Domenii | Autori

Arhiva

Ghid metodic. Aplicarea metodei „pălăriilor gânditoare” în predarea literaturii la clasa a X-a, autor Prof. Dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac


Editura

Accesibilizarea semnificațiilor textelor literare, la nivelul programei clasei a X-a, se poate realiza printr-un demers cognitivist asupra cunoașterii artistice și a celei științifice, pe baza metodei gândirii critice a „pălăriilor gânditoare”, elaborate de Edward De Bono. Această nouă perspectivă didactică permite elevului accederea la echilibrul între omul interior și omul exterior, prin corelarea semnificațiile textelor cu problemele societății contemporane, precum și cu nevoile psihoemoționale specifice adolescentului, aflat în căutarea soluțiilor optime de împlinire intelectuală, afectivă și relațională.

Referent ştiinţific,
prof. dr. Gabriela Ciubotaru

       

Lecturați gratuit Ghid metodic. Aplicarea metodei „pălăriilor gânditoare” în predarea literaturii la clasa a X-a, autor Prof. Dr. Nicoleta Rotaru-Terteleac

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6281-0

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Ghid metodic de bune practici privind proiectele educaționale la nivel național sau internațional. Volumul II, coordonatori: Luminița Dragomir, Laura Constandache, Daniela Bobu, Mariana Andronic


Editura

Călătoria nu este doar o deplasare fizică dintr-un loc în altul, ci o experiență care contribuie profund la formarea omului, atât pe plan personal, cât și intelectual. Prin contactul cu oameni, locuri, idei și culturi diferite, ființa își extinde orizonturile, își formează spiritul critic și devine mai tolerantă și mai adaptabilă, grație acestei surse valoroase de cunoaștere. Vizitarea unui muzeu, a unui monument istoric sau a unei regiuni cu tradiții diferite oferă lecții directe, vii, care completează educația teoretică primită în școală. Astfel, omul învață nu doar din cărți, ci și prin experiență directă. Călătoria dezvoltă autonomia și responsabilitatea. Fie că este vorba de o excursie școlară sau de un drum făcut pe cont propriu, orice deplasare presupune planificare, adaptare la situații neprevăzute și gestionarea resurselor. Aceste aspecte contribuie la maturizarea copilului, rolul acestor reviste fiind intenția de a-l revela și de a oferi exemple de bune practici.

Referent ştiinţific,
prof. dr. Gabriela Ciubotaru

       

Lecturați gratuit Ghid metodic de bune practici privind proiectele educaționale la nivel național sau internațional. Volumul II, coordonatori: Luminița Dragomir, Laura Constandache, Daniela Bobu, Mariana Andronic

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6279-7

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Ghid metodic de bune practici privind proiectele educaționale la nivel național sau internațional. Volumul I, coordonatori: Alina-Gabriela Țepes, Simona-Elena Humelnicu Christofi, Gabriela Ciubotaru, Luminița Miricǎ-Bobiț


Editura

Ultimul deceniu a impus puternice mutaţii, de substanţă, în economia educaţională, atât în formă cât şi în conţinut. Interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea par a deveni cuvintele ce marchează congruenţa ştiinţelor, deoarece, comparând existenţa umană cu un roman, am putea afirma că aceasta este prin excelenţă eclectică, de aici nevoia inerentă de conexare, complementare şi redimensionare matricială a unor aspecte ale procesului instructiv-educativ ce vizează prioritar eliminarea discrepanţelor dintre teoria aridă, de multe ori lipsită de aplicabilitate, şi practică. Am constatat că un rol deosebit îl au călătoriile, explorarea și descoperirea lumii.
Proiectele internaționale au un impact major în dezvoltarea elevilor, oferindu-le curajul de a se exprima liber, motivația de a învăța interactiv și șansa de a-și forma abilități de comunicare, colaborare și deschidere către alte culturi. Totodată, pentru profesori, aceste experiențe aduc oportunitatea de a descoperi metode moderne noi și de a integra stiluri de predare variate, conectând lecțiile la realitățile europene.
Astfel, învățarea nu mai poate fi privită ca un proces unilateral, ci ca un demers complex, integrativ, care valorifică atât resursele teoretice, cât și experiențele directe ale elevilor. Practicile educaționale inovatoare solicită adaptabilitate, creativitate și deschidere către noi perspective de cunoaștere, transformând învățarea într-o experiență autentică și profund formativă.

       

Lecturați gratuit Ghid metodic de bune practici privind proiectele educaționale la nivel național sau internațional. Volumul I, coordonatori: Alina-Gabriela Țepes, Simona-Elena Humelnicu Christofi, Gabriela Ciubotaru, Luminița Miricǎ-Bobiț

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6278-0

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Pregătirea preșcolarilor pentru adaptarea școlară, autor Elena Avram


Editura

Pregătirea preşcolarului pentru şcoală constituie obiectivul fundamental al activităţii preşcolare. În ultima perioadă asistăm la o continuitate între învăţământul preşcolar şi învăţământul primar .
Prin intermediul activităţilor din grădiniţă, educatoarele pregătesc preşcolarii să devină buni şcolari. Alegerea acestei teme este motivată de importanţa deosebită a înţelegerii faptului că activitatea preşcolară constituie baza pentru activităţile viitoare de tip şcolar.

       

Lecturați gratuit Pregătirea preșcolarilor pentru adaptarea școlară, autor Elena Avram

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6277-3

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Histoire, valeurs, symboles. La France vue par les autres. Deuxième Partie, autor Gina Ramona Albu


Editura

En ce qui concerne la deuxième partie de cette étude, nous nous proposons d’analyser certains stéréotypes ancrés dans l’imaginaire collectif et aussi présenter les résultats obtenus après avoir appliqué un questionnaire spécifique à un public francophone. Le questionnaire vise les connaissances générales sur l’identité culturelle de la France, valeurs et symboles. Il a été appliqué en ligne dans des groupes sociaux francophones
Pendant ce travail, nous avons redécouvert certains aspects importants de l’histoire de la France qui méritent être réanimés. Cette dissertation n’a pas de but historique, mais plutôt culturel. Les sources d’inspiration utilisées sont surtout électroniques, de nature historique ou de civilisation et elles se retrouvent dans la bibliographie.

