Domenii | Autori

Tratarea diferenţiată a elevilor în însuşirea cititului şi scrisului la clasa I, autor Anca Ioana Ene

Limba română, în şcoală, poate fi considerată mai mult decât o disciplină de învăţământ. Cu mult timp înaintea momentului devenirii lor ca şcolari, copiii folosesc în mod curent limba ca mijloc de comunicare specific umană. Nu au învăţat-o prin lecţii sau în intervale de timp anume stabilite, şi-au însuşit-o de la mamă, de la tată, de la ceilalţi membri ai familiei, de la toţi cei din jur care au simţit nevoia de a comunica.

Misiunea celor care îndrumă / învaţă copiii încă din primele clase este aceea de a perfecţiona procesul exprimării lor. Faptul că şcolarii posedă deja capacitatea de a comunica prin vorbe, mai întâi doar spuse, apoi şi scrise, nu numai că nu diminuează răspunderea învăţătorilor şi a institutorilor, ci chiar o sporesc. Prin studiul organizat al limbii române în şcoala primară elevii vor conştientiza actele pe care le pot înţelege şi aplica, fără dificultăţi, construind comunicări ce se despart în cuvinte, silabe, sunete. Ei vor fi îndrumaţi spre înţelegerea relaţiei dintre comunicarea spusă şi cea scrisă; vor constata că vorbele şi sunetele rostite au corespondenţele lor grafice – literele- că acestea pot fi atât de tipar, cât şi scrise de mână. Acesta este drumul care-l va conduce la învăţarea scrisului şi cititului.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Tratarea diferenţiată a elevilor în însuşirea cititului şi scrisului la clasa I, autor Anca Ioana Ene

ISBN 978-606-577-304-2

You must be logged in to post a comment.