Domenii | Autori

Personalitatea învăţătorului ca factor al reuşitei procesului educaţional în sistemul de învăţământ primar, autor Mioara Ghiorghiţă-Irimia

Prezenta lucrare îşi propune să evidenţieze rolul pe care caracteristicile personalităţii cadrului didactic îl au în contextul activităţii didactice din învăţământul primar. Motivaţia alegerii acestei teme de reflecţie şi investigaţie are în centru credinţa noastră, certificată şi de propria experienţă profesională în domeniul învăţământului, potrivit căreia profilul moral-caracterial şi comportamental al învăţătorilor joacă un rol vital în raport cu latura formativă a actului educaţional din sistemul de învăţământ primar.

Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care primul are un caracter teoretic, iar celelalte două constituie contribuţia personală, care s-a materializat într-o investigaţie efectuată în populaţia de învăţători, prin care am urmărit evidenţierea profilului trăsăturilor de personalitate şi corelarea acestuia cu sentimentul autoeficienţei şi nivelul stresului resimţite în activitatea didactică.

Autorul

Descărcaţi gratuit Personalitatea învăţătorului ca factor al reuşitei procesului educaţional în sistemul de învăţământ primar, autor Mioara Ghiorghiţă-Irimia.

Lucrarea este protejată la copiere şi imprimare şi poate fi deschisă de 5 ori.

ISBN 978-606-671-528-7

You must be logged in to post a comment.