       

Lecturați gratuit Histoire, valeurs, symboles. La France vue par les autres. Deuxième Partie, autor Gina Ramona Albu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6276-6

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Histoire, valeurs, symboles. La France vue par les autres. Première Partie, autor Gina Ramona Albu


Editura

« La France ne peut pas être la France sans la grandeur » – cette citation de Charles de Gaulle résume en très peu de mots la fierté nationale éprouvée par les citoyens français. A travers cette dissertation qui s’intitule « Histoire, valeurs, symboles. La France vue par les autres » nous nous proposons de réitérer brièvement le parcours historique de la nation française et les événements les plus importants. Les valeurs et symboles qui se sont formés à l’occasion de ces événements seront aussi présentés en gros. Pour apporter un plus de modernité à cette étude nous allons exposer également certains stéréotypes construits graduellement siècles au fil des pour mieux comprendre et définir la France et ses citoyens.

       

Lecturați gratuit Histoire, valeurs, symboles. La France vue par les autres. Première Partie, autor Gina Ramona Albu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6275-9

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Predarea noțiunilor de sinonimie în ciclul gimnazial, autor Prof. Aurelia Popescu


Editura

Lucrarea de faţă îşi propune să vină în sprijinul celor interesaţi de vocabularul limbii române, încercând să sintetizeze cunoştinţele despre unul dintre compartimentele sale – sinonimia. Tema a fost aleasă ţinând seama de rolul tot mai important pe care îl joacă sinonimia în rândul vorbitorilor interesaţi de o adecvată învăţare a vocabularului românesc, îndeosebi în rândul elevilor şi profesorilor de limba română.

       

Lecturați gratuit Predarea noțiunilor de sinonimie în ciclul gimnazial, autor Prof. Aurelia Popescu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6274-2

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Matematică. Culegere de fișe. Clasa I, autor Silvia Parvana


Editura

       

Lecturați gratuit Matematică. Culegere de fișe. Clasa I, autor Silvia Parvana

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6272-8

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Ce ne spune Biblia despre duh, suflet și trup. Ediția a III-a, autor Alexandru Prundeanu


Editura

Scopul acestei lucrări este de a înțelege mai bine omul creat de Dumnezeu. Prin aceasta, Îl vom înțelege mai bine și pe Dumnezeu, deoarece El l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui.
Știind că Biblia este în totalitate inspirată de Dumnezeu, este de interes a examina totalitatea versetelor (1) care se referă la duh, suflet și trup și tocmai aceasta face lucrarea de față. Procedând așa, putem verifica în ce măsură teologia unor grupări religioase este corectă, sau se abate de la adevăr.
Subiectul este foarte vast, iar versetele foarte numeroase. Totuși, cercetarea lor merită tot efortul. Am făcut acest lucru cu mult interes, având în același timp grijă de a nu trece o linie roșie, dată de reverență și de frica față de Dumnezeu. Doar El ne poate desluși tainele Lui, iar noi nu putem trece de limita pe care tot El o pune.

       

Lecturați gratuit Ce ne spune Biblia despre duh, suflet și trup. Ediția a III-a, autor Alexandru Prundeanu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6271-1

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Strategii de rezolvare a problemelor de matematică la clasele a III-a și a IV-a, autor Oana Bîrzu


Editura

Pornind de la ipoteza că activitatea de rezolvare a problemelor, prin importanţa pe care o are asupra realizării obiectivelor specifice matematicii, care fi-a preocupat permanent şi fiind o parte unde elevii întâmpină cele mai mari dificultăţi, am încercat prin prezenta lucrare să depăşesc obstacolul şi să le dezvolt o gândire logică. Din experienţa la catedră am constatat că numai ce se dobândeşte prin mult efort propriu are temeinicie.
Ca urmare a acestei constatări am căutat să folosesc în activitatea desfăşura-tă acele metode şi procedee care să-i activeze pe elevi, să-i determine să perseve¬reze în munca desfăşurată, dându-le încredere în forţele proprii prin încurajări permanente.

       

Lecturați gratuit Strategii de rezolvare a problemelor de matematică la clasele a III-a și a IV-a, autor Oana Bîrzu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6270-4

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Valențe formative ale lecturii expresive în formarea-dezvoltarea interesului pentru lectura la elevii din clasele primare, autor Aurica Belecciu


Editura

Lucrarea cuprinde considerații teoretice și practice asupra lecturii expresive, ca artă a lecturii artistice generatoare de interes pentru lectură la școlarii mici, dar și modalitățile prin care se valorifică lectura expresivă, în vederea formării interesului pentru citit a școlarilor mici

       

Lecturați gratuit Valențe formative ale lecturii expresive în formarea-dezvoltarea interesului pentru lectura la elevii din clasele primare, autor Aurica Belecciu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6269-8

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Opțional „Joaca de-a programarea – versiunea 2.0: gândire computațională în grădiniță”, autor Mihaela-Anca Joarză


Editura

       

Lecturați gratuit Opțional „Joaca de-a programarea – versiunea 2.0: gândire computațională în grădiniță”, autor Mihaela-Anca Joarză

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6267-4

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Tests de français pour tous les niveaux, du A1 au B2, autor Professeur Zamfirescu Georgeta Raluca


Editura

       

Lecturați gratuit Tests de français pour tous les niveaux, du A1 au B2, autor Professeur Zamfirescu Georgeta Raluca

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6265-0

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Călătorie prin cuvinte și numere. Auxiliar curricular și de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale. Clasa a IV-a, Florentina Ion


Editura

Auxiliarul pentru clasa a IV-a răspunde nevoilor reale ale elevilor și cadrelor didactice, venind în sprijinul procesului de învățare prin exerciții variate, structurate și atractive. Conținuturile sunt concepute în concordanță cu programele școlare în vigoare, facilitând atât consolidarea cunoștințelor, cât și dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a capacității de rezolvare de probleme.
La disciplina Limba română, auxiliarul propune activități care urmăresc formarea și exersarea competențelor de comunicare orală și scrisă, de înțelegere a textului literar și nonliterar, dar și de exprimare corectă și nuanțată. Exercițiile sprijină atât fixarea noțiunilor de gramatică, cât și dezvoltarea plăcerii lecturii și a exprimării personale.
La disciplina Matematică, sarcinile de lucru pun accent pe înțelegerea conceptelor, pe gândirea logică, pe aplicarea cunoștințelor în situații concrete. Problematizarea și gradarea nivelului de dificultate îi ajută pe elevi să treacă treptat de la exersare la aprofundare și la aplicarea creativă a cunoștințelor.
Prin structură, diversitate și abordare integrată, auxiliarul contribuie la formarea unor deprinderi de învățare autonomă și la stimularea motivației școlare. El poate fi utilizat atât la clasă, cât și acasă, în activități individuale sau de consolidare, devenind și un sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale.

