Domenii | Autori

Un elogiu al diferenţei – Literatura de limbă germană în revista Adevărul literar şi artistic (1920–1939), autor Viorica Nişcov

Obiectul studiului se situează nu în domeniul influenţelor – în accepţia generică de totalitate a fenomenelor prin care literatura generează literatură –, ci în acela al repezentărilor sub care o literatură anume sau grup de literaturi circulă în perimetrul altei literaturi, aici în domeniul medierilor înfăptuite prin traduceri şi referinţe discursive, organizate în categoriile pe care publicistica le pune curent la îndemână, de la articol şi interviu la cronică, recenzie, însemnare, fişă bio-bibliografică, informaţie publicitară. Ceea ce poate interesa într-o atare perspectivă – istorică, analitică şi aplicată – este, pe de-o parte, să se stabilească ce vehiculează aceste reprezentări (inventar de autori, de opere, frecvenţă a lor), cum (calitatea medierilor) şi de ce (criteriile de selecţie). Pe de alta, să se ofere o sistematizare a materialului în vederea degajării unor eventuale paradigme ale receptării. În această privinţă, am adoptat drept bază de pornire cronologia publicaţiei înseşi, care a impus de la sine două mari secţiuni, tăiate în timp de strategiile redacţionale ale celor doi conducători, A. de Herz (1920–1925), respectiv Mihai Sevastos (1925–1939). În interiorul fiecărei secţiuni, am aplicat o procedură organică, mulând expunerea pe argumentele propuse de revistă, episodic şi pe acelea de ordinul înserierii istoricoliterare.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Un elogiu al diferenţei – Literatura de limbă germană în revista Adevărul literar şi artistic (1920–1939), autor Viorica Nişcov.

ISBN 978-606-577-578-7

You must be logged in to post a comment.