|
|
 |
Disciplina Dezvoltare personală te va ajuta să înveți să te gândești la tine însuți, la ce poți face ca tot ce ți se întâmplă să fie frumos. Te așteaptă un drum plin de provocări ! Vei descoperi tainele armoniei și a bunei înțelegeri cu ceilalți.
Călătoria începe cu tine. Mult succes pe Tărâmul lui EU!
Lecturați gratuit Tărâmul lui Eu. Dezvoltare personală. Clasa a II-a, autor Constanța Vîrtosu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4333-8
|
 |
În lucrarea de față autoarele și-au propus să evidențieze faptul că activitățile desfășurate în grădinița de copii influențează socio-emoționalitatea, ca și capacitate asociativă care îi dă copilului abilitatea să conviețuiască în asociere permanentă cu ceilalți, să construiască relații pozitive și să mențină legături cu cei din jur, implicându-se cu plăcere în această antrenare și căutare de relații sociale. Astfel, în paginile acestui ghid veți descoperi atât repere teoretice referitoare la dezvoltarea socio-emoțională la vârsta preșcolară, cât și exemple de bune practici care pot fi aplicate cu succes în grădinița de copii.
Lecturați gratuit Ghid metodologic de dezvoltare a abilităților socio-emoționale în grădiniță, autori Anamaria Ciobotaru, Mariana Șerban
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4338-3
|
 |
Prezenta lucrare își propune să demonstreze că limbajul îndeplineşte o funcţie deosebit de însemnată în procesul de cunoaştere al realitaţii: el dă posibilitatea omului să reflecte mijlocit şi generalizat realitatea, să treacă de la senzaţii, percepţii, reprezentări, la gândirea logică, abstractă care operează cu noţiuni, judecăţi şi raţionamente. Important de reţinut este faptul că gândurile omului nu numai că se exprimă cu ajutorul limbajului, dar numai pe baza lui pot să apară şi să existe.
Lecturați gratuit Povești la gura sobei. Ghid metodic, autor Tina Claudia Bîznă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4348-2
|
 |
Rolul şi importanţa povestirilor adultului în instruirea şi educarea copiilor sunt bine cunoscute; poveştile asigură dezvoltarea intelectuală, precizând şi întregind cunoştinţele. Ele contribuie la formarea vorbirii copiilor, fiind model de vorbire închegată, expresivă şi corectă, stimulându-i totodată şi pe ei să povestească; influenţează dezvoltarea morală prin sentimentele ce le trăiesc alături de eroii basmelor şi prin frumuseţile naturii descrise; formează deprinderi intelectuale de a asculta şi înţelege când li se vorbeşte; dezvoltă voinţa, stimulându-i spre acţiuni şi jocuri noi prin imitarea personajelor, contribuind şi la închegarea colectivului de copii.
În vederea atingerii acestor sarcini, povestile sunt alese cu grijă, pentru a corespunde particularităţilor de vârstă a copiilor, asigurându-se astfel înţelegerea şi însuşirea sub diferitele aspecte (intelectual, moral şi estetic) a conţinutului poveştilor. Tematica povestirilor, fie ele realiste sau fantastice, se diferenţiază de la o grupă la alta corespunzător sarcinilor instructiv-educative ce se cer rezolvate, iar temele recomandate de programă nu sunt limitate. Educatoarele au latitudinea să selecţioneze materialul literar şi să aleagă acele povestiri sau poveşti care să fie pe deplin accesibile.
Lecturați gratuit Rolul povestirii în educarea limbajului la preșcolari, autor Tina Claudia Bîznă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4329-1
|
 |
Lucrarea de față, deși tratează o temă de interes general vizând implicarea tuturor actorilor din procesul instructiv-educativ, este o temă relevantă pentru analizarea și demonstrarea efectelor pozitive pe care le poate avea într-o unitate de tip preșcolar reușita acestei relații de cooperare. Cuvântul cooperare are valenţe multiple, în ultimii ani constatându-se o implicare activă a membrilor comunităţii locale (Primar, Consiliul Local) în vederea desfăşurării unei educaţii de calitate, crearea unui climat material şi de siguranţă pentru „actorii” implicaţi în procesul educativ (preșcolari , educatoare). În acest sens trebuie evidenţiat faptul că relaţia strânsă pe care grădinița o dezvoltă cu comunitatea locală se poate concretiza în realizarea unor proiecte de succes pentru şcoală.