       

Lecturați gratuit Călătorie prin cuvinte și numere. Auxiliar curricular și de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale. Clasa a IV-a, Florentina Ion

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6264-3

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Valeurs personnelles. Modèles validés, autor Pop Doris


Editura

Les valeurs personnelles font partie de l’identité humaine, consciente ou inconsciente, tout comme la personnalité, la volonté, la motivation, les attitudes. Le système de valeurs d’une personne est un facteur de motivation dans les choix de mode de vie, les décisions importantes et la résilience aux occasions et aux défis. Une illustration éloquente est la différenciation identifiée par le programme de recherche Norag qui étudie le cours de la vie en Norvège.
Les individus valorisés ont perpétué différents ensembles de valeurs personnelles. Ceux qui ont maintenu des valeurs axées sur le bien-être personnel, l’amélioration personnelle et l’ouverture au changement ont trouvé moins de nouvelles sources de satisfaction du mode de vie pendant la période de retraite.

       

Lecturați gratuit Valeurs personnelles. Modèles validés, autor Pop Doris

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6263-6

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Set de probe de evaluare în studiul capitolului Tipuri de reacții la gimnaziu, autor Nicoleta Enache


Editura Bucuresti

Chimia, ca și alte științe născute din necesitățile existenței, este puternic legată de viață. Datorită unui accent prea mare pus pe teoretizări, care de cele mai multe ori sunt importante doar pentru specialiști, în învățământ prea adesea nu se discută și nu se supun calculelor, substanțe chimice și reacții chimice, cu care ne întâlnim în viața noastră de toate zilele.
Chimia este știința care are ca obiect de cercetare studiul structurii, proprietăților și transformărilor substanțelor prin ruperea unor legături, regruparea atomilor și formarea de noi legături.

       

Lecturați gratuit Set de probe de evaluare în studiul capitolului Tipuri de reacții la gimnaziu, autor Nicoleta Enache

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6262-9

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Esterii acizilor carboxilici, autor Nicoleta Enache


Editura Buzau

       

Lecturați gratuit Esterii acizilor carboxilici, autor Nicoleta Enache

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6261-2

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Predarea-învățarea-evaluarea verbului în ciclul gimnazial, între tradiție și inovație, autor Paula Cristina Toma


Publicare Carte ISBN Editura

Studierea verbului în gimnaziu a cunoscut o noua direcție în noile programe școlare, ceea ce înseamnă că demersul didactic în abordarea noțiunilor de limbă se va axa nu pe analiza gramaticală ridicată la nivel de artă, ci pe cunoașterea și utilizarea corectă a formelor verbale, pe valorificarea resurselor semantice și stilistice ale acestuia în comunicare.
Acestei noi viziuni, i se adaugă și tendințele novatoare din pedagogie care pun elevul în poziția de subiect al propriei deveniri, fiind mobilizate toate resursele pentru a fi „centrul” procesului instructiv-educativ.

       

Lecturați gratuit Predarea-învățarea-evaluarea verbului în ciclul gimnazial, între tradiție și inovație, autor Paula Cristina Toma

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6260-5

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

New methods and techniques of approaching and teaching vocabulary in EFL classes, autor Corina Dan


Publicare Carte ISBN Editura Bucuresti

The purpose of this paper is to compare two different attitudes to language teaching methodology, which are widely used in current conditions: the grammar-translation method and communicative approach, with their reasons what is to be taught and how they influence final students‘ acquisition.

       

Lecturați gratuit New methods and techniques of approaching and teaching vocabulary in EFL classes, autor Corina Dan

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6259-9

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Sfânta Taină a Spovedaniei, mijloc de pastorație, autor Prof. Cristian Coman


Publicare Carte ISBN Editura Bucuresti

Cel ce se pocăieşte cu adevărat, dobândeşte o inimă înfrântă şi smerită. David, proorocul şi regele, este un exemplu grăitor de pocăinţă. Mintea şi inima lui, sufletul şi trupul, atât omul lăuntric, cât şi cel din afară dau mărturie de o schimbare adevărată a minţii şi de dorinţa arzătoare de împăcare cu Dumnezeu. Psalmii lui, plini de râvnă dumnezeiască – în special psalmul de pocăinţă prin care el caută mila Domnului – sunt reflexii transparente/transparenţe pline de har prin care sunt reflectate dumnezeiasca lui râvnă şi firea sa înflăcărată după adevărata pocăinţă. Acest fel de inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

       

Lecturați gratuit Sfânta Taină a Spovedaniei, mijloc de pastorație, autor Prof. Cristian Coman

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6258-2

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Credință și literatură în gimnaziu: explorări de limba și cultura română, autor Mădălina Ioana Predescu


Publicare Carte ISBN Editura

În perioada gimnazială, elevii traversează un stadiu de cristalizare a identității morale și culturale. În faţa provocărilor societății globale — pluralismul valorilor, expunerea la mesaje contradictorii, presiunea rețelelor sociale — literatura devine un spațiu sigur de reflecție, unde pot fi puse în dialog poveștile tradiționale și întrebările generației digitale. În plus, studiul textelor cu substrat religios valorifică competențele transversale: interpretarea simbolurilor, argumentarea punctelor de vedere, colaborarea în proiecte de grup și redactarea de reflecții personale.

