În mod tradiţional, profesorului îi revenea un rol major şi activ într-un proces didactic construit ca modalitate de transmitere a cunoştinţelor către elevi. Rolul de depozitar al informaţiei ştiinţifice defineşte şi portretul ideal al acestui tip de profesor: foarte bun cunoscător al domeniului său de activitate, preocupat în permanenţă de noutăţile cu caracter ştiinţific, eventual un orator charismatic. De regulă, comportamentul său în clasă este mai curând autoritar, decizând ce şi când trebuie să înveţe elevii săi. Până spre anul 1995 practica educaţională descrisă de Creangă ca fiind „activitatea de învăţare” în şcoala de la Socola rămâne valabilă, caracteristică proprie unui model de învăţare pasiv, exercitat de cele mai multe ori într-un context educaţional autoritar, care pune accent pe disciplină, ca singura modalitate viabilă de transmitere a cunoştinţelor către elev. În acest cadru restrâns de activitate pedagogică, elevul nu putea să fie decât un receptor pasiv, un executant obedient al sarcinilor stabilite de profesor, cu puţină exagerare, „un sclav” al unui curriculum prestabilit şi obligat să-şi însuşească un anumit manual.
Lecturați gratuit Profilul pedagogic al noului profesor în contextul unui învățământ modern. Studiu, autor Marcela Radu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-6248-3
Faţă de aceste repere va fi prezentată noua abordare impusă de reforma curriculară introdusă în sistemul educaţional românesc după 1998 ca parte a unui amplu proiect de reformă coerent şi comprehensiv.