Lecturați gratuit Parteneriatul grădiniță-familie-comunitate, premiza unui management de calitate într-o unitate de învățământ preșcolar, autor Tina Claudia Bîznă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4328-4
|
 |
Proiectarea didactică nu poate să lipsească din preocupările noastre pentru că o lecţie bună este întotdeauna rezultatul unei proiectări corespunzătoare, documentul de proiectare fiind un instrument necesar de lucru. Specificul activităţii de proiectare pedagogică evidenţiază importanţa acţiunilor de planificare –programare- concretizare a instruirii educaţiei, care vizează valorificarea optimă a unei resurse materiale esenţiale: timpul real destinat învăţării în mediul şcolar și extraşcolar.
Preocupările actuale ale şcolii românești, în special pentru disciplina biologie, evidenţiază relaţiile biologiei prin fundamentarea ştiinţifică a conceptelor, prin introducerea progresivă, gradată a limbajului biologic modern.
Alegerea acestei teme este motivată de importanţa deosebită pe care o prezintă diferitele tipuri de lecţii ce pot fi aplicate în învățământul gimnazial în a căror desfăşurare folosim activităţi realizate atât prin metode moderne, dar şi prin metode tradiţionale.
Lecturați gratuit Contribuții la proiectarea, organizarea și desfășurarea lecțiilor de biologie la gimnaziu, autor Ana Ecaterina Avrigeanu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4346-8
|
 |
Cadrul didactic, prin activitatea la clasă, este cel mai în măsură să identifice imediat care este direcţia în care se îndreaptă interesele, preocupările şi motivaţiile elevilor săi. De asemenea, prin contactul nemijlocit cu familiile acestora, se află în postura de a cunoaşte diverse situaţii particulare cu influenţă directă asupra activităţii sale şi a performanţelor elevilor săi. Nu de puţine ori, factorul material prevalează în dauna celui spiritual, familiile fiind mai preocupate de asigurarea nevoilor de bază, lăsând în seama şcolii aspectele instructive şi de dezvoltare personală a copiilor. Din această perspectivă, cadrul didactic este cel care resimte cel mai acut necesitatea unei colaborări tot mai strânse cu familia, ca şi conştientizarea şi responsabilizarea tuturor factorilor implicaţi în educaţia copilului (părinţi, bunici, asistenţi personali, asistenţi maternali, consilieri psihologici). În momentul actual, cea mai eficientă acţiune educativă se bazează pe munca de echipă, care implică educatorii şi pe toţi ceilalţi factori menţionaţi.
În acest context, se ridică întrebarea în ce măsură frumosul poate să îşi mai găsească locul şi rostul, mai ales dacă este vorba despre frumuseţea şi expresivitatea limbii române, când pare destul de dificil să fie transmise şi asimilate acele noţiuni elementare ale unei exprimări corecte. Cu toate acestea, nu trebuie neglijată înclinaţia elevilor de vârstă şcolară mică spre poezie, cântec, pictură, pentru că, aşa cum spune proverbul „Copilul trebuie să fie copil”, indiferent de generaţii, copiii au aceeaşi înclinaţie spre joc şi artă.
