Domenii | Autori

Arhiva

Calea către randament şcolar, autor Luminiţa Mirică-Bobiţ

Succesul scăzut din unele şcoli este îngrijorător: deseori rezultatul nu corespunde mijloacelor investite şi cadrelor angajate şi nu merge în pas cu progresul tehnicii şi al altor aspecte ale dezvoltării. Există astăzi un număr destul de mare de copii care nu merg la şcoală şi se estimează că jumătate dintre cei înscrişi părăsesc [...]

Acum, EU SUNT. Auxiliar pentru dezvoltare personală și educație civică, autor Luminiţa Mirică-Bobiţ

Cândva, Învăţătorii mei m-au făcut să fiu prezentă la bucuria trezirii pas cu pas, clipă de clipă. Acest lucru mi-a dat încredere şi aripi ca să mă înalţ, câteodată cu trudă, alteori în paşi de vals, dar mereu mai sus şi mai aproape de Lumina căreia cu toţii îi aparţinem.
De aceea, îndrăznesc să vă [...]

Dezvoltarea competențelor emoționale prin activitățile desfășurate în cadrul întâlnirii de dimineață. Lucrare științifică, autor Puchianu Alexandra-Ioana

Unul dintre obiectivele grădiniţei şi familiei este educarea copiilor în sensul omeniei, generozităţii, receptive la durerile şi bucuriile celor din jur.
Dezvoltarea inteligenței emoționale simbolizează posibilitatea de a înțelege și a controla atât propriile emoții, cât și pe [...]

Integrarea inteligenței artificiale în procesul educativ, autor Dumitraș Cristina-Amalia

Ca lucrare de sinteză din domeniul științelor educației, volumul oferă fundamentul teoretic și reperele practice necesare pentru a naviga transformarea digitală, punând accent pe valorile umane esențiale — empatia, creativitatea și discernământul — într-o școală tot mai cuprinsă de Inteligență Artificială (IA).
Cartea se adresează profesorului de la clasă — cel care are misiunea de [...]

Ghid metodologic pentru disciplina Limba și literatura română. Metode și procedee de dezvoltare a limbajului elevilor prin activitățile disciplinei Limba și literatura română în învățământul primar, autor Antoneta Candrea

Lucrarea debutează cu aspecte metodologice privind importanța comunicării orale şi scrise care este în strânsă legătură cu dezvoltarea vocabularului elevilor din învăţământul primar.
De asemenea, am definit metoda și procedeul didactic, am clasificat metodele tradiționale şi moderne, procedeele utilizate în dezvoltarea lexicului, am evidențiat metodele didactice alese în vederea înţelegerii sensului cuvintelor, făcând referire la [...]

The Importance of Stories in Teaching Vocabulary, autor Miron Elena Daniela

According to the Oxford Advanced Learner’s Dictionary2, stories represent an important part of any culture. They are used to create cultural values, to entertain the listeners, and eventually to educate them. Through stories, [...]

Matematica pas cu pas. Auxiliar didactic, autor Mihaela Ciacâru

Acest auxiliar este conceput pentru elevii clasei a IV-a și urmărește exersarea conținuturilor și competențelor prevăzute în programa școlară pentru disciplina Matematică, clasele a III-a, a IV-a, aprobată prin OMEN nr. 5003/02.12.2014.
Fișele sunt gândite astfel încât elevul să poată lucra direct pe pagină. Sarcinile sunt organizate progresiv și combină calculul, rezolvarea de probleme, raționamentul [...]

Dezvoltarea capacității de socializare a școlarului mic prin strategii de învățare prin cooperare, autor Mihaela Ciacâru

Activitățile de învățarea prin cooperare sunt importante pentru socializare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, acestea oferă ocazia de a cunoaşte alţi oameni şi de a comunica cu ei, de a asuma roluri diferite, de a dobândi unele deprinderi sociale, de a accepta atitudini legate de activitatea de zi cu zi [...]

