Pentru clasicii junimişti experienţa şcolii, de îndrumare a învăţământului este una fundamentală şi ea se regăseşte ca o componentă esenţială în biografia şi în documentele de însoţire a vieţii şi creaţiei şi adesea în opera literară. Aşa cum ştim la Ioan Slavici şi la Ion Creangă concepţia şi practica literară iau în considerare emanciparea şi eticul, realitatea dascăliei şi a descălilirii cu ceea ce au ele bun. Aspecte şcolare şi sociale mai puţin bune are în vedere Ion Luca Caragiale. Tot ceea ce este fundament filosofic şi cultural, clasicism, seriozitate şi gravitate în formaţia şi în creaţia lui Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu se verifică şi în activităţile desfăşurate de ei în învăţământ.
Lecturați gratuit Caragiale şi învăţământul, autor Anamaria Hiriş
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-6250-6

În viaţa şi activitatea clasicilor junimişti spaţiul şcolii şi al creaţiei se întrepătrund, cu urmări vizibile, în opera literară propriu-zisă, în articole şi studii, în documentaţia despre învăţământ rămasă de la ei. Este evident că şcoala şi educaţia au identitate şi în viaţa şi preocupările literare ale lui Ion Luca Caragiale, dar formele de prelucrare artistică şi de valorificare pedagogică şi publicistică indică adesea exigenţe şi criterii care transcend întâmplările învăţământului și urmăresc fundamentele istorice mai adânci.
