Domenii | Autori

Arhiva

Perfecţionarea procesului instructiv-educativ cu ajutorul evaluărilor în învăţământul primar, autor Ștefania Florentina Mocliuc


Evaluarea pedagogică vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. De data aceasta sunt urmărite efectele pedagogice, respectiv consecinţele acţiunii întreprinse asupra formării personalităţii umane în ansamblul său.
Consemnând rezultatele se scot în evidenţă şi mecanismele care au condus la obţinerea lor, precum şi evoluţia posibilă a rezultatelor respective, într-un cuvânt, evaluarea pedagogică include în sfera ei rezultatele şi substratul psihologic al acestora. Ea se realizează de către profesor prin strategii didactice adecvate, încheindu-se cu aprecieri asupra funcţionării interne a acţiunii educaţionale.

Lecturați gratuit Perfecţionarea procesului instructiv-educativ cu ajutorul evaluărilor în învăţământul primar, autor Ștefania Florentina Mocliuc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6780-8

Sita Buzăului – unde natura te cheamă și tradiția te așteaptă. Auxiliar clasele III-IV, autor Bularca-Mariș Petruța-Ancuța


Auxiliarul „Sita Buzăului – unde natura te cheamă și tradiția te așteaptă” reprezintă un instrument didactic valoros în procesul educațional, deoarece completează conținuturile din manualele de geografie și istorie prin informații specifice spațiului local. Prin valorificarea elementelor istorice și geografice ale comunității, materialul facilitează înțelegerea conceptelor studiate la clasa a IV-a.
Utilizarea acestui auxiliar în activitatea didactică contribuie la dezvoltarea cunoașterii mediului apropiat al elevilor, oferind date relevante despre evoluția istorică și particularitățile geografice ale localității. Astfel, elevii pot realiza conexiuni între noțiunile teoretice și realitatea comunității în care trăiesc.

Lecturați gratuit Sita Buzăului – unde natura te cheamă și tradiția te așteaptă. Auxiliar clasele III-IV, autor Bularca-Mariș Petruța-Ancuța

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6776-1

Tranzitivitatea verbelor în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea


Vocabularul limbii române cuprinde aproximativ șapte mii de verbe. Marea lor majoritate sunt tranzitive. După estimările specialiștilor, verbele intranzitive constituie doar circa 1500, deci circa 5500 sunt verbe tranzitive.
Dirijând comportamentul lexemului verbal în procesul comunicării, tranzitivitatea este în strânsă legătură cu caracteristicile semantice ale verbului. De aceea se consideră că tranzitivitatea este o însușire permanentă a verbului, fapt confirmat de mențiunea respectivă în dicționare înaintea definirii sensului lexemului verbal. Tranzitivitatea se referă la dubla orientare a lexemelor verbale în schema de relații sintactice agent – proces – pacient.
Această calitate a verbelor și a clasei predicatorilor logice în general este concepută diferit, în funcție de accepțiile propuse termenului tranzitiv: fie ca trăsătură lexico–sintactică a verbelor / predicatorilor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect, fie ca trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin apariția verbului / predicatului în contextul unui obiect direct, context specific formal pentru fiecare limbă, fie ca trăsătură logico–semantică actanțială / argumentală, constând în capacitatea verbului / predicatului de a apărea într-o configurație cu două argumente.
Tranzitivitatea, indiferent de modul de concepere, este o trăsătură universală, care trebuie înțeleasă nu în sensul unui inventar comun de verbe / predicate tranzitive pentru toate limbile, ci în sensul unei trăsături caracterizând clasa verbului în orice limbă.
Trăsătura universală a tranzitivității asigură coeziunea semantică a propoziției, precum și coeziunea ei sintactică, explicând, pe de o parte, atribuirea rolurilor tematice, iar, pe de altă parte, impunerea restricțiilor de formă de către verb. Tranzitivitatea a fost captată de diverse modele lingvistice ca trăsătură esențială de organizare a propoziției.

Lecturați gratuit Tranzitivitatea verbelor în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6777-8

Aspecte ale clasificării sintagmatice a verbului în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea


Tranzitivitatea este o însușire permanentă a verbului, fapt confirmat de mențiunea respectivă în dicționare înaintea definirii sensului lexemului verbal. Noțiunea în cauză este destul de complexă ea comportând o serie de caracteristici ce se referă la disponibilitățile semantice, sintagmatice, gramaticale și derivative ale verbelor. Cu toate acestea, deși problema n-a fost trecută cu vederea de către lingviști, încă nu există un studiu special consacrat verbelor tranzitive. Mai mult decât atât, nu există nici o opinie unică în ceea ce privește problemele cardinale ale tranzitivității și ale valenței. De aceea cercetarea acestei probleme se impune în mod imperios, pentru a o privi dintr-un nou unghi de vedere și a completa prețioasele realizări de până acum. Acestea au constituit și motivele care au stat la baza alegerii temei date pentru investigare.

Lecturați gratuit Aspecte ale clasificării sintagmatice a verbului în limba română, autor Trandafir Ioana-Andreea

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6776-1

Integrarea în şcoala de masă a elevilor cu dificultăţi de învăţare, autor Ana Maria Man


Pentru a lucra cu şcolarii mici este foarte important să ştim că trebuie să luăm în serios jocul. Intervenţia ca atare, includerea jocului ca mijloc de educaţie în procesul de predare – învăţare are asupra copilului acelaşi efect: lacrimi, frustrări, adică tot ce înseamnă debutul şcolar din punctul lui de vedere:uneori pierderea creativităţii, imaginaţiei, inventării de jocuri, toate îngrădite de canoanele şcolii.

Lecturați gratuit Integrarea în şcoala de masă a elevilor cu dificultăţi de învăţare, autor Ana Maria Man

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6794-5

Pregătirea profesională a resurselor umane în instituţiile publice, autor Mirona Stoica


Comportamentul profesorului în cadrul procesului instructiv-educativ reflectă gradul de stăpânire a disciplinei de învăţământ pe care o predă, cunoştinţele şi abilităţile psiho-pedagogice şi metodice pe care le posedă (presupuse de specificul activităţii şcolare), cultura sa generala, trăsăturile sale de personalitate. Cerinţele şcolii moderne sunt deosebit de complexe, în ceea ce priveşte pregătirea cadrelor didactice. Modelul unui profesor competent presupune cunoştinţe şi priceperi în domeniul disciplinei predate şi al activităţii instructiv-educative în general, capacitatea de a trezi şi întreţine interesul elevilor pentru domeniul său, de a-i atrage şi a-i îndruma.