Limba română pas cu pas. Auxiliar didactic pentru clasa a IV-a, autor Mihaela Ciacâru

Auxiliarul este destinat elevilor clasei a IV-a și este construit în acord cu programa școlară pentru disciplina Limba și literatura română, clasele a III-a–a IV-a, aprobată prin OMEN nr. 5003/02.12.2014.
Accentul cade pe comunicarea scrisă, respectarea normelor de ortografie și punctuație, înțelegerea mesajului și redactarea de texte scurte.
Fișele folosesc contexte apropiate de universul copilului. Elevul [...]

Ghid metodic de bune practici în învățământul primar. Managementul clasei de elevi. Activități școlare și extrașcolare. Exemple de bune practici în învățământul primar, autor Antoneta Candrea

Lucrarea de față prezintă noțiuni referitoare la managementul clasei de elevi care este un domeniu de cercetare în ştiinţele educaţiei, făcând referire la perspectivele de abordare a clasei de elevi şi structurile dimensionale ale acesteia, în scopul asigurării conduitelor corespunzătoare pentru optima desfăşurare a procesului de predare-învăţare-evaluare din învățământul primar.
De asemenea, este detaliată influenţa [...]

Lucrare științifică. Îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului elevilor prin activitățile disciplinei Limba și literatura română în învățământul primar, autor Antoneta Candrea

Sarcina şcolii nu este numai aceea de a-l învăţa pe copil să citească. A şti să citeşti înseamnă a dobândi o tehnică ce nu are valoare decât atunci când cel ce citeşte înţelege ceea ce citeşte. O atenţie deosebită trebuie acordată necesităţii înţelegerii mesajului pe care textul scris îl transmite către cititori, a descifrării [...]

Scurt ghid teoretico-aplicativ de predare a limbii engleze la ciclul primar. Songs and games-magical tools in teaching english to primary school students, autor Mona Lazanu

Aiming to facilitate the learning of the English language within the formal framework provided by the school system, the present work seeks to demonstrate the usefulness of employing songs and games in the classroom. Since learning a foreign language involves acquiring communicative competences—which in turn include vocabulary and grammar knowledge—the following section will present [...]

Educația pentru mediu în contextul activităților integrate cu preșcolarii. Lucrare științifică, autori Nicoleta Alexandra Ungureanu, Constantin Mircică

În rezumat, lucrarea de față își propune să determine și să valideze fundamentele teoretico-aplicative ale educației pentru mediu pentru a putea fi implementate în procesul de învățământ. Concluzia studiilor și experimentelor întreprinse timp de patru ani este că educația pentru mediu trebuie [...]

Studiu privind dezvoltarea motrică și psihică la preșcolari prin exerciții fizice. Lucrare științifică, autor Bucovineanu Nicoleta

Etapa cuprinsă între 3 și 6/7 ani, vârsta „micului faun” este cea mai caracteristică din viață – copilăria, cea în care viața mintală este mult mai bogată și mai variată decât la vârsta precedentă, este o „copilărie prin excelență”.
Una din trăsăturile psihice dominante la această vârstă o constituie curiozitatea, nevoia de a ști, de [...]

Abordări teoretice privind influența utilizării metodelor și mijloacelor didactice asupra motivației școlarului mic, autor Maranescu Rahela-Debora

Motivația este ceea ce ne stimulează, direcționează sau susține un comportament. Motivația învățării se obține având o atracție lăuntrică dinamizatoare, alcătuind actul de învățare, care are un aspect energetic și unul vectorial. Pentru ca [...]

Laboratorul STEAM. 20 de activități integrate pentru clasele II-III. Auxiliar bazat pe experimente și explorare, autor Prof. înv. primar Ana-Maria Marinescu

Importanța activităților din acest ghid rezidă în dezvoltarea unor competențe esențiale pentru secolul XXI:
• Gândirea critică și spiritul de cercetător: Elevii nu primesc răspunsuri gata făcute, ci sunt încurajați să observe, să formuleze ipoteze și să caute soluții prin încercare și eroare.
• Colaborarea: Majoritatea provocărilor sunt structurate pe echipe, învățându-i pe copii valoarea comunicării, toleranței și [...]

