Domenii | Autori

Arhiva

Învățăm înmulțirea pas cu pas, autor Rodica Tirim

Lecturați gratuit Învățăm înmulțirea pas cu pas, autor Rodica Tirim

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-3737-5

Valorificarea potențialului turistic pe axa Rădăuți-Vama și realizarea unei excursii pe acest traseu, autor Elena Giuraniuc

Lucrarea „Valorificarea potențialului turistic al axei Rădăuți-Vama” este o cercetare complexă în care au fost abordate, potențialul turistic natural și antropic și modalitățile de valorificare turistică. Lucrarea a fost concepută și elaborată în viziunea actualelor concepte turistice, punând în prim plan importanța turismului, atât prin prisma laturii sale spiritual, cât și culturale.

Elemente de pedagogie în opera muzicală a compozitorului Nicolae Lungu, autor Prof. Loredana Elena Diaconescu

Prezenta lucrare abordează dintr-o perspectivă modernă metodele didactice de predare-învățare utilizate în învățământ, având ca țel final formarea și dezvolatrea la elevi a unor atitudini, emoții, sentimente, interese, convingeri. Experiențele didactice propuse sunt dirijate metodologic către atingerea dezideratelor educative. Există o relație strânsă între nivelul de abstractizare și generalizare a cunoștințelor, [...]

Satisfacția în muncă și atitudinea față de muncă la cadrele didactice. Studiu de caz într-o organizație școlară, autor Prof. Loredana Elena Diaconescu

Satisfacţia în muncă reprezintă un mod complex de raportare a fiecărui individ la totalitatea situaţiei sale de muncă. Ea poate depinde de factori individuali (vârstă, nivel de calificare, vechimea în organizaţie etc.), de factori organizaţionali, de climat, preocuparea organizaţiei pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale ale personalului etc., plus factorii de personalitate (cum este ea trăită [...]

Culegere de probleme pentru concursurile de matematică, clasele V-XII, autor Veronica Grigore

Matematica zilelor noastre evoluează dinamic sub raport cantitativ şi, mai ales calitativ. Cercetări şi descoperiri contemporane redimensionează permanent domeniile ei şi impun exigenţe deosebite fundamentelor sale. Învăţământul nu poate rămâne ȋn afara acestor frământări. El are de rezolvat probleme noi referitoare la expunerea ȋn şcoală a bazelor unor ştiinţe ȋn continuă transformare. În consecinţă, [...]

Auxiliar de matematică. Clasa a XII-a, autor Veronica Grigore

Exerciţiile expuse ȋn această lucrare ȋşi propun să asigure pentru elevii din clasa a XII-a, consolidarea conceptelor matematice, dezvoltarea capacităţii de explorare, investigare şi rezolvare de probleme, dezvoltarea inteligenţei spaţiale şi a gândirii creatoare.

Lecturați gratuit Auxiliar de matematică. Clasa a XII-a, autor Veronica Grigore [...]