       

Lecturați gratuit Credință și literatură în gimnaziu: explorări de limba și cultura română, autor Mădălina Ioana Predescu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6256-8

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Între sat și tiparniță – formarea limbii române, autor Mădălina Ioana Predescu


Publicare Editura Bucuresti

Cartea de față spune povestea unei limbi care s-a făcut, se face și se va face mereu în mers, pe un drum cu două capete: satul, adică vorbirea firească a oamenilor între ai lor, și tiparnița, adică spațiul public al scrisului – școala, presa, administrația, cartea. Între aceste capete nu stă un zid, ci un vad pe care îl trecem zilnic fără să ne dăm seama: ceea ce rostim, îmbrăcăm în semne și reguli ca să poată fi citit de oricine; ceea ce citim, ducem înapoi în vorbire, unde capătă din nou căldură și gest. Între sat și tiparniță este, prin urmare, o metaforă a circulației, nu a opoziției: limba trăiește sănătos atunci când cele două maluri comunică și se corectează reciproc – vorbirea păstrează prospețimea, pagina aduce rânduiala.

       

Lecturați gratuit Între sat și tiparniță – formarea limbii române, autor Mădălina Ioana Predescu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6255-1

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Avantajele utilizării softurilor educaționale în activitățile din grădiniță, autor profesor înv. preșcolar Alexandrina Anton


Prezența calculatorului în activitatea didactică plasează preșcolarii în situații reale de învățare, copiii găsesc repede soluții și iau decizii, sunt activi, concentrați, învață jucându-se.
Calculatorul este foarte util atât preșcolarului, cât și cadrului didactic, în măsura în care acesta este utilizat pentru îmbunătățirea calitativă a procesului instructiv-educațiv. El ajută preșcolarul să achiziționeze cunoștințe și să-și formeze unele deprinderi necesare în viitor, stimulează gândirea logică și imaginația, motivează copilul în învățare. Cadrele didactice trebuie să fie pregătite pentru a utiliza eficient această resursă în procesul de predare-învățare-evaluare.
Utilizarea tehnologiilor moderne, a softurilor educaţionale în activitățile cu preșcolarii, reprezintă o modalitate de creare a noi contexte de învățare.

       

Lecturați gratuit Avantajele utilizării softurilor educaționale în activitățile din grădiniță, autor profesor înv. preșcolar Alexandrina Anton

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6254-4

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Noțiuni teoretice specifice altenativei „Step by step” integrate în activități instructiv-educative din ciclul primar tradițional, autor Ștefania Florentina Mocliuc


Publicare cu ISBN Editura Bucuresti

Educația centratâ pe copil, predarea orientată după nevoile și interesele copilului, învățarea organizată în centre de activitate, implicarea familiei și comunității în educația copiilor, respectarea și aprecierea diversității umane, susținerea incluziunii grupurilor defavorizate sunt aspectele promovate de acest program. Dezvoltarea în fiecare copil a capacității de a fi creativ, de a-și forma o gândire critică, a face opțiuni și a avea inițiativa, a defini și a rezolva o problemă, a comunica ușor cu semenii, a-i înțelege și a negocia constituie misiunea alternativei Step by Step.

       

Lecturați gratuit Noțiuni teoretice specifice altenativei „Step by step” integrate în activități instructiv-educative din ciclul primar tradițional, autor Ștefania Florentina Mocliuc

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6253-7

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Motivație și satisfacție profesională – succesul unei organizații, autor Nicoleta Dincă


Editura Bucuresti

O mare parte din viaţa noastră este dedicată muncii şi, din această cauză, satisfacţia în muncă devine un aspect foarte important al activitaţii profesionale, ea având consecinţe importante, atât personale, cât şi asupra organizaţiei în care se desfăşoară munca.
Prin lucrarea de faţă, am încercat să elaborez o parte din aspectele teoretice cu privire la conceptul de motivaţie, formele acesteia, componentele motivaţiei, precum şi teoriile care o susţin; alături de acestea, conceptul de satisfacţie a muncii cu dimensiunile sale, precum şi o parte practică, aplicativă, cu scopul de a aduce argumente pro sau contra în ceea ce priveşte relaţia dintre motivaţie şi satisfacţie profesională.

       

Lecturați gratuit Motivație și satisfacție profesională – succesul unei organizații, autor Nicoleta Dincă

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6252-0

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Profilul pedagogic al noului profesor în contextul unui învățământ modern. Studiu, autor Marcela Radu


Editura București

În mod tradiţional, profesorului îi revenea un rol major şi activ într-un proces didactic construit ca modalitate de transmitere a cunoştinţelor către elevi. Rolul de depozitar al informaţiei ştiinţifice defineşte şi portretul ideal al acestui tip de profesor: foarte bun cunoscător al domeniului său de activitate, preocupat în permanenţă de noutăţile cu caracter ştiinţific, eventual un orator charismatic. De regulă, comportamentul său în clasă este mai curând autoritar, decizând ce şi când trebuie să înveţe elevii săi. Până spre anul 1995 practica educaţională descrisă de Creangă ca fiind „activitatea de învăţare” în şcoala de la Socola rămâne valabilă, caracteristică proprie unui model de învăţare pasiv, exercitat de cele mai multe ori într-un context educaţional autoritar, care pune accent pe disciplină, ca singura modalitate viabilă de transmitere a cunoştinţelor către elev. În acest cadru restrâns de activitate pedagogică, elevul nu putea să fie decât un receptor pasiv, un executant obedient al sarcinilor stabilite de profesor, cu puţină exagerare, „un sclav” al unui curriculum prestabilit şi obligat să-şi însuşească un anumit manual.
Faţă de aceste repere va fi prezentată noua abordare impusă de reforma curriculară introdusă în sistemul educaţional românesc după 1998 ca parte a unui amplu proiect de reformă coerent şi comprehensiv.