Adevărata provocare apare în momentul în care interesele şi preocupările lor nu coincid sau par să nu coincidă cu conţinuturile pe care şcoala trebuie să le furnizeze, conform cu programele şcolare. O posibilă soluţie îşi propune să ofere lucrarea de faţă prin identificarea acelor metode care să impulsioneze participarea activă, mai ales interactivă, la lecţie a tuturor elevilor unei clase, apelând, în acelaşi timp, la forme de expresie care pot părea depăşite sau care nu sunt cunoscute pur şi simplu de elevi. Proverbele sunt astfel de forme de expresie, sensul lor nefiind de multe înţeles din cauza barierei semantice, întrucât ele operează cu termeni a căror actualitate este depăşită, mai ales pentru elevii din mediul urban. Însă, apelul la proverbe nu pare imposibil, copiii dând dovadă de disponibilitate şi înţelegere, în contextul explicării termenilor şi mesajelor pe care le transmit. Rima şi ritmicitatea proverbelor constituie elemente atractive pentru copii, uşurând receptarea mesajelor cu caracter didactic. De asemenea, lucrarea propune să evidenţieze măsura în care metode moderne, cum sunt cele interactive, se pot structura pe baza proverbelor, ca forme arhaice de expresie, însă pline de înţelesuri şi de învăţăminte. Astfel, sunt propuse zece metode care stimulează activitatea de grup, libera exprimare, implicarea fiecărui elev, având ca element comun proverbele. Pentru fiecare metodă lucrarea propune şi o sugestie de aplicaţie, lăsând posibilitatea fiecărui cadru didactic de a-şi valorifica propriile resurse creative.
Lecturați gratuit Utilizarea proverbelor în învăţământul primar, autor Daniela Badiu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4344-4
|
 |
Teoria jocurilor constituie diviziunea cercetării operaționale renumită pentru luarea celor mai eficiente decizii în situații de conflict (competiționale), mai precis în situații în care factorii „raționali”, dependenți prin finalitate, dar independenți prin alegerea hotărârilor proprii, acționează în vederea atingerii unui țel. Aceste decizii se concretizează în noțiunea matematică de joc. Deși termenul este unul obișnuit, tema tratată depășește caracterul ludic, pentru că nu se referă la luarea unei hotărâri în realitatea socială, ci presupune un sistem abstract care are ca finalitate luarea unei decizii optime.
Adesea, teoria jocurilor este aplicată cu succes în domeniul economic, acolo unde apar situații conflictuale. Iar aici vorbim despre relațiile ce se stabilesc între cumpărător și vânzător, consumator și furnizor, client și bancă. Cu toate acestea, utilizări ale teoriei jocurilor mai pot fi găsite și în sociologie, artă militară și în politică.
Lecturați gratuit Elemente de teoria jocurilor, autor Nicoleta Tecucianu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4343-7
|
 |
Procesul instructiv–educativ trebuie să-i trezească interesul și curiozitatea copilului, ceea ce duce implicit la dezvoltarea comunicării, a gândirii, a creativității, a încrederii în propriile puteri și, nu în ultimul rând, a satisfacerii nevoii de mișcare. Este important să intervenim atunci când există o stagnare sau chiar un regres în dezvoltare. Nu trebuiesc acumulate lacune de orice natură iar dacă acestea chiar există, nu trebuiesc tratate cu indiferență. Implicarea adultului în educație presupune un drum bine stabilit, cu dimensiunile dezvoltării menționate pentru fiecare etapă și cu un plan de intervenție pentru a depăși obstacolul ce poate surveni.
Acest ghid își propune să fie un exemplu de bune practici pentru a motiva mai bine preșcolarii în învățare, pentru a se dezvolta benefic în cadrul relațiilor sociale, pentru a se putea cunoaște mai bine, a fi mai creativ și mai atenți în tot ceea ce realizează.
Lecturați gratuit Copil ca tine sunt și eu ! – Ghid de bune practici în cadrul Proiectului Transnațional „Ursulețul de pluș”, autor prof. înv. preșcolar Ana Voinescu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4342-0
|
 |
Jocul reprezintă esența copilăriei și nu poate lipsi din actul de formare și dezvoltare a copilului, pe perioada școlarității, în special în clasele primare. Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg din valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului din care face parte persoana, presupune încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea, atitudinea critică şi autocritică.
Prin jocul de mişcare, pe lângă faptul că îşi dezvoltă anumite calităţi motrice, dar fără să conştientizeze, copiii comunică sentimente, idei, emoţii, se relaxează, eliberând tensiuni fizice şi psihice acumulate.