Asigurarea stării de bine în școală prin management eficient, autor Andriana Georgeta Stanciu

Pentru elevi, starea de bine înseamnă să se simtă în siguranță și confortabil în mediul școlar, să aibă o relație pozitivă cu colegii și profesorii, să se simtă acceptați și valorizați pentru cine sunt, să beneficieze de sprijin emoțional și să aibă oportunități de dezvoltare personală. Un mediu școlar care promovează starea de bine [...]

Călătorie în lumea cuvintelor – Comunicare în limba română, clasa a II-a, autor Prof. înv. primar Dediu Camelia

Dragă copil,

Te invit să pornim împreună într-o călătorie în lumea cuvintelor! ✨
Nu avem nevoie de bagaje grele, ci doar de un creion, puțină curiozitate și multă poftă de joacă.
În paginile acestui auxiliar vei întâlni jocuri, exerciții, misiuni, provocări și aventuri literare. Vei descoperi cuvinte noi, vei citi povești, vei răspunde la întrebări, vei alcătui [...]

Premise pentru lectură în educația timpurie, autor Roxana Maria Puiu

Educatoarea dispune, pentru formarea premiselor lecturii, de un repertoriu variat de activități. Convorbirea rămâne una dintre cele mai accesibile metode: un dialog structurat pe o temă dată, prin care copilul exersează deopotrivă exprimarea proprie și [...]

De la ceaiuri, la altele controversate, până la medicamente și fericire, autor Dumitraș Cristina-Amalia

Titlul și conținutul acestei cărți își propun să aducă o schimbare profundă de optică. Cartea se adresează deopotrivă cercetătorului care dorește să înțeleagă interacțiunilor substanțelor din ceaiuri cu medicamentele, clinicianului pus în fața unor eșecuri terapeutice inexplicabile și specialistului în fitovigilență care caută fundamente științifice riguroase pentru reglementarea pieței remediilor naturiste, doctoranzilor, studenților, elevilor [...]

Originile fotbalului feminin, autor Jderu Patricia-Paula

Lecturați gratuit Originile fotbalului feminin, autor Jderu Patricia-Paula

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7222-2

Impactul stilurilor de parenting asupra comportamentului școlar al copiilor din ciclul primar, autor Andrei Oana Elena

Explorarea legăturii dintre stilurile parentale și comportamentul școlar al copiilor a reprezentat un interes deosebit pentru cercetările din domeniul educației și al psihologiei. Literatura de specialitate a pus în legătură diferite stiluri parentale din teoria anterior amintite sugerând că există diferențe semnificative la nivelul comportamentului școlar în funcție de stilul parental pe care copilul [...]

Stilurile de parenting și efectele lor în educația copiilor din ciclul primar – practici curriculare de eficientizare a parteneriatului școală–familie. Studiu empiric cantitativ cu privire la relația dintre stilurile parentale, eficacitatea parentală, performanța academică și dezvoltarea socio-emoțională a copiilor de școală primară, autor Andrei Oana Elena

Studiul de față își propune să:
- Examineze relația dintre stilurile parentale și dezvoltarea copilului, prin analizarea modului în care acestea influențează performanțele academice, dificultățile emoționale, comportamentul opozant, dificultățile de relaționale și abilitățile prosociale ale copilului.
- Investigheze rolul eficacității parentale asupra dezvoltării copilului, prin analizarea modului în [...]

Atelierul de cuvinte. Antologie de texte creative, coordonator Martin Ana-Maria

Textele din această antologie sunt rezultatul activităților desfășurate în cadrul cercului în anul școlar 2025-2026, dar și o arhivă ce cuprinde perioada 2020-2024 și reflectă universul creativ al copiilor, curiozitatea lor și bucuria de a descoperi puterea cuvintelor.

Lecturați gratuit Atelierul de cuvinte. Antologie [...]

