎturi de copii ȋn toate momentele zilei, sǎ elaboreze activitǎţile ȋn mǎsura ȋn care copilul asimileazǎ cunoştinţe fǎrǎ greutate, cu un efort mic şi cu ajutorul celor din jur.
Lecturați gratuit Învățarea în colaborare prin metode inovative în învățământul preșcolar, autor Marinela Rotaru
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6215-5
|
 |
Dezvoltarea sindromului de epuizare emoțională este etapizată. În primul rând, se observă costuri semnificative de energie – o consecință a unei atitudini pozitive extrem de ridicate față de desfășurarea activităților profesionale. Pe măsură ce sindromul se dezvoltă, apare o senzație de oboseală, care este înlocuită treptat de dezamăgire, o scădere a interesului pentru munca proprie. Cu toate acestea, cursul și manifestarea sindromului este de natură individuală, determinată de diferențele din sfera emoțională și motivațională, precum și de condițiile în care se desfășoară activitatea profesională a unei persoane.
Lecturați gratuit Strategii de prevenire a sindromului de ardere emoțională la cadrele didactice din învățământul primar, autor Elena Cristina Savin
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6214-8
|
 |
Noțiunea de vector se formează printr-un proces psihic natural, legat de fenomene ale realității, în care intervin așa numitele “mărimi vectoriale”.
Deși este o noțiune veche și naturală, ea este implicată cu stăruința în preocupările și problematica “modernizării”. Acest fapt se petrece deoarece noțiunea de “spațiu vectorial” ocupă un loc esențial în matematica modernă, fiind o noțiune generală în cadrul căreia spațiul vectorilor euclidieni constituie doar un caz particular.
Lecturați gratuit Spații vectoriale. Calcul vectorial în geometrie, autor Rodica Argentina Ionescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6213-1
|
 |
Redactarea manualelor de geometrie se bazează pe unele cunoştinţe de logică matematică, mulţimi, funcţii, numere reale pe care elevii le au din clasele gimnaziale sau le obţin la cursul de algebră din liceu.
Cunoştinţele de geometrie se obţin în două moduri: intuitiv şi deductiv. Cunoştinţele intuitive sunt extrase din observaţii şi experienţe. Din anumite cunoştinţe geometrice putem deduce cu ajutorul logicii ale cunoştinţe, aceste din urmă sunt obţinute pe cale deductivă, prin demonstraţie, fără a se recurge la intuiţie.
În tratarea modernă a geometriei se caută a se prezenta cât mai multe proprietăţi pe cale deductivă. Bineînţeles, cunoştinţele nu pot fi eliminate complet, căci geometria, prin ele, se ancorează în lumea reală, obiectivă. Pe de altă parte, noi trebuie să avem de la început o colecţie de proprietăţi geometrie, din care apoi să deducem altele. Această colecţie se limitează la un minim de proprietăţi, care se numesc axiome. Axiomele sunt admise fără demonstraţie şi reprezintă punctul de plecare al geometriei.
Lecturați gratuit Auxiliar curricular de geometrie pentru gimnaziu și liceu, autor Cristina Lungu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6209-4
|
 |
Cântecele pot şi chiar e de recomandat să fie puse în concordanţă cu programa şcolară, cu conţinuturile de învăţat. Astfel, pentru a învăţa număratul şi numerele există cântece-numărătoare deosebit de drăguţe care facilitează învăţarea. Există, de asemenea, cântece despre animale, locuri, meserii, anotimpuri şi multe diferite evenimente. Ele trebuie utilizate la momentul potrivit, pentru a fi în concordanţă cu tema aleasă, pentru a întări şi a fixa cele învăţate într-un mod plăcut, prin joc.
Un lucru pe care nu trebuie să-l uite nici o educatoare este acela că niciodată un copil nu va fi descurajat în eforturile sale muzicale. Este total nepotrivit să i se spună că nu cântă bine ori că nu ştie să cânte. Deseori se întâmplă ca, în grupa mică, copiii să nu poată cânta în grup, deoarece nici nu au formată această deprindere. Ei scot tot felul de sunete ori chicoteli, în nici un caz legate de ideea unui cor bine organizat. În această fază nu e foarte important dacă se păstrează sau nu ritmul. Esenţial este faptul că preşcolarul se bucură de muzică şi învaţă să o aprecieze.
