Majoritatea demersurilor critice despre opera lui Bacovia s-au referit, în primul rând, la tehnica particulară de structurare a universului imaginar bazată pe un număr relativ restrâns de figuri de stil, care revin obsesiv, într-o încercare evidentă de „adâncire” a sentimentului de angoasă existenţială.
Lecturați gratuit Valențe formativ-educative ale liricii bacoviene, autor Iuliana Sandu
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-6526-2

Surprinzător este faptul că definirea bacovianismului a fost făcută uneori paradoxal, concluziile comune referindu-se doar la evidenţe ca: austeritatea şi simplitatea mijloacelor poetice, frecvenţa procedeelor mecanice, împărtăşirea unui existenţialism de fond, exploatat simbolic şi expresionist.
Contradicţiile critice pot fi întâlnite chiar în domeniul tehnicii poetice. De la contradicţiile de opinii între Lovinescu şi Călinescu, la inventarele la nivel lexical cu concluzii diametral opuse ale lui Ion Caraion sau ale Sandei Golopenţia, această atitudine este evidentă. Sâmburele bacovianismului rămâne astfel inefabil, el poate fi mereu aproximat şi doar aparent surprins.