       

Lecturați gratuit Profilul pedagogic al noului profesor în contextul unui învățământ modern. Studiu, autor Marcela Radu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6248-3

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Matematică pentru clasa a III-a, autor prof. înv. primar Roman Adina Mihaela


       

Lecturați gratuit Matematică pentru clasa a III-a, autor prof. înv. primar Roman Adina Mihaela

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6251-3

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Caragiale şi învăţământul, autor Anamaria Hiriş


Pentru clasicii junimişti experienţa şcolii, de îndrumare a învăţământului este una fundamentală şi ea se regăseşte ca o componentă esenţială în biografia şi în documentele de însoţire a vieţii şi creaţiei şi adesea în opera literară. Aşa cum ştim la Ioan Slavici şi la Ion Creangă concepţia şi practica literară iau în considerare emanciparea şi eticul, realitatea dascăliei şi a descălilirii cu ceea ce au ele bun. Aspecte şcolare şi sociale mai puţin bune are în vedere Ion Luca Caragiale. Tot ceea ce este fundament filosofic şi cultural, clasicism, seriozitate şi gravitate în formaţia şi în creaţia lui Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu se verifică şi în activităţile desfăşurate de ei în învăţământ.
În viaţa şi activitatea clasicilor junimişti spaţiul şcolii şi al creaţiei se întrepătrund, cu urmări vizibile, în opera literară propriu-zisă, în articole şi studii, în documentaţia despre învăţământ rămasă de la ei. Este evident că şcoala şi educaţia au identitate şi în viaţa şi preocupările literare ale lui Ion Luca Caragiale, dar formele de prelucrare artistică şi de valorificare pedagogică şi publicistică indică adesea exigenţe şi criterii care transcend întâmplările învăţământului și urmăresc fundamentele istorice mai adânci.

       

Lecturați gratuit Caragiale şi învăţământul, autor Anamaria Hiriş

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6250-6

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

De la politici europene la practici locale – gestionarea deșeurilor în județul Brăila, autor Angelica Poaşcă


Publicare ISBN Editura

Un mediu sănatos este esenţial pentru prosperitatea pe termen lung iar calitatea vieţii locuitorilor Europei cere un nivel ridicat al protecţiei mediului. Dezvoltarea economică viitoare şi creşterea bunăstarii vor deveni presiuni asupra capacităţii planetei de a satisface cererile de resurse sau de a absorbi poluarea. În acelaşi timp, standardele ridicate de mediu sunt un impuls pentru inovaţii şi pentru oportunităţile de afaceri. Mai presus de toate, societatea trebuie să acţioneze pentru a separa impactul asupra mediului şi degradarea acestuia de creşterea economică. Afacerile trebuie dirijate pe o cale eco-eficientă, cu alte cuvinte să se producă aceleaşi produse sau chiar mai multe produse cu mai puţine resurse şi deşeuri produse, iar consumul să fie durabil.

       

Lecturați gratuit De la politici europene la practici locale – gestionarea deșeurilor în județul Brăila, autor Angelica Poaşcă

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6273-5

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Dezvoltarea imaginaţiei creatoare prin activităţi artistico-plastice la clasa pregătitoare, autor Daniela Nenciu


Prezenta cercetare își propune mai multe metode de cercetare adaptate specificului temei și coroborate cu caracteristicile de vârstă ale elevilor. Astfel, am folosit ca metodă de colectare a datelor observarea sistematică a comportamentelor elevilor, în cadrul activităților în care au fost implicați, pe baza unui plan bine determinat în prealabil si cu ajutorul unei fişe de observare alcătuită din cinci comportamente,care au fost structurate pe trei niveluri de manifestare – comportament atins, comportament în dezvoltare ,comportament care necesită sprijin. Fiecare comportament a fost observat şi analizat comparativ în etapa iniţială a cercetării şi în etapa finală, aşa cum sunt prezentate în graficele realizate în lucrare.

       

Lecturați gratuit Dezvoltarea imaginaţiei creatoare prin activităţi artistico-plastice la clasa pregătitoare, autor Daniela Nenciu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6245-2

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Valenţele formativ-educative ale jocului de rol şi ale dramatizării în activitatea din grădiniţă, autor Corina-Patricia Pavel (Rață)


Editura Focsani

Cunoaştem din studiile de specialitate şi din experiență că jocul şi poveştile sunt activităţile preferate ale preşcolarilor, numărându-se în acelaşi timp printre mijloacele cu o mare eficienţă instructiv- educativă. Din acest motiv, consider că jocul de rol şi dramatizarea ar trebui aduse la lumină şi folosite mai des în activitatea cu copiii din grădiniţă sub diferite forme şi în diferite ocazii, nu doar la activităţile de educarea limbajului, acolo unde se pliază cel mai bine.Prin joc de rol şi dramatizare putem acţiona pe mai multe planuri ale profilului preşcolarului : se dezvoltă creativitatea, imaginaţia, limbajul, memoria, vocabularul, deprinderile sociale, cooperare, comunicare, înţelegerea relaţiilor sociale, competenţele emoţionale, spiritul moral-civic,etc.
În ciuda valenţelor multiple, se evită abordarea jocului de rol şi dramatizării deoarece presupun pregătire prealabilă minuţioasă precum conceperea şi confecţionarea decorurilor, costumelor, măştilor, recuzitei, resurse de timp şi resurse financiare, învăţarea sistematică a rolurilor de către copii.
Această lucrare se adresează educatoarelor dar şi părinţilor, aceştia având posibilitatea să cunoască problematica pe care o ridică, numeroase exemple de jocuri de rol şi integrarea acestora în diverse activităţi, dramatizări adaptate după poveşti cunoscute.

       

Lecturați gratuit Valenţele formativ-educative ale jocului de rol şi ale dramatizării în activitatea din grădiniţă, autor Corina-Patricia Pavel (Rață)

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6244-5

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Tehnologia de fabricaṭie a cablurilor cu izolaṭie mineralӑ în tub metalic pentru termocupluri prin procesare în câmp ultrasonor, autor Ioana Fedeleș


Analiza critică privind tragerea metalelor în câmp ultrasonor sau cu vibraṭii ultrasonice aplicate sculei de deformare plastică / UVD conduce la avantaje tehnico-economice deosebite, mai ales atunci când matriṭa este activată pe direcṭia tragerii.
Lucrarea pune în discuṭie modernizarea tehnologiei de fabricaṭie a cablurilor cu izolaṭie minerală în tub metalic, (oṭeluri inoxidabile), pentru termocupluri prin procesare în câmp ultrasonor, cu activarea sculei de deformare pe direcṭia tragerii.
În acest fel, pe baza efectului de suprafaṭă al ultrasunetelor sau de reducere a frecării de contact metal – sculă, se estimează diminuarea ecruisării cauzată de frecarea dintre metal ṣi scula de deformare plastică, lipsa microfisurilor în tubul metalic ṣi îmbunătăṭirea proprietăṭilor de utilizare ale acestor produse, cu diminuarea procentajului de produse neconforme.