Lecturați gratuit Educaţia muzicală în învăţământul preşcolar. Lucrare științifică, autor Elena-Mihaela Anghel
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6211-7
|
 |
Noţiunile matematice, oricât de abstracte ar fi, pot fi conştientizate copilului la vârsta preşcolară, dacă acest lucru este făcut cu mijloacele care pot fi percepute de el, iar noţiunile matematice se predau ciclic. Aceste noţiuni trebuie în aşa manieră conştientizate încât să aibă o deschidere largă, să reprezinte instrumente de care copilul să se ajute în însuşirea şi cunoaşterea acestor noţiuni, fenomene din mediul înconjurător.
Grădiniţa este instituţia în care copiii sunt pregătiţi pentru a înţelege cu uşurinţă noţiunile matematice în ţinuta lor ştiinţifică, iar educatoarele, prin pregătirea pedagogică, sunt capabile să creeze mediul educaţional adecvat, pentru o stimulare continuă a învăţării spontane.
Lecturați gratuit Jocul didactic în activităţile matematice. Lucrare metodico-ştiinţifică, autor Elena-Mihaela Anghel
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6210-0
|
 |
Arta de a educa, pentru că, de ce să nu recunoaştem, este şi aceasta o artă, presupune un educator ce îi învaţă pe alţii, educaţii, să devină ei înşişi, astfel încât educaţia să permită celor doi factori implicaţi – profesor şi elev – să identifice nivelul performanţei în raport cu obiectivele de instruire propuse, să estimeze evoluţia elevilor, să stimuleze autocunoaşterea, autoaprecierea şi autocontrolul şi, nu în ultimul rând, să orienteze decizia elevilor în scopul integrării lor active în societate.
Sigur că acţiunea de a educa nu se face într-un singur sens, de la educator la cel educat. Există o relaţie de colaborare, de interdependenţă, identică, dacă vreţi, cu cea de comunicare dintre emiţător şi receptor. Astfel, pentru elev, actul educaţiei ar putea fi un drum lung, la fel de lung ca şi cel al vieţii, pe care îl străbate urcând şi coborând, căzând şi ridicându-se iar, în încercarea de a ajunge la lumină, acolo de unde ar putea privi în ochi lumea.
Lecturați gratuit Receptarea și evaluarea textului liric în gimnaziu, autor Florentina Stoian
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6208-7
|
 |
În procesul de maturizare, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a organismului reprezintă o etapă specială. Fiecare copil parcurge în felul lui, pe ruta sa personală, procesul de creştere şi dezvoltare fizică.
Copiii nu evoluează ca nişte entităţi geometrice, ci îşi modifică aspectul general şi structurile compoziţionale devenind în mod normal, mai liniari, mai musculoşi, mai puternici, mai rezistenţi, mai îndemânateci etc. De aceea dezvoltarea capacității coordinative are un rol important în viaţa omului încă din tinereţe, de la vârste foarte mici. Prin dezvoltarea capacității coordinative copilul îşi creează un bagaj motric benefic pentru un mod sănătos de viaţă şi o gândire de sportiv.
Lecturați gratuit Dezvoltarea capacităților coordinative și influența acestora asupra manevrării mingii de handbal la ciclul primar, autor Simona Bordeiu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6212-4
|
 |
Astăzi, în toate țările se pune tot mai mult problema rentabilității învățământului. Școala trebuie să pregătească oameni care să lucreze cu maximum de randament social. Dar asemenea rezultate nu se pot obține decât dacă școala ține seamă de aptitudinile elevilor, de interesele lor, de ritmul lor de dezvoltare. Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă și ar fi păcat ca prin acțiunea noastră să uniformizăm aceste individualități. Prin urmare, tratarea diferențiată trebuie să capete o accepțiune mai generoasă, ea devenind o calitate a managementului educațional, o abilitate a învățătorului în dezvoltarea personalității fiecărui copil.
Lecturați gratuit Dimensiunea experimentală de stimulare a învățării diferențiate la disciplina limba și literatura română în ciclul gimnazial, autor Mariana Toma
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6137-0
|
 |
Manualele tradiţionale operează o selecţie rigidă a conţinuturilor, din care rezultă un ansamblu fix de informaţii, vizând o tratare amplă, de tip academic în timp ce manualele moderne operează o selecţie permisivă a conţinuturilor, din care rezultă un ansamblu variabil de informaţii, în care profesorul şi elevul au spaţiu de creaţie. În timp ce în manualele tradiţionale informaţiile sunt prezentate ca interpretare standardizată, închisă, universal valabilă şi autosuficientă, acestea constituind un scop în sine, în manualele moderne informaţiile sunt prezentate astfel încât stimulează interpretări alternative şi deschise, acestea constituind un mijloc pentru formarea unor competenţe, valori şi atitudini. Manualele tradiţionale oferă un mod de învăţare care presupune memorarea şi reproducerea, iar manualele moderne oferă un mod de învăţare care presupune înţelegerea şi explicarea. În timp ce manualul tradiţional reprezintă un mecanism de formare a unei cunoaşteri de tip ideologic, manualul modern reprezintă un mecanism de stimulare a gândirii critice.
