Problemele de extrem au fost cercetate din ce în ce mai mult prin metode geometrice, în mod foarte amănunțit. Astfel, în interesanta Colecție de studii matematice ale lui F. Enriques: Questioni riguardanti la Geometria elementari (1914) se găsește un întreg capitol asupra punctelor de extrem, în special asupra izoperimetriei. De asemenea, în Enzyclopedie der Elementar-Mathematik de H. Weber și J. Wellstein, vol. III Angewandte Mathematik (1910), a apărut un studiu intitulat: Geometrische Maxima und Minima de către R. Weber.
Lecturați gratuit Probleme de extrem în geometria elementară, autor Diaconu Mirela
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-6435-7
Matematicienii români nu au fost preocupați în mod deosebit de problema extremelor. În revista ieșeană „Recreații științifice”, în anul 1888, Vasile Cristescu a publicat un articol intitulat „Câteva chestiuni de maximum și minimum asupra triunghiurilor dreptunghice” în care se ia drept variabilă diferența catetelor. În Gazeta Matematică din anul IV (1898), A. G. Ioachimescu a dat o metodă algebrică elementară. În aceeași revistă, anul VII – 1902, Țițeica a publicat un studiu complet, prin Geometria infinitezimală, al unei probleme a lui Fermat: să se găsească punctul din planul unui triunghi pentru care suma distanțelor lui la vârfuri este minimă.
Astfel, problemele de maxim și minim nu numai că au o largă aplicabilitate într-o serie de domenii – matematică, fizică – dar cunoașterea lor poate reprezenta un veritabil atu în rezolvarea unor aspecte practice din viața cotidiană: determinarea celui mai scurt traseu între două sau mai multe localități, pierderi minime de material în construcții etc.