În sânul familiei, copiii au fost un prilej de bucurie pentru Ion Luca Caragiale, iar Mateiu, primul născut, a început să fie, de la o vârstă fragedă, o ființă cu personalitate. Judecățile lui îl impresionau pe tată, care, ca mulți alți părinți, spera să realizeze prin fiu toate neîmplinirile sale. Comportamentul lui Mateiu Caragiale în viață și în creație a fost opus tatălui său. Al. Oprea afirmă că Mateiu se supune unei forme paradoxale a copierii prin permanenta preocupare de a face tot ceea ce reprezintă contrariul preferinţelor tatălui, ajungând să nu-şi trăiască propria viaţă, ci, alta, construită în contrasens cu cea a «rivalului». Fiul nutrea o aversiune față de tată, simțindu-se bastard și mai puțin iubit decât ceilalți copii ai familiei.
Lecturați gratuit Caragiale și Caragiale. Accente ale tragicului, autor Silvia Oana Săcăluș
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-3948-5 |