Lecturați gratuit Pregătirea profesională a resurselor umane în instituţiile publice, autor Mirona Stoica

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6775-4

Metodologia organizării şi desfăşurării activităţilor matematice pe bază de joc didactic. Monografie, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana


Activităţile matematice îi iniţiază pe copii în recunoaşterea şi în înţelegerea regulilor de combinare a diferitelor jocuri logice, ca fiind primii paşi spre o gândire raţională. Anumite operaţii cu caracter concret, cu obiecte concrete structurate şi organizate pot ajuta la formarea primelor noţiuni şi concepte logice la copil şi la înţelegerea legilor după care se combină. Dezvoltarea gândirii copilului este influenţată puternic de activităţile matematice concepute în sensul descoperirii de către preşcolar a unor însuşiri ale obiectelor şi a relaţiilor dintre obiecte.

Lecturați gratuit Metodologia organizării şi desfăşurării activităţilor matematice pe bază de joc didactic. Monografie, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-319-1

Implicații ale jocului didactic matematic care presupune rezolvare de probleme în formarea achizițiilor matematice la vârsta preșcolară. Carte în domeniul educațional, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana


Crearea unor situații care să presupună rezolvare de probleme este un factor esențial în demersul de stimulare a preșcolarilor în vederea participării active la propriul proces de formare. Implicarea preșcolarilor în situații problemă, situații a căror rezolvare trebuie să o identifice prin forțe proprii, constituie fără dar și poate un factor ce facilitează în mare măsură formarea achizițiilor matematice. Faptul că preșcolarii sunt stimulați și implicați activ în propriul proces de învățare, fără a le fi transmise cunoștințe factuale pe care să la asimileze în mod pasiv, generează o serie de efecte mai mult decât favorabile asupra dezvoltării personalității acestora.

Lecturați gratuit Implicații ale jocului didactic matematic care presupune rezolvare de probleme în formarea achizițiilor matematice la vârsta preșcolară. Carte în domeniul educațional, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-318-4

Rolul poveștilor terapeutice în dezvoltarea competenței emoționale la copiii de vârstă preșcolară, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana


Literatura de specialitate și-a mărit considerabil granițele în domeniul dezvoltării emoționale la vârsta preșcolară, aducând în atenția noastră un ansamblu de studii și cercetări cu privire la modul în care funcționează preșcolarii din punct de vedere emoțional. Tot literatura de specialitate este cea care surprinde eficacitatea unor metode didactice în contextul dezvoltării emoționale. Din dorința de a identifica modalități cât mai eficiente prin care să venim în sprijinul dezvoltării armonioase a componentei emoționale a preșcolarilor, am încercat să adaptăm o serie de metode și activități didactice în acest sens, configurându-se astfel o legătură între poveștile terapeutice și dezvoltarea emoțională a preșcolarilor.

Lecturați gratuit Rolul poveștilor terapeutice în dezvoltarea competenței emoționale la copiii de vârstă preșcolară, autor prof. ed. timpurie Buda Cassandra Dana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-315-3

Metode moderne folosite în lecțiile de limba și literatura română în învățământul primar, autor Ioneta Emanuela Popa


Prin aplicarea abordării grupului interactiv în clasă, copiii își dezvoltă abilitățile de a selecta informații, de a comunica idei și de a învăța comportamente învățate care sunt esențiale pentru ei în școală și în viața adultă. Eforturile lor trebuie să fie intelectuale, exersând procese fizice și intelectuale, abordând alte dimensiuni intelectuale, interdisciplinare. Metoda interactivă acționează asupra modului în care copilul gândește și se exprimă. Aplicarea lor trebuie să fie sub forma unui joc cu reguli. Prezentate în acest fel, ei implică copiii în activități, învățare activă și cooperare. Abordarea interactivă în grup necesită mult tact din partea profesorului, acesta fiind nevoit să adapteze stilul de predare la structura personalității copilului. Profesorul trebuie așadar să adapteze stilul cel mai potrivit fiecărui copil: gesturi, muncă, exclamații, întrebări, sugestii, îndrumări, laudă, reținere, apreciere, entuziasm în raport cu situația.

Lecturați gratuit Metode moderne folosite în lecțiile de limba și literatura română în învățământul primar, autor Ioneta Emanuela Popa

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-304-7

Motivation by Gender. Classroom Anticipated Problems and Solutions, autor Carmen Mădălina Vatamaniuc


The aim of the paper is to investigate to what extent proper motivation can influence the degree of pupils’ receptivity towards English. As a young teacher/student the question of teaching in an appealing manner is highly important to me, as teaching for different ages and genders seems to overlap various methods, none being suited for all categories of age and sex.
This paper is about motivation and what drives different genders towards learning the English language as well as what aspects of the language interest boys and girls in particular.
To that purpose, it also addresses some challenges that can occur in the English learning environment and discusses how these challenges can be met and solved, while still keeping in mind gender differences. It offers solutions for difficulties that normally happen in any typical classroom. These difficulties are analyzed both from the perspective of the teacher and the learners.
People’s motivation and attitude for learning English has been different through time, and influenced not only by difficulty of subject, but also by subjective factors like pupils gender, and teacher personality. In the field of SLA, there have been various attempts to define second language learning motivation and to discover relationships between motivation and gender. Thus, it is very important for an English teacher to comprehend the differences between genders and to adapt his or hers curriculum to suit the specific needs of each category individually.
The present paper aims to answer the dilemma of why some pupils are motivated to learn the English language and some are not, it explores the differences in motivational sub-constructs based on the variable of gender, and what is more than that, it suggests how to get those who are not motivated to learn English, to take a second look at the importance of the language and have a second go at it.
It also proposes to have a closer look at the learners’ mentality in order to associate it with different teaching principles.

Lecturați gratuit Motivation by Gender. Classroom Anticipated Problems and Solutions, autor Carmen Mădălina Vatamaniuc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-314-6

Rolul, locul și metodologia jocului didactic matematic în învățământul preșcolar, autor Marina Bascândură


În contextul actual al educației timpurii, jocul didactic matematic reprezintă un instrument esențial în dezvoltarea copiilor preșcolari, având un impact semnificativ asupra formării abilităților cognitive, sociale și emoționale. Prin intermediul acestei lucrări, îmi propun să evidențiez imporetanța fundamentală a jocului didactic matematic în învățământul preșcolar, analizând rolul său în dezvoltarea integrală a copiilor, locul său în cadrul curriculumului și metodologia eficientă pentru implementarea sa în practica educațională.