       

Lecturați gratuit Tehnologia de fabricaṭie a cablurilor cu izolaṭie mineralӑ în tub metalic pentru termocupluri prin procesare în câmp ultrasonor, autor Ioana Fedeleș

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6243-8

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Îndrumător / auxiliar didactic. Ghid școlar metodic. Dezvoltare profesională și personală prin intermediul programului Erasmus+, autori Prof. Emilia-Cristina Banu, Prof. Căpățână Mihăiță


În perioada 21-27 august 2023, am participat la cursul de formare al cadrelor didactice din cadrul proiectului Erasmus¬+ „SOCIAL AND EMOTIONAL LEARNING (SEL) FOR SUCCESSFUL SCHOOLS” Budapesta. Scopul proiectului a constat în pregătirea de calitate a cadrelor didactice în vederea susținerii eficiente a procesului instructiv-educativ. Competențele dezvoltate la cursuri au fost multiple și eficiente: îmbunătățirea abilităților pentru facilitarea utilizării strategiilor digitale, de comunicare și utilizare a metodelor de stimulare a gândirii creative și critice, aplicarea diversității, a unor metode interactive de predare-învățare-evaluare centrate pe competențele cheie, în vederea lucrului eficient cu elevii. Cursul de formare precum și socializarea cu alte cadre didactice din țări ale Uniunii Europene au dus la asigurarea unei dimensiuni europene a proceselor de formare a personalului didactic, o nouă abordare a orelor de curs. Am folosit o parte din aplicațiile învățate la curs, în cadrul orelor cu elevii. Cursul a fost o oportunitate binevenită atât de învățare, cât și de împărtășire a experiențelor. Învățarea de metode și tehnici noi și aplicarea acestora în procesul de învățare, implementarea de programe, digitalizarea resurselor de învățare vor face școala mai atractivă și-i va ajuta pe elevi în procesul de integrare. Experiența participării la activitățile proiectului de mobilitate Erasmus+ a fost pentru noi una unică, de o complexitate deosebită.

       

Lecturați gratuit Îndrumător / auxiliar didactic. Ghid școlar metodic. Dezvoltare profesională și personală prin intermediul programului Erasmus+, autori Prof. Emilia-Cristina Banu, Prof. Căpățână Mihăiță

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6249-0

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Arta respectului. Culegere de lucrări metodico-științifice, coordonatori: Ioniță Viorica, Seciu Simona, Gaceu Săndița, Badalache Ionela, Androne Daniela


.

       

Lecturați gratuit Arta respectului. Culegere de lucrări metodico-științifice, coordonatori: Androne Daniela, Ioniță Viorica, Seciu Simona, Gaceu Săndița, Ionela Badalache

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6242-1

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Strategii de evaluare a rezultatelor școlare, autor Andreea-Simona Păduraru


Evaluarea merită un loc important în învățământ, ea trebuie concepută ca un mijloc de măsurare obiectivă, dar în special trebuie percepută ca o cale de perfecționare nu ca un control al cunoștințelor.
Lucrarea de față își propune să prezinte strategiile de evaluare a rezultatelor școlare în învățământul primar. Aceasta constituie o permanentă preocupare, în vederea găsirii de noi modalități de lucru, cât mai eficiente în vederea optimizării procesului instructiv- educativ.

       

Lecturați gratuit Strategii de evaluare a rezultatelor școlare, autor Andreea-Simona Păduraru

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6241-4

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Posibilități de îmbinare a metodelor didactice în predarea-învățarea-evaluarea numerației, autor Sorina Alupoaei


Numărul şi numeraţia reprezintă abstracţiuni care se formează pe baza analizei proprietăţilor spaţiale ale obiectelor şi a clasificărilor. Numeraţia necesită o perfecţionare a mecanismelor analitico-sintetice implicate în percepţii, reprezentare şi conceptualizare. Atât metodele clasice, cât şi cele moderne sunt prelucrate şi adaptate particularităţilor de vârstă, în vederea formării noţiunilor şi reprezentărilor matematice.

       

Lecturați gratuit Posibilități de îmbinare a metodelor didactice în predarea-învățarea-evaluarea numerației, autor Sorina Alupoaei

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6240-7

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Caietul meu de vacanță. Consolidarea literelor de tipar – clasa pregătitoare, autor Diana Bâscă


Caietul acesta, într-un format simplist și necizelat, a fost creat anul trecut pentru elevii mei, pe atunci în clasa pregătitoare. L-am oferit cadou de vacanță pentru a-i ajuta să-și consolideze literele cu care urma să ne „luptăm” în anul următor.
Caietul cuprinde litere punctate de tipar, imagini sugestive pentru fiecare literă, cuvinte punctate pentru trasare și exersarea citirii.
Desenele au fost gândite astfel încât copiilor să le fie ușor să asocieze imaginea cu litera pe care o reprezintă. Ideea a pornit de la asemănarea fizică a obiectului sau a poziției, cu litera pe care urmează să o învețe sau să o consolideze. Astfel, copiii fac mai ușor legătura dintre litera învățată și forma acesteia.

       

Lecturați gratuit Caietul meu de vacanță. Consolidarea literelor de tipar – clasa pregătitoare, autor Diana Bâscă

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-630-317-210-1

Publicată la Editura Sfântul Ioan.