Lecturați gratuit Reprezentarea nuvelei în manualele alternative, autor Elena Daniela Chioacă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6206-3
|
 |
Nuvela poate fi: istorică, Alexandru Lăpuşneanu de Costache Negruzzi, psihologică, Moara cu noroc de Ioan Slavici, fantastică, Dincolo de nisipuri de Fănuş Neagu, filosofică şi anecdotică.
G. Muntean distingea, preponderent tematic, nuvela istorică, exotică, de inspiraţie socială contemporană şi fantastică. Sprijinindu-se pe caracterul grav al nuvelei, acesta poate fi distribuit între o nuvelă moralizator-sentimentală, o alta psihologică şi una filosofică. Nu trebuie neglijate nici influenţele de curent sau stilistice asupra nuvelei, putându-se vorbi despre o nuvelă romantică, realistă, luministă sau obiectivă, absurdă.
Lecturați gratuit Nuvela – specie a genului epic, autor Elena Daniela Chioacă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6207-0
|
 |
Culegerea de studii referitoare la istoria și civilizația locală se constituie într-o valoroasă resursă educațională, menită să sprijine documentarea elevilor și cadrelor didactice. Ea are ca obiectiv fundamental stimularea interesului pentru valorile spațiului dobrogean, prin aducerea în atenție a patrimoniului istoric, cultural și spiritual care definește această regiune.
Prin diversitatea materialelor incluse, lucrarea oferă oportunități de învățare și reflecție, facilitând atât înțelegerea proceselor istorice, cât și cultivarea respectului față de tradițiile și identitatea multiculturală a Dobrogei.
Astfel, culegerea se dorește a fi nu doar un instrument de studiu, ci și o invitație la redescoperirea și valorizarea permanentă a moștenirii locale.
Prof. Dr. Sorin Mihai
Lecturați gratuit Culegere de studii. Istorie și civilizație în Dobrogea multiculturală. 1878-2024, Coordonatori: Prof. Dr. Sorin Mihai, Prof. Manolache Loredana, Prof. Dr. Daniela Stan, Prof. Nicoleta Benchea, Prof. Elena Menaef-Rădulescu, Prof. Dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac, Prof. Lucreția-Claudia Portase, Prof. Ramona Buzea, Prof. Dr. Gîlă Cristina-Iulia, Prof. Neagu Nicoleta Lăcrămioara
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6235-3
|
 |
Pornind de la ideea ca matematica a devenit în zilele noastre un instrument esențial de lucru pentru totalitatea științelor și domeniilor tehnice, este firesc ca în centrul preocupărilor actuale ale școlii românești să se situeze cultivare accentuată a gândirii școlarilor, prin fundamentarea științifică a conceptelor, prin introducerea progresivă, gradată a limbajului matematic modern.
Alegerea acestei teme este motivată de faptul că în clasa a VI-a intervine o diferență majoră între materia studiată în clasa a V-a și cea studiată în clasa a VI-a, prin faptul că apar mai multe capitole de geometrie, iar la algebră se studiază capitole esențiale pentru aprofundarea matematicii din anii următori. Clasa a VI-a este o etapă importantă în dezvoltarea abilităților matematice, iar evaluările sumative și naționale necesită o pregătire riguroasă.
Lecturați gratuit Auxiliar matematică. Fișe recapitulative. Clasa a VI-a, autor prof. Ghile Lavinia-Simona
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6225-4
|
 |
Activitățile de educare a limbajului fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii şi de însușire a structurilor gramaticale. Asigurarea capacității copiilor de a folosi corect limbajul le dă posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sarcinile complexe ale învățării în clasa întâi.
Știm că faţă de școală, unde învățarea este forma dominantă, în grădiniță aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care şi le propune procesul de învățământ şi ca formă de organizare a activității de cunoaștere şi de dezvoltare a capacităților psiho-fizice pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți că fac acest lucru.