Lecturați gratuit Rolul, locul și metodologia jocului didactic matematic în învățământul preșcolar, autor Marina Bascândură

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-313-9

Omul problematic la Marin Preda („Intrusul” şi „Marele singuratic”), autor Gabriela Maria Anton


În prezenta lucrare îmi propun să tratez problematica umană, general existenţială, în două dintre romanele lui Marin Preda: „Intrusul” şi „Marele singuratic”.
Această opţiune se datorează faptului că deşi romanele sunt mai puţin cunoscute de către elevi, ele pun întrebări, caută soluţii, stimulează cugetul.
Cele două personaje principale, Călin Surupăceanu și Niculae Moromete se aseamănă prin structura de tip camusian, ambii având dileme existențiale. Ca și în „Străinul” lui Camus, în romanele lui Preda se insistă pe reflectarea problemelor morale ale individului, a interiorității personajelor.Problemele acestora sunt implicit problemele lumii noastre, ale timpului pe care îl traversăm. Dacă ne-am întreba pentru care motive anume personajele lui Preda ne plac, le simţim atât de aproape de noi, răspunsul s-ar referi cu siguranţă şi la faptul că, indiferent de condiţia lor socială sau intelectuală ele sunt mari purtătoare de conştiinţă, având o intensă viaţă interioară, un bogat conţinut psihologic.
Cu toate că reflectarea conditiei umane la Preda a fost un subiect des abordat în critica literară, noutatea lucrării constă în realizarea unor conexiuni între cele două romane supuse atenției, în analiza confesiunilor făcute de scriitor pentru a întregi viziunea acestuia asupra temei în cauză.

Lecturați gratuit Omul problematic la Marin Preda („Intrusul” şi „Marele singuratic”), autor Gabriela Maria Anton

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6774-7

Teaching English as a foreign language grammar. The importance and efficiency of Grammar when teaching English, autor Prof. Matei Ana Maria


In this paper I have tried to highlight some activities based on past simple, future simple and plural nouns which give us, the teachers, the possibility to help students in dealing with these grammatical structures. Generally, the activities are designed to engage students in different tasks, this aspect does not only enable students to understand this grammatical issue, but also to expand their vocabulary, reinforce language patterns, develop writing and speaking skills. Thus, we suggest a various range of classroom exercises which support this grammatical structure and foster students‘ ability of dealing with these types of grammatical exercises.

Lecturați gratuit Teaching English as a foreign language grammar.
The importance and efficiency of Grammar when teaching English, autor Prof. Matei Ana Maria

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6771-6

An English-Romanian Glossary on Beekeeping, autor Andreea-Ștefania Tăbăcaru


Bee products changed my life and improved my health, which is why I felt I should approach this topic in my dissertation. This was the perfect opportunity for me to learn and discover more, and also to share my passion for bee products with other people through this work of mine. My dream is to inspire people to discover more natural ways of staying healthy and radiant and to trust nature to save them in most situations, as natural products are less likely to produce any other damage in comparison to pharmaceutical medication. This glossary of beekeeping terms is meant to help anyone interested in the wonderful world of bees to better understand their classification, their way of living and also how to care for them and how to harvest honey.

Lecturați gratuit An English-Romanian Glossary on Beekeeping, autor Andreea-Ștefania Tăbăcaru

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6770-9

Optimizarea performanței elevilor din ciclul primar prin utilizarea resurselor digitale. Aplicații practice la ciclul de achiziții fundamentale. Lucrare metodico-ştiinţifică, autor Ionuța Ilieș


Lucrarea de față își propune să investigheze impactul resurselor digitale asupra optimizării performanțelor elevilor din ciclul primar, cu precădere în ceea ce privește rezultatele școlare la disciplinele Comunicare în Limba Română și Matematică și Explorarea Mediului. Alegerea acestei direcții de cercetare derivă din convingerea că digitalizarea educației nu este un fenomen trecător, ci o dimensiune definitorie a învățământului contemporan, care trebuie valorificată cu discernământ pedagogic și viziune didactică. De asemenea, observațiile directe asupra modului în care elevii reacționează la conținuturi digitale, interesul crescut pentru sarcinile gamificate și progresele notabile în învățare atunci când sunt utilizate platforme interactive, au contribuit la alegerea acestei teme.

Lecturați gratuit Optimizarea performanței elevilor din ciclul primar prin utilizarea resurselor digitale. Aplicații practice la ciclul de achiziții fundamentale. Lucrare metodico-ştiinţifică, autor Ionuța Ilieș

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6769-3

Activități integrate și proiecte didactice pentru clasa pregătitoare. Ghid metodic pentru cadrele didactice, autor Ionuța Ilieș


Lecturați gratuit Activități integrate și proiecte didactice pentru clasa pregătitoare. Ghid metodic pentru cadrele didactice, autor Ionuța Ilieș

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6768-6

Lumea minunată a emoțiilor mele, autor Mihaela Păun


Fiecare sentiment este minunat și vă va oferi adevărate lecții de viață! Jocul, ca exercițiu de energizare și formă de activitate, vă va ghida prin toată această călătorie, pe care îmi doresc să o parcurgeți cu entuziasm de la început până la sfârșit. Am ales o selecție de jocuri atractive care sper să vă determine să participați cu plăcere și să dobândiți cât mai multe cunoștințe despre sentimente și emoții. În funcție de creativitatea fiecărei educatoare, activitățile propuse pot fi completate cu povești terapeutice, jocuri interactive digitale sau alte metode și mijloace didactice. Vă doresc o călătorie plăcută prin lumea sentimentelor pe care le veți cunoaște prin intermediul acestei cărți! Dacă am reușit să vă înseninez chipul și să vă bucur sufletele, voi fi plină de mulțumire!

Lecturați gratuit Lumea minunată a emoțiilor mele, autor Mihaela Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6767-9

Agresivitate şi comportament deviant la adolescent, autor Mihaela Păun


Agresivitatea este o expresie a violenţei din societate; când agresivitatea se produce în şcoală, ea generează şi la alte consecinţe: alături de victimizare, agresivitatea din şcoală reduce şansele elevilor de a-şi dezvolta personalitatea pe deplin şi de a dobândi o educaţie de calitate.
Bazându-ne pe această idee, ne dorim ca prin prezenta lucrare, să surprindem o serie de iniţiative educaţionale, menite să stimuleze interesul şi participarea tuturor celor implicaţi în procesul instructiv-formativ la pregatirea adolescenţilor pentru o viaţă bazată pe respectul faţă de celălalt, comunicare şi implicare activă.