Lecturați gratuit Caruselul activităților distractive. Jocuri de mișcare pentru ciclul primar, autor Viorica Maria Truț
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4340-6
|
 |
Literatura lui Octavian Paler e pasul înapoi, zborul sau ceea ce rămâne din lecturi, memorări, asimilări, distanţări şi obsesii. Paler nu are un drum al vieţii care se cere cu orice preţ povestit, ci un labirint de întâmplări şi neevenimente frustrante în care orice căutător al unui sine sfâşiat se poate regăsi. E o literatură care se oferă vieţii printr-o iubire paradoxală a viului. Scrisul devine modalitatea de a ieşi dintr-o existenţă îngustă, sau de a depăşi realitatea printr-o existenţă liberă aflată sub zodia retrogradă a maşinii de scris A fost omul precaut, căldicel, conştient de propriile slăbiciuni, sub a căror povară îşi face curaj scriind, pledând mereu pentru ceea ce nu are – “lipsa de măsură.” Sensurile clasice ale acestui concept sunt legate de proporţie, armonie, unitate, valoare acordată obiectelor, cale de mijloc, moderaţie.Protagoras configurează prin celebra frază un fel de a fi în lume, şi în acelaşi timp un orizont al devenirii umane mereu deschis: „omul este măsura tuturor lucrurilor,a celor ce sunt, precum sunt, a celor ce nu sunt, precum nu sunt.” Doar „fiinţa lucrurilor însele” rămâne de neatins, fiind independentă de măsură.
Lecturați gratuit Memoria, zeii și destinul. Octavian Paler, autor Oana Olariu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4312-3
|
 |
În funcție de organizarea formală a textului şi de incongruențele din planul textual, este obligatorie raportarea poeziei la o strategie de lectură care să evidențieze paradigmele textului şi intuițiile instanței ,,vorbitoare”. Scenariile didactice construite respectă treptele taxonomiei lui Bloom pentru domeniul cognitiv (cunoştințe, înțelegere, aplicare, analiză, sinteză, evaluare). Fiecare strategie de lectură vizează un moment al învățării care trebuie integrat corect în procesul complex de predare- învățare- evaluare. Aspectele vizate sunt următoarele: intrarea în text prin tehnica răspunsului subiectiv, vizualizarea textului prin desen, învățarea prin experiență, comprehensiunea prin varianta retrospectivă a lecturii, lectura secvențială, aproximarea orizontului de aşteptare, înțelegerea ,,fragmentată” prin asumarea unui rol.
Lecturați gratuit Textul liric. Abordări didactice de lectură și interpretare, autor Oana Olariu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4311-6
|
 |
Lucrarea de față își propune să vină în ajutorul profesorilor care consideră că pot contribui la sporirea bagajului de cunoștințe ale elevilor privind circulația pe drumurile publice.
Prin intermediul textelor prezentate, adaptate vârstei școlarilor mici, prin intermediul programei propuse de autor pentru disciplina opțională „Să circulăm corect!”, prin intermediul exercițiilor propuse pentru fiecare text, se urmărește pregătirea practico-aplicativă a elevilor în calitatea lor de pietoni, bicicliști și pasageri ai mijloacelor de transport în comun.
Copiii trebuie să înțeleagă de mici că strada nu este loc de joacă și că o clipă de neatenție poate avea consecințe grave. Ei trebuie să cunoască și să aplice regulile de circulație, să cunoască indicatoarele rutiere și marcajele pe care le întâlnesc în calitate de pietoni sau bicicliști, să înțeleagă rolul polițistului, acela, de a veghea asupra liniștii și siguranței lor.
Lecturați gratuit SĂ CIRCULĂM CORECT! Educație rutieră-educație pentru viață. Auxiliar curricular, autori Inspector școlar de specialitate Vidreanu Gina, Prof. înv. primar Milea Elena, Prof. înv. primar Rusu Liliana
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4315-4
|
 |
Voi prezenta în continuare forme de organizare a activității de învățare pe care le-am elaborat si validat experimental, utilizând cu precădere un set de probe de evaluate. Dobândirea cunoștințelor despre grupa a VI-A principală de către elevi poate fi realizată printr-o strategie didactică care sa îmbine mai multe forme de activitate cu elevii (frontal, individuală, de grup); să se sprijine pe metode de instruire fundamentate pe principiile învățării prin descoperire dirijată; sa se concentreze intr-o serie de activități desfășurate de elevi, care sa fie conduși de profesori și într-un set de materiale necesare procesului de instruire (fișe de lucru, folii pentru retroproiector, substanțe chimice și ustensile necesare efectuării experimentelor).
