![]() |
Timpul Junimii este timpul marilor clasici ai literaturii române, al scriitorilor Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, Alecsandri şi Maiorescu. Ne amintim de existenţa acesteia ori de câte ori murmurăm poeziile geniului Mihai Eminescu. Ori retrăim momente ale copilăriei împreună cu Nică al lui Ion Creangă. Visăm citind pastelurile lui Vasile Alecsandri, râdem lecturând comediile lui I. L. Caragiale sau invățăm din ideile moralizatoare sugerate de operele literare ale lui Ioan Slavici. Cei mai mari scriitori ai literaturii române și-au citit operele în cadrul acestei societăți literare, care și-a adus o contribuție decisivă în a marca începutul unei noi perioade în literatura română.
Lecturați gratuit Marii clasici la Junimea, autor Maria Vartolomei
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-3400-8 |