Lecturați gratuit Agresivitate şi comportament deviant la adolescent, autor Mihaela Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6766-2

Sinteze şi teste de istorie a românilor, autor Elena Dănilă


Lucrarea se distinge și prin echilibrul dintre concizie și consistență informațională. Sintezele permit revederea rapidă a materiei, fiind structurate logic și cronologic, fără a sacrifica rigoarea științifică. Această abordare este deosebit de utilă în contextul în care elevii trebuie să gestioneze un volum mare de informații într-un timp limitat. Organizarea tematică facilitează recapitularea sistematică și consolidează învățarea pe termen lung.
Totodată, cartea contribuie la dezvoltarea competențelor specifice disciplinei istorie, prevăzute de curriculumul școlar: utilizarea corectă a conceptelor istorice, analiza critică a surselor, raportarea evenimentelor la spațiul și timpul istoric, precum și formularea unor puncte de vedere argumentate. Prin îmbinarea sintezei teoretice cu exercițiul practic, volumul creează un cadru coerent de învățare activă.
Nu în ultimul rând, „Sinteze și teste de istorie a românilor” are valoarea unui demers educativ care încurajează asumarea conștientă a trecutului. Într-o societate în care informația circulă rapid și adesea fragmentar, o astfel de lucrare oferă repere solide și contribuie la formarea unei perspective istorice echilibrate, fundamentate pe argument și document.

Lecturați gratuit Sinteze şi teste de istorie a românilor, autor Elena Dănilă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6765-5

Culegere de istorie. Teste și fișe de lucru. Clasele V-VIII, autor Elena Dănilă


Lucrarea cuprinde o varietate de itemi – întrebări de tip obiectiv, exerciții de completare, asociere, ordonare cronologică a evenimentelor, adevăr sau falsitate a unor enunțuri,analiză de documente istorice, precum și sarcini de argumentare. Această diversitate permite adaptarea activităților atât pentru evaluarea curentă, cât și pentru recapitulare sau pregătirea testelor și evaluărilor școlare. În același timp, fișele de lucru pot fi utilizate atât în cadrul orelor de istorie, cât și pentru studiul individual al elevilor.

Lecturați gratuit Culegere de istorie. Teste și fișe de lucru. Clasele V-VIII, autor Elena Dănilă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6764-8

Universul micilor exploratori (Descoperim lumea prin experimente). Domeniul știință – cunoașterea mediului, autor Ramona-Ioana Buleteanu


Fiecare activitate din aceste pagini a fost gândită pentru a transforma sala de clasă într-un mic laborator, unde copiii pot observa, testa și înțelege lumea pas cu pas. Dumneavoastră, cadrele didactice, sunteți ghizii lor de încredere, cei care le modelează curajul de a încerca și le încurajează.

Lecturați gratuit Universul micilor exploratori
(Descoperim lumea prin experimente). Domeniul știință – cunoașterea mediului, autor Ramona-Ioana Buleteanu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6763-1

Rolul, locul și metodologia jocului didactic în dezvoltarea limbajului în învățământul preșcolar, autor Ramona-Ioana Buleteanu


Motivаțiа pеntru rеаlizаrеа аcеstеi lucrări а plеcаt dе lа fаptul că jocurilе didаcticе rеprеzintă modаlități dе аcțiunе cu multiplе vаlеnțе formаtivе, mаi аlеs lа vârstа prеșcolаră, prin urmаrе, аcеstеа аr trеbui vаlorificаtе constаnt și în mаniеră intеgrаtă. Mаi mult, profеsorii pеntru învățământul prеșcolаr trеbuiе să fiе într-o pеrmаnеntă еxplorаrе а modаlităților dе formаrе și dе dеzvoltаrе а limbаjului copiilor prеșcolаri, plеcând dе pе prеmisа că аcеstа rеprеzintă bаzа аdаptării copiilor lа sociаl. Jocul didаctic rеinvеntаt continuu și аdаptаt nеvoilor dе comunicаrе аlе copiilor (lеxicаl, fonеtic, morfo-sintаctic) poаtе rеprеzеntа, fără îndoiаlă, o mеtodă dе аtingеrе cu succеs а stаndаrdеlor curriculаrе în vigoаrе în аcеаstă еtаpă dе vârstă.

Lecturați gratuit Rolul, locul și metodologia jocului didactic în dezvoltarea limbajului în învățământul preșcolar, autor Ramona-Ioana Buleteanu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6762-4

Strategii moderne de predare în învăţământul simultan, autor Maria Anita Găvănescu


Deși sunt copii mai puțini la clasă, predarea simultană prezintă multe dificultăți care, dacă nu sunt depășite pot contribui la obținerea unor performanțe slabe, la eșecul elevilor. În acest caz capacitatea și măiestria învățătorului de a îmbina armonios cele două tipuri de activități, de a schimba cu tact și suplețe conținutul activității de la o clasă la alta, poate conduce la obținerea de performanțe în astfel de clase. Un factor hotărâtor în obținerea de performanțe la clasele simultane îl reprezintă formarea deprinderilor de muncă independentă, un pas important în formarea spiritului autonom la elevi.

Lecturați gratuit Strategii moderne de predare în învăţământul simultan, autor Maria Anita Găvănescu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6761-7

Managementul clasei de elevi – o abordare psihopedagogică, autor Maria Anita Găvănescu


În lucrarea de față am abordat tematica managementului educațional și în special a managementului clasei de elevi cu scopul accentuării importanței și a rolului primordial în eficientizarea procesului de învățământ sub toate aspectele sale. Punctul de plecare în abordarea acestei teme are la baza necesitatea revizuirii practicilor educaționale privind rolurile actorilor implicați în actul educațional la nivelul clasei de elevi și a relațiilor dintre aceștia. De aceea cadrul didactic în calitate de manager al clasei de elevi trebuie să-și regândeasca întreaga abordare a proiectării, organizării și desfășurarii procesului educațional din clasa de elevi pentru a răspunde nevoilor reale de formare a personalității elevilor.

Lecturați gratuit Managementul clasei de elevi – o abordare psihopedagogică, autor Maria Anita Găvănescu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6760-0

Muzica ne face fericiți. Ghid metodologic pentru Educație muzicală, autor Florentina-Valentina Matei


Introducând copiii în lumea muzicii, aceștia învață să trăiască muzica, își dezvoltă imaginația, își amplifică trăirile afective și incep să-și controleze emoțiile,își dezvoltă simțul armoniei și al echilibrului, își dezvoltă vocea și simțul ritmic, își formează deprinderi de a asculta muzica și de a-și exprima impresiile pe care le are ascultând un anumit cântec.
Muzica are deosebite valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată “terapie” pentru intelectul copilului preșcolar. Ea educă și dezvoltă o serie de procese psihice: gândirea, memoria, atenția, afectivitatea, voința.