Lecturați gratuit Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului la copiii preșcolari. Cercetare științifică, autor Mariana Lazăr
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6202-5
|
 |
Această lucrare cuprinde o parte teoretică legată de tematica „Relația dintre instrumentele de evaluare și identificarea dificultăților de învățare la școlarii mici”, parte în care vor fi prezentate teoria, funcțiile, operațiile și instrumentele evaluării, evaluarea competențelor și a valorilor și dificultățile de învățare la școlarii mici. Cealaltă parte este practică-aplicativă unde cu ajutorul instrumentelor cercetării vor fi analizate rezultatele studiilor, acestea ducând la ameliorarea procesului educațional.
Lecturați gratuit Relația dintre instrumentele de evaluare și identificarea dificultăților în învățare la școlarii mici, autor Felicia Anghel
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6201-8
|
 |
Guido Gozzano se prezintă ca personalitatea de cea mai mare importanță și interes dintre poeții de început de secol, definiți drept „crepusculari”. Am ales să studiez acest poet pentru că mi s-a părut interesant să analizez viziunea sa particulară asupra realității și lumea sa intimă, care sunt foarte departe de cele ale contemporanilor săi. Poezia lui, pe lângă faptul că reprezintă cea mai completă realizare a crepuscularismului, depășește net limitele acestuia și atinge o autonomie de teme și stiluri.
Întreaga operă a lui Guido Gozzano reflectă o atitudine de poziționare față de real, care este cu totul lipsită de concret. Am încercat tocmai să evidențiez concepția lui față de acest pol, pe care îl reinterpretează într-un mod personal. Din acest motiv am afirmat mai sus că Guido Gozzano depășește limitele curentului crepuscular.
Ulterior, din imposibilitatea și incapacitatea de a avea o relație concretă cu societatea în care trăiește și din cauza bolii sale și a iminenței morții, el caută să-și reconstruiască o lume proprie, născută din imaginația lui, unde își mărturisește dorința de abandon și de refugiu în aceasta. Timpul este anulat – trecutul și viitorul devin vis.
Lecturați gratuit Il dolente rifugio in un mondo immaginario di Guido Gozzano, autor Bulgariu Alina
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6199-8
|
 |
Funcţia principală a mitului este aceea de a fixa modelele exemplare în toate acţiunile semnificative săvârşite de oameni. Mitul apare ca un teatru simbolic unde se desfăşoară luptele interioare şi exterioare date de om în drumul care-l duce la evoluţie şi la cucerirea personalităţii sale.
Funcţia primă a mitanalizei ar fi aceea de a discerne structurile mitice prezente într-o operă literară, pentru a ajunge la un inventar mitologic care să dea startul pentru interpretarea textului.
Scopul acestei incursiuni prin labirintul „pădurii narative“ este de a surprinde straturile mitice care intră în alcătuirea operei, chiar dacă nu în starea lor pură. Fiecare mit identificat rezonează într-o mai mică sau mai mare măsură cu substanţa romanului.
Demersul se doreşte a fi unul novator, deoarece un exerciţiu mitanalitic pe această operă nu a mai a fost realizat.
Lecturați gratuit Craii de Curtea-Veche – o interpretare mitanalitică -, autor Pleșcău Ramona
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6234-6
|
 |
Lucrarea pe care am elaborat-o reflectă ideea parafrazată Citesc, gândesc, deci trăiesc, oferind o perspectivă subiectivă şi, implicit, inedită de abordare şi receptare a textelor literare şi nonliterare de către elevii din ciclul gimnazial. Totodată, lucrarea îşi propune să identifice soluţii didactice practice, menite să optimizeze receptarea textului literar, respectiv a celui nonliterar, atât în contextul şcolar, cât şi extraşcolar. Este firesc ca o astfel de temă să ne suscite interesul, deoarece textul nonliterar pare a fi câștigat teren în economia examenelor naționale, olimpiadelor şi concursurilor școlare
Lecturați gratuit Textul literar versus textul nonliterar. Strategii privind receptarea în gimnaziu, autor Pleșcău Ramona
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6197-4
|
 |
Parteneriatul educațional devine tot mai prezent în relațiile de colaborare ce se stabilesc între unitățile de învățământ și diferitele segmente ale societății, reprezentând modalitatea formală sau informală prin care cele două părți( sau mai multe) decid să acționeze împreună pentru atingerea unui scop comun.
Pentru ca reușita unui acord de parteneriat să fie la cote maxime, acesta implică:
-identificare scopului, a intereselor comune, utile partenerilor;
-găsirea modului optim pentru realizarea scopului propus, organizarea și conducerea resurselor disponibile pentru a atinge scopul propus;
-consolidarea eficientă a atitudinilor și tehnicilor diferite care se pot aplica diferitelor sarcini.
