Domenii | Autori

Transdisciplinaritatea - o nouă abordare a învățării în ciclul primar, autor profesor înv. primar Ionela Matei

Ca și în alte domenii, domeniul educației valorifică practica tradițională, îmbogățind-o cu metode moderne, ca astfel să se găsească în ele pulsul unui timp novator.Rămân statornice doar dăruirea învățătorului, creativitatea ce trebuie să-i fie specifică, dragostea lui pentru profesia aleasă, convingerea că demersul său este o probă de generozitate, destinată desăvârșirii ființei umane, un act sacru ce leagă între ele generațiile și pe acestea de Creator, de la care vine lumina cea dintâi.

Lucrarea cuprinde atât repere teoretice cât și sugestii de activități transdisciplinare la clasele primare. Lecția rămâne un act de creație, care poartă pecetea personalității învățătorului a dorinței sale de a realiza o învățare temeinică, de perspectivă. Învățătorul trebuie să stăpânească bazele tuturor științelor, căci nu s-a descoperit și nu se va descoperi niciodată metodă prin care cineva îi poate învăța pe alții ceea ce el însuși nu știe foarte bine.

Descărcaţi gratuit Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a învățării în ciclul primar, autor Profesor înv. primar Ionela Matei.

Lucrarea este protejată la copiere şi imprimare şi poate fi deschisă de 10 ori.

ISBN 978-606-671-436-5

You must be logged in to post a comment.