Lecturați gratuit Muzica ne face fericiți. Ghid metodologic pentru Educație muzicală, autor Florentina-Valentina Matei

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6773-0

Învăț să scriu. Auxiliar curricular, autor Florentina-Valentina Matei


Dezvoltarea motricității fine este foarte importantă pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor. Este indicat ca aceștia să exerseze făcând exerciții grafice pornind de la simplu la complex în funcție de particularitățile individuale ale fiecărui copil. Înainte de a începe un exercițiu grafic se execută câteva exerciții de încălzire a musculaturii: morișca, batem palmele, rotim pumnișorii.
Fișele cu semne grafice sunt necesare dezvoltării motricității copilului de vârstă preșcolară.
Fișele următoare sunt perfecte pentru a-i ajuta și încuraja pe copii să exerseze scrierea semnelor grafice și să își lucreze și dezvolte în același timp musculatura fină a mâinii.

Lecturați gratuit Învăț să scriu. Auxiliar curricular, autor Florentina-Valentina Matei

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6772-3

Studiu privind rolul mijloacelor gimnasticii și ale disciplinelor de expresie motrică în activități curriculare și extracurriculare, autor Nicoleta Ciubotă


Opţiunea privind tratarea temei de faţă a avut ca fundament evidenţierea valenţelor formative pe care le au mijloacele specifice acestor discipline asupra comportamentului motor al elevilor.
Prin realizarea acestei lucrări, consider că pot contribui la identificarea şi extrapolarea efectelor pe care le exercită mijloacele de expresie motrică asupra valorilor simţului pentru frumos prin prisma formării deprinderilor specifice.

Lecturați gratuit Studiu privind rolul mijloacelor gimnasticii și ale disciplinelor de expresie motrică în activități curriculare și extracurriculare, autor Nicoleta Ciubotă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6798-3

Bătălia de la Oituz – 1917. Aspecte metodice; integrarea conținutului la clasă. Aplicaţii ale metodelor moderne de predare – învăţare şi transmiterea cunoştinţelor la cursul de istorie şi la disciplinele înrudite, autor Florentin Botezatu


Fără a neglija importanţa metodelor clasice, în învăţământul secolului XXI, se pune mai mult accent pe ansamblul metodelor active şi interactive. O oră de istorie nu se poate desfăşura fără aplicarea unor metode tradiţionale cum ar fi povestirea, conversaţia sau explicaţia, ele fiind absolut necesare pentru realizarea procesului de învăţare. Îmbinarea lor cu metode moderne activ – participative face ora de istorie plăcută şi antrenantă pentru elevi.
Metodele moderne au următoarele avantaje : stimulează şi dezvoltă capacitatea de gândire, dezvoltă inteligenţe multiple, sporeşte interesul pentru o temă sau sarcină, lucrul în echipă oferă posibilitatea împărtăşirii opiniilor sau experienţelor, se reduce blocajul emoţional în cazul unor elevi care au aceste probleme, etc
Pentru realizarea cât mai eficientă a procesului instructiv – educativ, este indicată îmbinarea metodelor tradiţionale cu cele moderne. Astfel, în învăţământul modern, rolul profesorului este acela de a dirija procesul mai sus amintit, prin înlesnirea elevilor de a-şi deprinde anumite cunoştinţe, folosind diverse metode didactice.

Lecturați gratuit Bătălia de la Oituz – 1917. Aspecte metodice; integrarea conținutului la clasă. Aplicaţii ale metodelor moderne de predare – învăţare şi transmiterea cunoştinţelor la cursul de istorie şi la disciplinele înrudite, autor Florentin Botezatu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6759-4

Oituz 1917. Verdunul românesc, autor Florentin Botezatu


În căutare de eroi şi fapte de eroism, istoriografia românească vorbea despre strălucita victorie de la Mărăşeşti, acordându-i-se pagini întregi în care erau descrise diferite momente cruciale ale conflictului, din care ieşeau învingători soldaţii noştri, iar orice eşec era pus pe seama aliaţilor ruşi sau pe lipsa de suport tehnic în anumite momente cheie. Pe nedrept, bătăliile de la Mărăşti (una dintre puţinele momente de amploare în care armata română a avut iniţiativa ofensivă) şi cea de la Oituz (adevăratul succes defensiv) au fost trecute cumva în plan secund datorită mitizării acţiunii de la Mărăşeşti, asupra căreia vom reveni în paginile ulterioare.

Lecturați gratuit Oituz 1917. Verdunul românesc, autor Florentin Botezatu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6758-7

Ideea poetică – mijloace artistice, autori Mirela Dumitru-Savin


Lecturați gratuit Ideea poetică – mijloace artistice, autori Mirela Dumitru-Savin

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6757-0

Ce scriem la subiectul al II-lea dacă … Gen dramatic, autori Mirela Dumitru-Savin, Geanina-Petronela Roșu


Clasa a XII-a aduce cu sine o serie de provocări. Cel mai des auzim din partea viitorilor absolvenți întrebarea: ,,Ce scriu la subiectul X dacă…?’’. Pentru limba și literatura română, mai ales la clasele cu profil real, X este de cele mai multe ori subiectul al II-lea. Astfel, pe baza unui chestionar, am realizat sinteze pentru subiectul al II-lea, în vederea pregătirii pentru examenul de bacalaureat, sesiunea 2024, în funcție de ceea ce a părut mai dificil.

Lecturați gratuit Ce scriem la subiectul al II-lea dacă … Gen dramatic, autori Mirela Dumitru-Savin, Geanina-Petronela Roșu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6756-3

Modalități de realizare a educației nonformale în contextul învățământului preșcolar, autor Elena Cosmina Busuioc


Participarea copiilor la activități nonformale în mediul preșcolar contribuie la dezvoltarea competențelor sociale și promovează integrarea socială a elevilor și apartenența acestora la grupuri comunitare. De asemenea, educația nonformală facilitează dobândirea unor achiziții noi, atât asupra exprimării verbale, cât și a comportamentului în societate, fiind de un real ajutor pentru fundamentarea unor principii sănătoase încă de la cele mai fragede vârste.
Educatorii, în calitate de facilitatori-cheie ai activităților nonformale, îmbunătățesc competențele de management (de exemplu, organizarea, comunicarea prin selectarea partenerilor, abilităților de autogestionare). Prin inițierea, planificarea, organizarea, desfășurarea, monitorizarea, evaluarea și îmbunătățirea acestor activități, contribuie la dezvoltarea propriilor competențe sociale.