Lecturați gratuit Marketing educațional. „Împreună pentru copiii noștri”, autor Elena Daragiu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6164-6
|
 |
În cadrul reformei învăţământului se pune problema realizării unei evaluări calitative, de tip descriptiv, evaluarea activă şi pozitivă, care să aibă expresie concretă, atât pentru învăţător cât şi pentru ceilalţi factori implicaţi direct în proces: elevii, părinţii sau îndrumători ai elevilor.
Mutând accentul de pe evaluarea cunoştinţelor memorate pe evaluarea capacităţilor dobândite de elevi prin actul educativ, va fi repusă în drepturi evaluarea, în calitatea ei de componentă a sistemului de învăţământ.
Evaluarea calitativă, cu caracter preponderent formativ, are în vedere activizarea elevului ca participant la propria formare, conşientizându-i nivelul propriilor performanţe, dar şi căile pe care trebuie să le urmeze în învăţare. Astfel acesta va ajunge să facă eforturi conştiente pentru dobândirea unor capacităţi, competenţe, abilităţi, care să-I permită operaţionalizarea cunoştinţelor şi informaţiilor în aşa fel încât procesul instructiv la care participă să devină eficient pentru el.
Evaluarea formativă nu este o inovaţie, ea trebuie însă aşezată în parametrii proprii de eficienţă, pentru a putea acţiona asupra elevului, în sensul de a-i indica etapele parcurse, performanţelor obţinute, eventualele dificultăţi şi soluţiile de depăşire a acestora, cât şi asupra învăţătorului, în sensul de a-i confirma sau nu, parţial sau total, resursele, metodele, strategiile folosite.
Lecturați gratuit Evaluarea rezultatelor şcolare la geometrie. Probe de evaluare, autor Emilia Victoria Felciuc
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6193-6
|
 |
My main reason for choosing this topic is the interest I take in the latest research in this field, in current issues in theory and practice. This research will refresh my teaching methods, it will provide me with a wide range of practical teaching ideas, such as activities for a substantial improvement in the four skills – listening, reading, speaking, writing – with elementary students, and creative ideas to make my classes more lively and interactive.
Lecturați gratuit Teaching English to Young Learners, autor Ana-Maria Chirilă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6166-0
|
 |
Lucrarea de faţă îţi propune să abordeze evaluarea noţiunilor gramaticale ale adverbului, deoarece este o parte de vorbire des utilizată, uneori, folosită incorect, iar însușirea corectă facilitează comunicarea orală și scrisă. Se poate afirma că este o necesitateîn actele de limbaj, dar și în interpretarea stilistică sau în redactarea compozițiilor elevilor. Astfel, primele două capitole ale lucrării cuprind perspectiva științifică a adverbului și a evaluării elementelor de construcție a comunicării în învățământul gimnazial, deoarece o bună cunoaștere asupra noțiunilor teoretice se impune, atât în procesul instructiv-educativ, cât și în realizarea lucrării de față. Al treilea capitol se va ocupa decercetarea aplicativă, de experimentarea unor tehnici de evaluare cu elevii care să conducă la rezultate calitativ superioare în procesul formării acestora, cercetarea fundamentală bazându-se pe dezvoltarea gândirii critice/ reflexive în procesul de învățământ. Astfel, prin fișe de progres, prin diversificarea modalităților de evaluare se încurajează o atitudine pozitivă față de evaluării. În funcție de obiectivele stabilite, se vor elabora fișele de progres, se vor alege eșantioanele, se vor aplica, măsura și constata rezultatele prin care s-a ameliorat randamentul activității instructiv-educative. Ultimul capitol va cuprinde concluziile cercetării constatative, analiza rezultatelor răspunzând întrebării care a stat la baza formulării ipotezei, cum motivez elevii pentru ca evaluarea să nu mai fie un factor de stres în procesul instructiv-educativ, ci o modalitate prin care elevii să progreseze, iar rezultatul să fie mulțumirea și recompensa muncii depuse.
Lecturați gratuit Clasa lexico-gramaticală a adverbului: strategii de evaluare formativă, autor Marta Turcu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6194-3
|
 |
This work is a theoretical approach to economic translation. The purpose of this paper is to underline the importance of knowing the economic terminology that translators have to deal with in the field. Even if the translator is not aware of all the terms and concepts, he may be confident in himself due to a general view in the domain. The structure consists in three chapters which include important issues regarding the translation process and especially translation in the field of economics.
Lecturați gratuit Stylistic and terminological challenges in internet-based economic texts, autor Ionela-Adriana Giurgi
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-6185-1
|
|
|