Domenii | Autori

Studiu constatativ privind nivelul creşterii şi dezvoltării fizice la copiii de vârstă preşcolară, autor Diana-Elena Luchian

Preocuparea pentru creşterea normală, dezvoltarea armonioasă, depistarea şi corectarea la timp a deficienţelor şi tulburărilor care apar în timpul evoluţiei fizice a copiilor sunt sarcini permanente şi de mare încredere pe care medicii, educatorii şi părinţii trebuie să le îndeplinească cu grijă şi simţ de răspundere.
Folosind cu convingere şi măiestrie pedagogică exerciţiile fizice, sub formele lor cele mai variate, adaptate vârstei şi sexului, precum şi mijloacele ajutătoare, educatorii vor avea dreptul la stima celor ce cunosc importanţa creşterii şi dezvoltării unor generaţii mai sănătoase, mai viguroase, mai bine educate şi instruite.

Lecturați gratuit Studiu constatativ privind nivelul creşterii şi dezvoltării fizice la copiii de vârstă preşcolară, autor Diana-Elena Luchian

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-2376-7

You must be logged in to post a comment.