Lecturați gratuit Modalități de realizare a educației nonformale în contextul învățământului preșcolar, autor Elena Cosmina Busuioc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6754-9

Noutăți în DCR3, autor Iulia Alexandra Costin


Lucrarea de față se intitulează Noutăți în DCR3. Obiectivul cercetării noastre este de a oferi un studiu comparat al celor trei ediții ale Dicționarului de cuvinte recente elaborat de Florica Dimitrescu. Lucrarea noastră este structurată în două capitole, urmate de concluzii, o Anexă și o Bibliografie.

Lecturați gratuit Noutăți în DCR3, autor Iulia Alexandra Costin

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6783-9

Metode de extracţie a polifenolilor din plante, autor Lenuţa-Mirabela Iordache


Polifenolii din plante au toate proprietăţile fizico-chimice principale necesare pentru a deveni substanţe terapeutice cu activitate citotoxică selectivă pentru celulele canceroase. Polifenolii alimentari sunt absorbiţi şi metabolizaţi rapid, deci ar putea prezenta efecte valoroase în prevenirea pe termen lung a bolilor care se dezvoltă pe o perioadă lungă de timp, fiind prezenţi în organism, în doze mici dar constante. În plus, este astăzi destul de clar că polifenolii sunt, nu doar capabili de a precipita proteinele, dar mulţi dintre ei pot interacţiona cu diverse molecule ţintă, care influenţează căile de semnalizare în celule în moduri diferite, angajează proteine funcţionale în formarea complecşilor inhibitori cu afinităţi puternice, sau perturbă asocierea anumitor proteine în aranjamente supramoleculare toxice.
Polifenolii din plante au început deja să inspire cercetătorii în căutarea lor de noi agenţi antitumorali, compuşi puternic antioxidanţi cum ar fi: conservanţii alimentari şi agenţii antifibrilogeni pentru lupta împotriva patologiei neurodegenerative, precum şi diverse materiale funcţionalizate care să prezinte avantajele proprietăţilor fizico-chimice unice ale grupării funcţionale fenolice.

Lecturați gratuit Metode de extracţie a polifenolilor din plante, autor Lenuţa-Mirabela Iordache

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6753-2

Sinteza unor derivaţi de bis-piridazonă, autor Lenuţa-Mirabela Iordache


În aceastǎ lucrare ne-am propus sinteza de compuşi heterociclici noi prin funcţionalizarea atomului de azot din poziţia 2 a heterociclurilor, respectiv prin intermediul reacţiilor de N-alchilare. Compuşii obţinuţi, datoritǎ faptului cǎ derivaţii 1,2 – diazinici sunt activi biologic, au fost propuşi pentru investigaţii în acest sens pentru testarea diverselor activitǎţi biologice posibile.

Lecturați gratuit Sinteza unor derivaţi de bis-piridazonă, autor Lenuţa-Mirabela Iordache

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6752-5

Disputa pentru apele teritoriale din Marea Neagră. Studiu de caz: Insula Șerpilor, autor Gigi Grasu


Din punct de vedere științific, disputa privind apele teritoriale din Marea Neagră este analizată prin prisma dreptului internațional maritim, a factorilor geostrategici, geopolitici și a resurselor naturale, a strategiilor referitoare la Marea Neagră enunțate direct sau indirect de alianța euroatlantică, Uniunea Europeană și România.
Studiul temei privind disputa pentru apele teritoriale din Marea Neagră, exemplificat prin cazul insulei Șerpilor, se bazează pe înțelegerea complexității cu privire la asigurarea securitații naționale a României, a dreptului istoric, geografic și juridic asupra insulei Șerpilor și a delimitării corecte a apelor teritoriale românești.

Lecturați gratuit Disputa pentru apele teritoriale din Marea Neagră. Studiu de caz: Insula Șerpilor, autor Gigi Grasu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6755-6

Rolul și importanța consilierului în școală și comunitate, autor Raluca Florina Păun


În această lucrare am încercat să ofer o viziune de ansamblu asupra factorilor potențiali implicați într-un parteneriat educațional, familia, comunitatea și nu în ultimul rând școala, pentru a sublinia cât mai mult posibil importanța și necesitatea includerii acestora în sistemul de educație, cu scopul de a-i sprijini pe elevi să dezvolte competențe ce le vor fi de folos pe parcursul întregii vieți.
Motivul principal al creării unui astfel de parteneriat îl reprezintă dorința de a ajuta elevii să aibă succes școlar, dar și pentru a le crea baza succesului de viitor, așadar crearea unor parteneriate ale școlilor cu părinții și societatea reprezintă pentru elevi o comunitate de suport ce îi sprijină în demersul didactic.

Lecturați gratuit Rolul și importanța consilierului în școală și comunitate, autor Raluca Florina Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6750-1

Diminuarea stresului elevilor prin strategii de dezvoltare a inteligenței emoționale, autor Raluca Florina Păun


Inteligența ѕocio-emoțională eѕte una din temele care mă рreocuрă în activitatea рe care o desfășor ca рrofeѕor рentru învățământul рrimar, având în vedere că receрtarea meѕaϳului oral și ѕcriѕ conѕtituie factor motivator рentru activitatea deѕfășurată de coрil în рerioada școlară.
Аm aleѕ aceaѕtă temă datorită noutății ѕubiectului și faрtului că inteligența ѕocio- emoțională eѕte încă o noțiune eхtrem de mediatizată în occident, ѕuрuѕ unor numeroaѕe controverѕe între recunoѕcuți ѕрecialiști din domenii diverse: рѕihologie, management organizațional, ѕociologie, leaderѕhiр.

Lecturați gratuit Diminuarea stresului elevilor prin strategii de dezvoltare a inteligenței emoționale, autor Raluca Florina Păun

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6750-1

Unitatea dintre conştiinţă şi comportamentul moral la elevi. Lucrare științifică în domeniul didacticii și managementului educațional, autor Mariana Piele


Publicare carte cu ISBN

Principala funcţie a instruirii morale este de a orienta conduita morala, de a determina o anumită atitudine şi anume aceea corespunzătoare cerinţelor moralei sociale. Cu alte cuvinte, funcţia principală a instruirii morale este aceeaşi pentru elevii de toate vârstele. Se ştie, însă, că raportul dintre cunoştinţele morale şi actele care le corespund sunt diferite de la o vârstă la alta. La elevii de vârstă şcolară mică, acest raport este oarecum mai direct decât la preadolescenţi şi adolescenţi. Elevul, cu cât este mai mic, cu atât este mai receptiv la indicaţiile privitoare la comportarea sa, care vin din partea unor adulţi ce nu-i sunt indiferenţi, chiar au foarte mare importanţă pentru el, cum sunt părinţii, dar şi învăţătorii. Aceste persoane nu-i sunt indiferente fie în sensul că le recunoaşte „dreptul” de a-l pune în faţa unor cerinţe de comportare, fie că se supune din afecţiune.