În elaborarea strategiilor didactice de învățare am avut in vedere integrarea organică a evaluării pe tot parcursul activității instructive-educative, evaluare care mi-a permis să evidențiez dificultățile întâmpinate de elevi și să pot interveni eficient pentru remedierea lor in realizarea unor obiective.
Lecturați gratuit Proiectarea procesului de învățare a grupei a VI-a principală prin activități metodice, scenarii didactice și probe de evaluare / O activitate pentru cercul de chimie sau pentru săptămâna Școala Altfel – Elementele chimice ale vieții, autor Ligia Elena Tudor
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4316-1
|
 |
,,Vreau să știu mai mult la matematică” cuprinde o varietate de exerciții și probleme destinate elevilor clasei I pentru a stimula creativitatea, curiozitatea, interesul și dragostea pentru matematică.
Este un instrument util în completarea manualului de matematică.
Am speranța că această culegere va fi de folos tuturor elevilor dornici să lucreze mai mult la matematică, devenind astfel mai creativi și liberi în gândire.
Lecturați gratuit Vreau să știu mai mult la matematică – Culegere pentru clasa I, autor Beatrice Maria Știr
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4331-4
|
 |
Finanţarea reprezintă procesul de asigurare a fondurilor băneşti necesare desfăţurării activităţii întreprinderii.
Finanţarea reprezintă importanţă deosebită pentru supravieţuirea şi dezvoltarea unei afaceri. Sursele de finanţate sunt adaptate la nevoile agentului economic şi se regăsesc în cadrul structurilor de pasiv sub denumirea de capitaluri.
Finanţarea poate fi realizată prin surse proprii sau surse străine, externe (din afara unităţii).
Lecturați gratuit Finanţarea afacerii, autor Magda Csavar
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4307-9
|
 |
Este obligatorie disponibilitatea profesorului postmodern către studiu individual continuu, prelucrare critică proprie a datelor, formulare de ipoteze şi soluții interpretative. Profesorul trebuie să dețină cunoştințe privind metodologia ştiințifică de cunoaştere, cercetare, în domeniu şi în pedagogie.
Adaptându-se la specificul clasei, profesorul postmodern dă naștere formulării unor multiple interpretări, susținerea lor cu argumente pertinente, prin proceduri diversificate, într-un limbaj ştiințific de specialitate şi pedagogic, care să conducă spre o comunicare corectă, eficace, riguroasă, oral şi în scris, a ideilor proprii, adecvat mediului profesional. Profesorul trebuie să dovedească înțelegerea, utilizarea cunoştințelor, conceptelor de bază pedagogice, în practicarea profesiei sale, apreciind critic nivelul pregătirii sale ştiințifice, limitele şi să contureze soluții.
Paradigma postmodernă a educației presupune o educație centrată pe elev, ținând cont de performanțele anterioare ale copilului, fără să încurajeze competiția și raportarea la ceilalți, pentru că fiecare elev are o personalitate unică.
Lecturați gratuit Ghid metodologic. Educația în era postmodernă, autor Mihaela Răducea
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4306-2
|
 |
Oamenii sunt dominați de legi biologice, care ne controlează acțiunile și reacțiile, limbajul trupului și gesturile. Dar uimitor, omul este rareori conștient de faptul că mișcările și gesturile sale pot transmite o anumită poveste, în timp ce vocea sa poate spune cu altceva.
Lecturați gratuit Limbajul corporal în diferite activități umane, autor Borbély Botond
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4305-5
|
 |
În deceniile următoare, populația mondială va continua să se confrunte cu schimbări de mediu care reprezintă provocări tot mai mari pentru sistemele noastre alimentare, pentru sănătate și bunăstare. Aceste schimbări – cum ar fi schimbările climatice, creșterea ozonului la nivelul solului, schimbările în disponibilitatea apei, fertilizarea datorită creșterii nivelului de dioxid de carbon, degradarea solului, despăduririle și schimbarea utilizării terenurilor – pot influența direct și substanțial producția agricolî. În plus, variabilitatea abundenței și a răspândirii dăunătorilor, a agenților patogeni și a polenizatorilor – care sunt, de asemenea, legați de schimbările de mediu – ar putea avea un impact indirect suplimentar asupra agriculturii.
