Domenii | Autori

Arhiva

Dreptul la educație în contextul aderării la U.E., autor Cristina Mirela Barabaș


Editura

Scopul acestui demers științific este acela de a oferi o retrospectivă istorico-juridică, bazată pe consultarea lucrărilor de specialitate, a modului în care, în perioada contemporană, prin actele normative pe care le-a adoptat, statul a susținut și promovat învățământul, a asigurat respectarea dreptului la educație pentru toți cetățenii săi.
Pentru a identifica punctele tari și punctele slabe ale evoluției normative ce reglementează acest domeniu în România, se impune realizarea unei analize aprofundate a legislației din ultimii 25 de ani în ceea ce priveste dreptul la educație în România. De aceea, obiectivele cercetării se focusează pe elaborarea unui studiu referitor la cadrul legal ce a reglementat învăţământul din România, după abolirea regimului comunist, care să surprindă punctele nevralgice și beneficiile sistemului, analizarea aspectelor de politică educațională cu impact asupra educației dar și formularea unor concluzii şi recomandări care ar putea inspira decizii ce privesc întreg sistemul de învăţământ.

       

Lecturați gratuit Dreptul la educație în contextul aderării la U.E., autor Cristina Mirela Barabaș

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-6350-3

You must be logged in to post a comment.