       

Lecturați gratuit Unitatea dintre conştiinţă şi comportamentul moral la elevi. Lucrare științifică în domeniul didacticii și managementului educațional, autor Mariana Piele

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de carte educațională cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 9978-606-30-6569-5

Educația morală la școlarul mic. Lucrare științifică în domeniul problematicii educației, autor Mariana Piele


Dimensiunile vieţii contemporane, complexitatea ei, progresul tehnic impun o analiză operaţională a acţiunii educative. Educaţia se întemeiază pe un univers de valori care dau sens conduitei umane. Opera educatorului este transformată în întregime. Din învăţător el devine un îndrumător, iar adevăratul său rol constă în organizarea mediului şcolar în aşa fel, încât el să producă mobiluri şi motive de acţiune permanentă în subiect. Învăţătorul este conducătorul elevului în operaţiile lui de dobândire a cunoştinţelor. Drept surse ale învăţării servesc informaţiile de tot felul, integrate în comportamentul fiecărui om, începând de la naştere, atât prin acţiuni organizate şi dirijate de familie, şcoală, societate, cât şi în mod independent, după ajungerea la conştiinţa necesităţii lor sau chiar întâmplător, indirect, fără intenţia reţinerii şi utilizării lor.

Lecturați gratuit Educația morală la școlarul mic. Lucrare științifică în domeniul problematicii educației, autor Mariana Piele

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6748-8

Strategii de educare a stării de bine la preșcolari, autor Petronela Țuțu


În ultimele decenii, starea de bine a preșcolarilor a devenit un subiect tot mai discutat și analizat la nivel global. Multe țări au adoptat politici educaționale noi, au dezvoltat strategii specifice și au implementat programe dedicate în instituțiile de învățământ pentru a sprijini această dezvoltare crucială.
În România, în schimb, această temă rămâne relativ neexplorată și neglijată în ceea ce privește dezvoltarea de programe specifice pentru implementarea în școli, de aceea, am realizat această cercetare, pentru a aduce lumină asupra importanței și necesității mediului educațional în dezvoltarea holistică a copiilor în această etapă crucială a vieții lor.
Această perioadă importantă din viața preșcolarilor, nu este doar o perioadă de creștere fizică și intelectuală, ci și un moment crucial în formarea sănătății emoționale și a comportamentului social. Într-o lume tot mai complexă și solicitantă, sănătatea mentală și emoțională a preșcolarilor este esențială pentru fundamentarea unui viitor echilibrat și productiv.
În această lucrare voi explora aspecte cruciale ale stării de bine a preșcolarilor, analizând impactul mediului familial, al educației timpurii și al interacțiunilor sociale asupra sănătății lor emoționale și comportamentale.

Lecturați gratuit Strategii de educare a stării de bine la preșcolari, autor Petronela Țuțu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6747-1

Modalități de stimulare și dezvoltare a creativității la vârsta preșcolară, autor Nicoleta-Georgiana Stroie


Copilul preşcolar este prin natura sa un creativ datorită imensei sale curiozităţi, a freamătului permanent pentru a cunoaşte tot ceea ce se petrece în jurul său. În perioada preşcolară imaginaţia se exprimă viu prin tot ceea ce face copilul la grădiniţă la toate activităţile.
Preşcolaritatea reprezintă vârsta la care este imperios necesar stimularea potenţialului creativ al copilului, nevidenţiat sau neexprimat prin cunoaşterea şi stimularea aptitudinilor, prin mobilizarea resurselor latente prin susţinerea manifestaţilor printr-o motivaţie intrinsecă.

Lecturați gratuit Modalități de stimulare și dezvoltare a creativității la vârsta preșcolară, autor Nicoleta-Georgiana Stroie

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6746-4

Tuberculoza în județul Brașov. Breviar epidemiologic, autor Carmen Tania Macavei


Strategia DOTS, aplicată în România din 1998 și Strategia Stop TB aplicată din 2006, au avut o influenţă favorabilă asupra endemiei TB.
În județul Brașov, incidenţa globală a scăzut în ultimii 25 ani cu 76,75 % (101,5%000 /23,25%000), iar incidenţa la copii a scăzut cu 71,1% (49,6%000/13,9%000) în ultimii 24 ani.
Mortalitatea în județul Brașov a înregistrat după 1990 cea mai ridicată valoare în 2003 de 8,9%000, scăzând apoi cu 87,6% până la 1,1%000 în 2020. Pandemia COVID 19 a influențat nefavorabil mortalitatea , menținând-o în 2023 încă la 2,81%000.

Lecturați gratuit Tuberculoza în județul Brașov. Breviar epidemiologic, autor Carmen Tania Macavei

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6731-0

Modele de curriculum adaptat – auxiliar –. Limba și literatura română, autor Camelia Fechete


Diferenţierea curriculară necesită selecţionarea sarcinilor de învăţare după criteriul maturității intelectuale și după ritmul de lucru al fiecărui elev cu cerințe educaționale speciale. Adaptarea curriculară selectează acele activități de învățare și conținuturi care pot fi accesate de elev raportat la specificul funcţiilor sale psihice, în special cele ale gândirii, atenţiei, limbajului și memoriei.
Modelele de curriculum adaptat propuse sunt orientative, îmbinând metodele tradiţionale și cele activ-participative de predare-învăţare- evaluare. Apreciem drept necesară buna colaborare cu profesorul de sprijin și consilierul școlar în vederea conceperii unor programe școlare adaptate diagnosticului fiecărui elev.

Lecturați gratuit Modele de curriculum adaptat – auxiliar –. Limba și literatura română, autor Camelia Fechete

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6722-8

Specificul evaluării activităților din educația timpurie, autor Ionela-Borca Laitin


Scopul lucrării este de a identifica și de a descrie particularitățile evaluării activităților în educația timpurie, de a analiza cadrul legislativ și documentele curriculare relevante, de a evidenția tipurile, metodele și strategiile de evaluare utilizate, precum și de a sublinia rolul pe care evaluarea îl joacă în procesul predare-învățare-evaluare.
Contribuția lucrării constă în clarificarea unor concepte fundamentale, în promovarea unor metode moderne de evaluare adaptate nevoilor și ritmurilor individuale de dezvoltare, în argumentarea importanței evaluării formative și în susținerea unei abordări reflexive, colaborative și etice a evaluării în educația timpurie. Într-o epocă a reformelor, a digitalizării și a presiunii pentru performanțe imediate, reîncadrarea evaluării în sensul său uman, educativ și formativ este nu doar necesară, ci urgentă. Lucrarea este structurată în mod coerent, urmărind o construcție logică și progresivă a conținutului, de la delimitările conceptuale inițiale până la explorarea aplicativă a procesului de evaluare în contexte reale de învățare.