Lecturați gratuit Studiu privind sursele de poluare în agricultură pe categorii de lucrări agricole și modalități de reducere a acestora, autor Ligia Elena Tudor
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4296-6
|
 |
Vârsta cuprinsă între trei şi şapte ani este vârsta vorbirii. Nu întâmplător ea coincide, cu vârsta grădiniţei, şi este prima educaţie de tip organizat. Dar grădiniţa nu şi-ar îndeplini această menire dacă n-ar acorda limbajului un loc de frunte în cadrul preocupărilor sale educative.
În anii pe care i-am petrecut în mijlocul copiilor de vârstă preșcolară, am conştientizat că limbajul constituie instrumentul de lucru pentru toate celelalte activități ce se desfășoară. Am constatat totodată, că cel mai eficace mijloc prin care copiii își dezvoltă limbajul, se pot corecta anumite defecte de vorbire, se pot consolida și verifica însușirea unor noțiuni, cât și a priceperilor și deprinderilor formate, este jocul didactic.
Lecturați gratuit Educarea unei exprimări corecte din punct de vedere gramatical în învăţământul preşcolar, autor Mihaela Trifan
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4295-9
|
 |
Roma antică a influențat crucial istoria omenirii.
A creat tipare pe modelul cărora s-au dezvoltat arhitectura, medicina, justiția, planificarea urbană, administrația și arta civilizației occidentale.
Noi, românii, moștenim de la romani obiceiuri, tradiții și limba ce-o vorbim.
Pentru multe secole, teritoriul actual al Dobrogei a fost parte a Imperiului.
Aici se găsesc vestigii romane aproape în fiecare comună.
Ele ne vorbesc despre viața înfloritoare a așezărilor din acest ținut din vremurile când Roma și, apoi, Constantinopolul dădeau ora exactă în această parte a Europei.
Dar bogata istorie a Dobrogei romane nu e reflectată doar de izvoarele scrise și de descoperirile arheologice.
Ne-au rămas legende și povești despre evenimentele care au avut loc acele vremuri.
Lecturați gratuit Legende romane, autor Roberto Iacomi
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4284-3
|
 |
Calitatea educaţiei este un deziderat al instituţiei şcolare, un ansamblul de acţiuni și programe capabile să satisfacă aşteptările beneficiarilor şi standardele de calitate, în funcţie de realitățile complexe economice, politico-administrative și culturale ale unei țări în context european. A asigura calitatea educaţiei înseamnă a avea capacitatea de a oferi programe/proiecte de educaţie, în conformitate cu standardele politicilor educaţionale naţionale și europene. Acest proces complex presupune o bună planificare şi realizarea efectivă a rezultatelor aşteptate ale învăţării, monitorizarea, autoevaluarea și evaluarea rezultatelor și îmbunătățirea lor permanentă.
Lecturați gratuit Educație pentru succes în cariera didactică. Ghid metodic în domeniul didacticii și specialității, coordonatori: Chelbea Alina Georgiana, Nan Daniela Loredana, Chelbea Cristina Ștefania, Stănescu Alexandra Monica
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4379-6
|
 |
Prezentul auxiliar a fost scris pentru cei care dețin cunoștințe de nivel mediu și avansat al limbii engleze și a venit din nevoia de a condensa cât mai multe aspecte de limbă într-un singur volum, cuprinzând exerciții de diferite tipuri și diferite grade de dificultate. Lucrarea acoperă cele mai importante aspecte verbale, precum și expresii de timp specifice. S-a încercat folosirea unor tipuri cât mai variate de exerciții, atât în scopul exersării problemelor de gramatică, cât și pentru a stimula interesul celor care folosesc această culegere.