Interactive strategies in teaching english to young learners, autor Cristina-Maria Blaga-Șureanu


At the beginning of my career, eleven years ago, I taught English using the audio lingual and grammar translation methods. I was teaching in the same way and by the methods my high school teacher used with my generation. My high school English teacher loved English, teaching, and working with teenagers. She expected a high level of quality and believed that each student was capable of achieving it. All it took was hard work, and she was the type of person who inspired students to do the work. She made the English language and culture come to life for me and my colleagues. When I started to compare my classroom to hers, I could clearly see that even if my technique or passion were not any different, it was something else that prevented me from having the same results: it was the students.
Today’s kids have the world at their fingertips due to affordable, portable and rapidly functioning electronic devices like computers, cell phones, tablets and so on. The World Wide Web provides them with endless hours of entertainment and instant gratification that schools cannot emulate, or keep up with. Not only does the computer satiate their knowledge, it keeps them coming back for more. Since technology is solving problems for them, they need to be challenged to think independently and creatively to set themselves apart from the rest. Secondly, they are sitting at home for hours in front of their computer becoming increasing socially inept and lacking the interpersonal skills which are important in life. These students are also lacking preparation for the real world where they must think independently, make complex decisions, work collaboratively and communicate effectively in order to be successful.

       

Lecturați gratuit Interactive strategies in teaching english to young learners, autor Cristina-Maria Blaga-Șureanu

ISBN 978-630-317-212-5

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

Publicată la Editura Sfântul Ioan.

Méthodes et techniques d’apprentissage de l’expression orale en classe de franҫais langue etrangère (FLE), autor Cristina-Maria Blaga-Șureanu


De-a lungul acestei lucrări, am căutat să explorez relevanța utilizării jocurilor și activităților interactive în școli și valoarea lor educațională. M-am concentrat pe efectele pe care jocurile le au asupra învățării și achiziției limbii străine, dar și asupra motivației și stimei de sine. Scrierea acestei lucrări m-a făcut să realizez mai multe lucruri despre stilul meu de predare și învățare, mediul pe care sper să-l creez și modul în care încurajez învățarea și producția elevilor. Cred că învățarea are loc în cadrul unei comunități, elevii mei învățând unii de la alții și, bineînțeles, de la mine. De asemenea, cred că învăț de la ei. Jocurile și activitățile interactive oferă elevilor, în special adolescenților, un mediu de învățare liber de barierele create de normele și rutinele sociale sau de performanțele de rutină. Jocurile încurajează producția de limbaj și interacțiunea orală și socială într-un mod distractiv și neamenințător. Beneficiile utilizării jocurilor și activităților interactive în clasa de limbi străine care promovează exprimarea orală sunt numeroase și depășesc cu mult dezavantajele lor: un avantaj important este că aceste activități creează condiții mai bune de învățare și cresc motivația elevilor; și știm că un elev motivat va obține întotdeauna rezultate mai bune. Jocurile încurajează creativitatea, independența și gândirea la nivel superior. Acestea îmbunătățesc participarea, stima de sine și utilizarea vocabularului și permit elevilor să vadă că există mai multe modalități de a rezolva aceeași problemă. Jocurile stimulează, de asemenea, interactivitatea. Elevii procesează și lucrează activ cu materialul, precum și cu colegii lor de clasă.

       

Lecturați gratuit Méthodes et techniques d’apprentissage de l’expression orale en classe de franҫais langue etrangère (FLE), autor Cristina-Maria Blaga-Șureanu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-630-317-211-8

Primii pași în sport. Jocuri și exerciții pentru a-i face pe copii să iubească mișcarea, autor Murășan Cariola Ela


În contextul dinamic și adesea sedentar al lumii moderne, marcat de o prezență tot mai dominantă a tehnologiei și de o scădere a timpului petrecut în aer liber, provocările în privința dezvoltării fizice armonioase a copiilor sunt mai acute ca oricând. Anul 2025 ne găsește într-un moment în care conștientizarea importanței sănătății mintale și fizice, mai ales în rândul tinerilor, a atins un nivel critic, impunând o regândire a metodelor de educație fizică la vârste fragede.
Această lucrare se plasează în epicentrul acestei dezbateri, propunând o abordare inovatoare și practică pentru a combate stilul de viață sedentar și a cultiva o relație sănătoasă a copiilor cu mișcarea. Prin focalizarea pe optimizarea capacităților coordinative, lucrarea de față transformă ora de educație fizică dintr-o simplă cerință academică într-o aventură a descoperirii de sine și a jocului.
Cartea de față nu este doar o analiză teoretică, ci un ghid de acțiune menit să ofere profesorilor, antrenorilor și, nu în ultimul rând, părinților, instrumentele necesare pentru a integra jocul de mișcare și parcursurile aplicative ca piloni esențiali ai dezvoltării holistice a copiilor din ciclul primar. Scopul meu este de a arăta că învățarea și dezvoltarea motrică pot fi sinonime cu bucuria, creativitatea și interacțiunea socială autentică.

       

Lecturați gratuit Primii pași în sport. Jocuri și exerciții pentru a-i face pe copii să iubească mișcarea, autor Murășan Cariola Ela

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6239-1

Călătorie în trei: copil-părinte-școală, autor Emilia Adriana Nicula


Importanța implicării părinților în parcursul educațional al elevilor este susținută de numeroase cercetări pedagogice și psihologice, care arată că un copil are șanse mai mari de reușită școlară și de echilibru emoțional atunci când familia și școala colaborează constant, într-o relație bazată pe încredere, respect și coerență.

       

Lecturați gratuit Călătorie în trei: copil-părinte-școală, autor Emilia Adriana Nicula

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6238-4

Hristos – Jertfă și Înviere pentru mântuirea lumii, autor Roxana Jipa


Primul capitol, ”Jertfa crucii și Învierea Domnului, punți de legătură pentru mântuirea omului”, arată că Mântuitorul Iisus Hristos ne mântuiește printr-o lucrare de transformare a noastră sau prin săvârșirea unor anumite acte transformatoare în care își face eficientă iubirea Sa față de noi. Iubirea ține de persoană și manifestă lucrarea persoanei. De aceea numai Hristos, ca Persoană de neînlocuit, ne poate mântui, pentru că numai El poate săvârși faptele mântuitoare ce se cer în acest scop.

