Este din ce în ce mai dificil pentru profesori să demonstreze elevilor că cititul poate fi o alternativă la jocul pe calculator, privitul la televizor la prezența în rețele sociale. Nu este vorba doar despre lecturile obligatorii, care prin caracterul lor „obligatoriu” nu fac altceva decât să îndepărteze elevii de carte, ci de cărți citite din plăcere, ca prin intermediul lor elevii să se apropie apoi cu drag de cărțile autorilor studiați la orele de Limba și literatura română. De asemenea, este important să fie făcute legături între literatură și celelalte arte precum muzica, pictura, cinematografia, teatrul oferindu-li-se, astfel, elevilor ocazii pentru a fi creativi, a munci în echipă, a dezvolta competențe de comunicare și de a folosi instrumente web 2.0 pentru a se apropia de operele literare și de autorii acestora. În acest mod elevii pot să-și formeze valori morale și culturale autentice, care să le permită integrarea în societate ca membri valoroși ai acesteia.
Lecturați gratuit Repere practice în folosirea instrumentelor digitale pentru dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română, autor Veronica Popa
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-5209-5