Lecturați gratuit Improve Your English!, autor Diana Toader
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4289-8
|
 |
Performanţa şcolară apare atunci când este puternic motivată şi mai ales când este susţinută de o recompensă. Formele de recompense care sunt practicate în instituţiile şcolare (note, laude, distincţii, premii, excursii, etc.) urmăresc un scop de întărire, de a forma motive puternice, pentru a se însuşi mai bine, mai repede materialul. Cu cât întărirea este mai puternică, cu atât creşte şi randamentul, cresc şi performanţele.
Lucrarea de față va stabili pe parcurs câteva puncte de plecare, repere operaționale în opera vastă a scriitoarei mai sus amintite și va analiza, în detaliu, articularea traumei, în specificul său. Abordarea de față nu se subordonează feminismului militant, dar investighează posibilitatea ca literatura scrisă de femei să fie impregnată într-o oarecare măsură de marca genului. O întrebare justificată are în vedere eliminarea dacă actul lecturii poate fi diferențiat în funcție de gen și dacă această dubitație se confirmă, în ce măsură putem să discutăm despre diferență de gen?
Lecturați gratuit Gabriela Adameșteanu – „Dimineață pierdută” – construcția personajelor și a semnificațiilor romanului, autor Cătălina Tirim
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4282-9
|
 |
Performanţa şcolară apare atunci când este puternic motivată şi mai ales când este susţinută de o recompensă. Formele de recompense care sunt practicate în instituţiile şcolare (note, laude, distincţii, premii, excursii, etc.) urmăresc un scop de întărire, de a forma motive puternice, pentru a se însuşi mai bine, mai repede materialul. Cu cât întărirea este mai puternică, cu atât creşte şi randamentul, cresc şi performanţele.
Trăim în era tehnologiei informaţiei. Suntem înconjuraţi de publicitate, ce descrie modul în care calculatoarele pot duce profesorii şi elevii în fascinanta lume multimedia. Trecem printr-o perioadă care a condus la o resetare a modului tradițional de predare și învățare, iar digitalizarea a preluat controlul și în educație. Cum putem păstra echilibrul între învățământul tradițional și școala virtuală de azi, fără a pierde interesul elevilor ci dimpotrivă? Site-ul meu are scopul de a răspunde la această întrebare printr-o analiză mai atentă a noilor metode multimedia în predarea limbii engleze. Totul a pornit odată cu școala online, când a trebuit să îmi țin elevii motivați și să îmi regândesc procesul instructiv-educativ astfel încât toate materialele folosite în sala de clasă să treacă în mediul virtual.
Lecturați gratuit Relația dintre motivație și performanță la vârsta școlară mică, autor Cătălina Tirim
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4281-2
|
 |
Un copil cu deficit de atenţie şi hiperactuvitate apare imediat în sala de clasă ca un ,,copil problemă” prin continua sa mişcare, dificultateade a sta la locul său şi de a păstra liniştea, impulsivitate şi agitaţie.Toate aceste caracteristici, la care se adaugă slaba capacitate de susţinere a atenţei în timpul orelor de curs, îl expune direct problemelor disciplinare, rezultatelor slabe, eşecului şi chiar abandonului şcolar. Dacă tipul hiperactiv poate dezvolta comportamente agresive, fiind dese problemele de tip disciplinar în şcoală, tipul predominant de slabă capacitate de susţinere a atenţiei este de regulă retras şi se remarcă prin constanţa rezultatelor şcolare slabe. Este de notat că această ultimă categorie este deseori confundat cu un slab coeficient de inteligenţă.
Copiii hiperactivi au nevoie de o abordare specială în clasă, prin care cadrul didactic poate capta atenţia şi, prin angajarea activă a imaginaţiei şi a emoţiilor elevului, să ofere o alternativă reală pentru rezolvarea problemelor specifice.
Trăim în era tehnologiei informaţiei. Suntem înconjuraţi de publicitate, ce descrie modul în care calculatoarele pot duce profesorii şi elevii în fascinanta lume multimedia. Trecem printr-o perioadă care a condus la o resetare a modului tradițional de predare și învățare, iar digitalizarea a preluat controlul și în educație. Cum putem păstra echilibrul între învățământul tradițional și școala virtuală de azi, fără a pierde interesul elevilor ci dimpotrivă? Site-ul meu are scopul de a răspunde la această întrebare printr-o analiză mai atentă a noilor metode multimedia în predarea limbii engleze. Totul a pornit odată cu școala online, când a trebuit să îmi țin elevii motivați și să îmi regândesc procesul instructiv-educativ astfel încât toate materialele folosite în sala de clasă să treacă în mediul virtual.