       

Lecturați gratuit Hristos – Jertfă și Înviere pentru mântuirea lumii, autor Roxana Jipa

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6237-7

Rolul activităților extracurriculare în eficientizarea învățământului primar, autor Daniela Georgiana Butunoi


Achiziţiile dobândite de elevi în cadrul activităţilor extracurriculare pot oferi elevilor suport în activităţile de la clasă, motiv pentru care participarea la aceste activităţi trebuie încurajată în permanenţă. Valorificarea experiențelor dobândite în urma implicării în activităţi extracurriculare în cadrul activităţilor cu specific curricular, poate constitui un stimul major pentru implicarea cât mai multor elevi, dar şi pentru creşterea spiritului de iniţiativă în rândul acestora.

       

Lecturați gratuit Rolul activităților extracurriculare în eficientizarea învățământului primar, autor Daniela Georgiana Butunoi

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6229-2

Contribuția orei de religie la dezvoltarea inteligenței emoționale în învățământul primar, autor Roxana Jipa


Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să înveţe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au (acest lucru fiind posibil în măsura în care copilul a început să aibă un anumit grad de conştientizare), trebuie să înveţe cum să facă o disociere între sentimentele interne şi exprimarea externă şi nu în ultimul rând să înveţe să identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea în felul acesta să răspundă corespunzător.
Competenţa emoţională pe care o dobândesc copiii desemnează abilitatea acestora de a-şi gestiona propriile emoţii, precum şi de a recunoaşte şi de a se adapta la emoţiile celorlalţi. Pentru a putea să trăiască emoţii din ce în ce mai complexe, copiii trebuie să fie mai întâi conştienţi de sine.

       

Lecturați gratuit Contribuția orei de religie la dezvoltarea inteligenței emoționale în învățământul primar, autor Roxana Jipa

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6236-0

Basmul la preșcolari, autor Floarea Salvan


Dintre creaţiile literare în proză, basmele au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei şi până aproape de adolescenţă.
Valoarea instructiv-educativă a acestora este deosebită. Ele aduc o preţioasă contribuţie la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter, la formarea personalităţii copiilor. Exprimând înţelepciunea şi năzuinţele poporului, necazurile şi bucuriile sale, lupta cu forţele naturii, relaţiile dintre oameni, basmele îi ajută pe copii să înţeleagă complexitatea aspectelor vieţii. Basmul reprezintă o oglindire a vieţii în moduri fabuloase.

       

Lecturați gratuit Basmul la preșcolari, autor Floarea Salvan

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6228-5

Proiect educațional „Împreună vom reuși”. Parteneriat grădiniță-familie-comunitate, autor Lucia Monica Poenar


„ÎMPREUNĂ VOM REUȘI” este un proiect de parteneriat educaţional iniţiat de educatoare din dorinţa de a colabora, coopera cu familiile preşcolarilor în scopul dezvoltării relaţiei dintre grădiniță şi familie. Parteneriatul are la bază interesul, atât al grădiniței cât și al familiei de a colabora pentru dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională a preșcolarului, dar și stimularea interesului familiei de a se implica în activitățile grădiniței. Această colaborare presupune desfăşurarea de activităţi curriculare – activităţi practice, dar şi extracurriculare – programe artistice şi vizite.

       

Lecturați gratuit Proiect educațional „Împreună vom reuși”. Parteneriat grădiniță-familie-comunitate, autor Lucia Monica Poenar

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6227-8

Publicată la Editura Sfântul Ierarh Nicolae.

Ghid metodic. Copilăria – regatul fericirii. Dezvoltarea creativității în educația timpurie, coordonatori: Inspector pentru educație timpurie prof. Constantinescu Steluța, Prof. Leafu Mariana, Prof. Ioniță Crina Tatiana, Prof. Onea Carmen, Prof. Moldovan Liliana


Ghidul metodic Copilăria – Regatul fericirii este o invitație la reflecție și inspirație, un spațiu în care cadrele didactice din învățământul preșcolar au adunat idei, exemple de bune practici și abordări menite să sprijine formarea gândirii creative încă din primii ani de viață. Toate articolele publicate au în comun convingerea că educația timpurie are un rol esențial în dezvoltarea liberă, armonioasă și originală a copilului.

       

Lecturați gratuit Ghid metodic. Copilăria – regatul fericirii. Dezvoltarea creativității în educația timpurie, coordonatori: Inspector pentru educație timpurie prof. Constantinescu Steluța, Prof. Leafu Mariana, Prof. Ioniță Crina Tatiana, Prof. Onea Carmen,
Prof. Moldovan Liliana

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6226-1

Approfondir le français en trois pas. Auxiliaire curriculaire pour le lycée, autor Ingrid Cucu


       

Lecturați gratuit Approfondir le français en trois pas. Auxiliaire curriculaire pour le lycée, autor Ingrid Cucu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6224-7

Formarea competenței lectorale prin studiul integrat al disciplinei limba și literatura română la elevii din clasele primare, autor Mariana Țâmpu


În clasele primare un factor cheie în succesul învățării este motivația de a citi și a forma competența lectorală la elevi.
Importanța lecturii pentru elevii nivelului primar de învățământ este evidentă și mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare. Ea este un act intelectual esențial, care trebuie îndrumat și supravegheat de școală și familie.
Un rol important de modelare nu numai a personalității, ci și a gândirii și a exprimării, determinând copilul să participe la viața eroilor astfel încât, cu ajutorul imaginilor, sentimentelor, modelelor descoperite, să își exprime stările de conștiință și să își însușească anumite trăsături îl are lectura.

       

Lecturați gratuit Formarea competenței lectorale prin studiul integrat al disciplinei limba și literatura română la elevii din clasele primare, autor Mariana Țâmpu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6223-0

Auxiliar curricular pentru practica pedagogică. Domeniul Limbă și Comunicare. Educarea limbajului – Grupa mică, autori Prof. metodist Cristina-Lenuța Coșarcă, Prof. înv. preșcolar Angela-Emilia Antal


       

Lecturați gratuit Auxiliar curricular pentru practica pedagogică. Domeniul Limbă și Comunicare. Educarea limbajului – Grupa mică, autori Prof. metodist Cristina-Lenuța Coșarcă, Prof. înv. preșcolar Angela-Emilia Antal

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6218-6