Domenii | Autori

Drumeţind prin Caraş, autor Ana Schneider

În decursul indelungatei sale istorii, Caraş-Severinul, străveche vatră de permanenţă şi continuitate românească, s-a impus prin frumuseţea şi bogăţia locurilor, prin hărnicia şi priceperea oamenilor, dintotdeauna statornici aici, ce cu abnegaţie, dragoste şi pasiune au contribuit la dezvoltarea sa în timp, spre prosperitate şi progres.

Din cele mai vechi timpuri, condiţiile naturale ale zonei au permis dezvoltarea aşezămintelor umane.

Izvoarele arheologice demonstrează existenţa, pe parcursul timpului, a civilizaţiilor geto-dace, daco-romane.

Prima menţiune documentară cu privire la comitatul Caraş datează din anul 1200.

Întinse teritorii, de o valoare peisagistică specială, au fost declarate rezervaţii naturale şi au fost integrate în perimetrul parcurilor naţionale.

În judeţ trăiesc români, germani, maghiari, sârbi, ucraineni, croaţi, cehi, caraşoveni şi alte naţionalităţi.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Drumeţind prin Caraş, autor Ana Schneider

Lucrarea este protejată la copiere şi imprimare şi poate fi deschisă pentru maximum 5 lecturi, fiecare lectură pe termen nelimitat.

ISBN 978-606-577-485-8

You must be logged in to post a comment.