Domenii | Autori

Arhiva

Modalități de valorificare a parteneriatului grădiniță-familie-comunitate în formarea personalității preșcolarului, autor Corina-Nicoleta Gheorghiu

Parteneriatele educaționale se realizează cu scopul de a dezvolta preșcolarul, însă această dezvoltare nu depinde doar de acest aspect, ci și de personalitatea acestuia. Factorii dezvoltării personalității copilului sunt: ereditatea, mediul și educația. În ceea ce privește ereditatea, se cunoaște faptul că genele joacă un rol important în modul de dezvoltare al omului, astfel că fiecare copil se naște cu un anume temperament. Temperamentul înseamnă firea noastră pe care nu ne-o formăm singuri, ci pe care o moștenim de la unul dintre părinți. Cunoașterea temperamentului copilului ajută cadrul didactic să realizeze activități astfel încât să îi ofere libertatea și confortul de care are nevoie. În ceea ce privește mediul, putem spune că în primii ani de viață, copilul nu are foarte multe experiențe de viață, învață lucruri elementare, cum ar fi: cine este, cum este lumea din jurul său, cum sunt oamenii etc. Dintre toți factorii de mediu, educația are un rol foarte important în construirea personalității. Astfel, în această perioadă copilul are nevoie să se dezvolte armonios, iar rolul educatorului este de a uni partea cognitivă și pe cea emoțională astfel încât copilul să se simtă în siguranță și dea dovadă de progres.

Lecturați gratuit Modalități de valorificare a parteneriatului grădiniță-familie-comunitate în formarea personalității preșcolarului, autor Corina-Nicoleta Gheorghiu

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-5668-8

You must be logged in to post a comment.