Lecturați gratuit Specificul evaluării activităților din educația timpurie, autor Ionela-Borca Laitin

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6721-1

Dezvoltarea abilităților sociale ale preșcolarilor prin joc didactic în domeniul Om și societate, autor Ionela Bijan


Vârsta preșcolară se dovedește a fi o perioadă îndelungată, marcată de schimbări în viața interioară a copiilor. Aceștia interacționează cu adulții (educatorii, părinții), care le transmit unele sarcini. Însă și activitățile educative îi marchează, fie că este vorba de poezii scurte, de cântece de aceeași dimensiune. Serbările școlare devin un eveniment important în viața preșcolarilor. Aceștia se adaptează social și își păstrează sănătatea mentală.
Copiii dezvoltă abilități sociale atunci când se implică în evenimente importante, cum ar fi serbările școlare. Este important ca ei să exprime stările respective, fiindcă exprimarea face parte din dezvoltarea emoțională și socială a copiilor.
Ne-am aplecat în această lucrare asupra dezvoltării sociale a preșcolarilor prin jocul de tip didactic, fiindcă mi se pare un periplu fascinant, din care iese câștigat atât educatorul, cât și persoana educată, adică preșcolarul.

Lecturați gratuit Dezvoltarea abilităților sociale ale preșcolarilor prin joc didactic în domeniul Om și societate, autor Ionela Bijan

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6720-4

Utilizarea strategiilor de evaluare formativǎ pentru stimularea învǎţǎrii la tema Zaharide, autor Camelia Larisa Dragne


Testele cu diferite tipuri de itemi formeazǎ la elevi o gândire logicǎ, sistematicǎ. Aceştia reuşesc cu uşurinţǎ sǎ-şi însuşeascǎ limbajul de specialitate şi terminologia nou introdusǎ. Prin administrarea testelor se verificǎ un numǎr mare de elevi într-un timp scurt, au un nivel de fidelitate şi validitate ridicatǎ în cazul testelor standardizate, se pot utiliza un numǎr mare de itemi într-un test.
Prin intermediul evaluǎrii formative profesorul comparǎ rezultatele obţinute în raport cu obiectivele urmǎrite, astfel se pune în evidenţǎ şi evaluarea eficienţei metodelor şi mijloacelor didactice folosite astfel se ajunge cu uşurinţǎ la optimizarea învǎţǎrii. În învǎţǎmântul tradiţional aprecierea rezultatelor şcolare se face în funcţie de volumul de cunoştinţe, în cel modern rezultatele sunt apreciate în strânsǎ legǎturǎ cu obiectivele instructiv-educative, acestea ducând la dezvoltarea gândirii şi a personalitǎţii elevilor. Evaluarea este un instrument fundamental utilizat în mǎsurarea randamentului şcolar în funcţie de obiectivele curriculumului.

Lecturați gratuit Utilizarea strategiilor de evaluare formativǎ pentru stimularea învǎţǎrii la tema Zaharide, autor Camelia Larisa Dragne

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6719-8

Bunurile materiale şi întrebuinţarea acestora în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, autor Tincuța Marilena Vlădoianu


Lucrarea de faţă redă o parte din principalele aspecte referitoare la concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre bunurile materiale şi despre întrebuinţarea lor în contextul social al timpurilor în care a trăit şi a activat. Realismul umanist al Sfântului Părinte reiese mai cu seamă din modul în care a venit în contact cu viaţa socială şi economică a credincioşilor, nu la modul teoretic ci practic, implicându-se concret prin lupta pe care a dus-o în sprijinul săracilor şi al sclavilor, prin predicile sale moralizatoare prin care scotea în evidenţă antagonismele claselor sociale şi inegalităţile pe care administrarea incorectă a bunurilor materiale le-a generat şi prin bogatele sale învăţături prin care se străduia sa-i aducă pe creştini la desăvârşire.
Actualitatea principiilor pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a promovat şi le-a transpus în practică în mod direct în toate aspectele vieţii şi activităţii sale, este dovedită şi rămâne valabilă până în zilele noastre. Sfântul Părinte a manifestat faţă de om o dragoste reală şi lucrătoare nu doar aşternută pe hârtie. El l-a readus şi continuă să-l readucă pe om de la nivelul la care l-au coborât problemele şi dificultăţile sociale ale vieţii, la nivelul de „chip al lui Dumnezeu”, caracterizat nu prin considerente de rasă, avere, statut social, ci prin capacitatea de a practica virtuţile creştine până la asemănarea cu Dumnezeu.

Lecturați gratuit Bunurile materiale şi întrebuinţarea acestora în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur, autor Tincuța Marilena Vlădoianu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6718-1

Lectura – factor de facilitare a comunicării, autor Carmen Simona Clucerescu


Şcoala are privilegiul de a determina, în mare măsură, o devenire ulterioară a individului, profesia pe care o va urma, şi în mare parte bagajul de cunoştinţe, pe care individul îl duce cu el mai departe. Astfel, cititorii de cărţi cresc pe băncile şcolii, iar responsabilitatea cadrelor didactice este să aprindă pasiunea pentru lectură în sufletul potenţialilor cititori, profesorul având dificila menire de a concura mass-media şi jocurile pe calculator, făcând din lectură nu doar o alternativă viabilă, ci una de preferat, căci, o educaţie completă este ceea ce se finalizează cu autoeducaţia, care să dureze toată viaţa. De aceea, lectura trebuie integrată cu mult mai multă responsabilitate în activitatea didactică. O greşeală care trebuie evitată în parcursul didactic este aceea de a încerca să nu transformăm lectura în obligaţie, pentru a nu îndepărta elevul de carte, determinând rezistenţă, ci inserându-o pe parcurs, treptat, printr-o permanentă conştientizare a copilului asupra beneficiilor pe care i le poate aduce o lectură permanentă.

Lecturați gratuit Lectura – factor de facilitare a comunicării, autor Carmen Simona Clucerescu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6717-4