Lecturați gratuit Integrarea copilului cu ADHD în şcoală, autor Mariana Hirţe
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4272-0
|
 |
Problema violenței școlare trebuie și poate să devină o reflecție pentru toți cei care sunt implicați în actul educațional al elevului. Fie că suntem profesori sau părinți este foarte important să ne dăm timp de gândire în ceea ce privește atât violența școlară cât și combaterea acestei probleme des întâlnite.
Trăim în era tehnologiei informaţiei. Suntem înconjuraţi de publicitate, ce descrie modul în care calculatoarele pot duce profesorii şi elevii în fascinanta lume multimedia. Trecem printr-o perioadă care a condus la o resetare a modului tradițional de predare și învățare, iar digitalizarea a preluat controlul și în educație. Cum putem păstra echilibrul între învățământul tradițional și școala virtuală de azi, fără a pierde interesul elevilor ci dimpotrivă? Site-ul meu are scopul de a răspunde la această întrebare printr-o analiză mai atentă a noilor metode multimedia în predarea limbii engleze. Totul a pornit odată cu școala online, când a trebuit să îmi țin elevii motivați și să îmi regândesc procesul instructiv-educativ astfel încât toate materialele folosite în sala de clasă să treacă în mediul virtual.
Lecturați gratuit Soft educațional aplicat în cadrul orelor de limba engleză – învățământul liceal, autor Alina-Arșaluis Crețu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4262-1
|
 |
Creierul, ca şi întreg organismul, are nevoie să se hrănească pentru a se dezvolta normal. Hrana creierului, mai ales în primii ani de viaţă, dar nu numai, sunt stimuli mediului extern, receptaţi prin organele de simţ dar şi prin mişcare. În primii doi ani de existenţă, creierul îşi triplează dimensiunea, de la o medie de 333 grame până la 1 kg. Creşterea în dimensiune are legătură directă cu stimularea externă şi primele experienţe de viaţă. De exemplu densitatea maximă a sinapselor se atinge în apropierea vârstei de un an după naştere, în zonele senzoriale ale creierului. Această fază este dominată iniţial de mecanisme “expectante ale experienţelor”, iar ulterior de mecanisme “dependente de experienţe”. Asta înseamnă că procesul de creare a sinapselor este modulat de experienţele externe, din mediu. Imaginile luminoase cu succesiune rapidă obosesc creierul copilului, agitându-l, neliniştindu-l. Secvenţe audio stridente, montaje rapide, flash-uri puternice, toate acestea supra-stimulează un creier în plină dezvoltare.
Lecturați gratuit Autismul virtual si efectele sale asupra evoluției copilului, autori Dana Voinea, Denisa-Elena Dragoslav
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-4263-8
|
 |
Sărbătoarea Învierii Domnului nu este numai un fapt istoric al Învierii Sale, ci și „vedere duhovnicească” a Învierii tuturor oamenilor, din toate timpurile. Învierea Persoanei supreme ne-a trecut din spațiul acesta limitat și efemer, supus slăbiciunilor, într-un „orizont eternizat”, înveșnicit de prezența atotiubitoare a Luminii Dumnezeiești. Legătura dintre adevărul Învierii lui Hristos și adevărul învierii de obște este atât de puternică, încât cine respinge Evanghelia Învierii lui Hristos respinge și adevărul învierii universale, iar cine crede în învierea lui Hristos, trebuie să mărturisească și învierea morților. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor „Dacă nu este învierea morților, nici Hristos n-a înviat din morți. Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. Și dacă nădăjduim în Hristos numai în viața aceasta, suntem mai de plâns decât toți oamenii” (I Corinteni 15,12-14, 18-19).
Lecturați gratuit Urcuș spre Înviere, coordonator: Oana-Gabriela Timaru
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-9600-66-5
|
|
|