Originile integralei definite pot fi urmărite încă din cele vechi timpuri şi sunt legate de probleme geometrice, cum ar fi determinarea lungimii unei curbe, a ariei unei suprafeţe, a volumului şi centrului de greutate ale unui corp. Începând din secolul al XVI-a, ideea de integrală definită începe să se cristalizeze şi în legatură cu rezolvarea unor probleme de fizică, referitoare la studiul mişcărilor neuniforme, la determinarea masei şi densităţii unei bare, la determinarea lucrului mecanic al unei forţe, etc. Un moment important în istoria matematicilor s-a petrecut la sfârşitul secolului al XVII-lea, atunci când Leibniz şi Newton au pus în evidentă legătura între noţiunea de integrală şi noţiunea de derivată, exprimată prin celebra formulă care le poartă astăzi numele, formula ce reprezintă un instrument principal de calcul al integralelor. La clarificarea deplină a noţiunii de integrală s-a ajuns un secol mai târziu, prin contribuţia matematicianului francez Augustin Cauchy (1789-1857), care a folosit sume integrale de un tip particular şi prin cotribuţiile matematicianului german Bernhard Riemann (1826-1866), care a introdus sumele integrale, ce-i poartă numele, utilizate până în prezent.
Lecturați gratuit Integrala Riemann pe R. Aspecte metodice, autor Luca Florinela Boboc
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-6391-6