Ghid de bune practici pentru educație ecologică, coordonatori: Profesor pentru educație timpurie Durbacă Ionela Gabriela, Profesor pentru educație timpurie Badiu Monica Anișoara, Profesor pentru educație timpurie Ciocîrlan Nicoleta

Lecturați gratuit Ghid de bune practici pentru educație ecologică, coordonatori: Profesor pentru educație timpurie Durbacă Ionela Gabriela, Profesor pentru educație timpurie Badiu Monica Anișoara, Profesor pentru educație timpurie Ciocîrlan Nicoleta

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7210-9

Versuri și exerciții ritmice utilizate în învățământul preșcolar. Auxiliar didactic, autori Alecsandrescu Ioana, Brumaru Alina

Din perspectivă socio-emoțională, versurile și jocurile ritmice au un rol major în integrarea copilului în grup și în dezvoltarea relațiilor interpersonale. Activitățile desfășurate colectiv presupun cooperare, respectarea regulilor, sincronizarea cu ceilalți și asumarea unui rol în cadrul grupului. Aceste experiențe contribuie la dezvoltarea empatiei, a [...]

Managementul crizelor de comunicare în organizațiile educaționale. Fundamente teoretice, management și cercetare psihopedagogică, autor profesor învățământ primar Curtașu Adina Elena

Managementul crizelor de comunicare, implicit a conflictelor în mediul școlar, reprezintă o acţiune îndreptată asupra unui scop, condiţionată și determinată de anumite legi și obiective. Acestea vizează o dinamică a soluționării crizelor de comunicare în interesele dezvoltării mediului școlar. Managementul rezolvării acestor crize de comunicare în organizația școlară este un proces de identificare a [...]

Ghid metodic pentru disciplina Limba și literatura română. Evaluarea. Funcțiile, formele și modalitățile de evaluare în învățământul primar, autor Antoneta Candrea

Privită în ansamblu, lucrarea de față reprezintă un ghid metodic pentru noile generații, un îndrumător în ce privește evaluarea în învățământul primar, sub toate aspectele ei.
Modernizarea predării care se impune în practica didactică din prezent determină un nou rol pe care este necesar a-l deține învățătorul, în diversificarea componentei informatice din timpul actului [...]

Rolul exemplelor şi al contraexemplelor în predarea analizei matematice, prof. Vişinică Daniela

Lucrarea este structurată pe capitolele principale din analiza pe dreapta reală: şiruri, serii, limite de funcţii, continuitate, derivabilitate, integrabilitate.
Pentru fiecare capitol am încercat o ordonare a exemplelor şi contraexemplelor, în funcţie de suportul teoretic.
În general, am considerat proprietăţi sub forma unor implicaţii care nu sunt valabile şi reciproc; pentru aceasta am propus [...]

Comunicarea interinstituțională și relațiile publice, prof. Vişinică Daniela

Relaţiile publice, „profesia cu o mie de definiţii” circumscriu un domeniu în care sunt integrate numeroase tipuri de activitate, unele specifice, altele comune cu alte sfere de activitate. De aceea se confundă adesea relaţiile [...]

Ghid metodic. COPILĂRIA – ATELIERUL IMAGINAȚIEI. Dezvoltarea creativității în educația timpurie, coordonatori: Inspector pentru educație timpurie prof. Constantinescu Steluța, Prof. dr. Leafu Mariana, Prof. Matei Crina Tatiana, Prof. Moldovan Liliana

Lucrările reunite în paginile ghidului prezintă modalități diverse de stimulare a creativității prin joc, poveste, activități artistice, explorare, mișcare și experiențe extracurriculare. Fiecare contribuție aduce o perspectivă proprie și demonstrează că, atunci când copilului i se oferă libertatea de a descoperi și de a experimenta, învățarea devine firească și plină de sens.
În acest proces, [...]

Valențe ale icoanei în educația religioasă, autor Mircea Vasile Mureșan

În cadrul lecțiilor de Religie, icoana poate fi folosită ca suport didactic vizual în multiple moduri, și anume, pentru ilustrarea Evangheliilor, pentru învățarea rugăciunii, pentru cunoașterea vieților sfinților, pentru cultivarea valorilor morale prin viețile sfinților, ca modele de curaj, milă, ascultare, curăție.
În ciclul primar, elevii învață prin asociere vizuală, imitație și afectivitate. Icoana devine [...]

Elemente de teoria corpurilor, autor Rodica Răducu

Studiul de început se bazează în mod generic pe teoria (elementară a) numerelor: inițial studiul numerelor naturale, numere pare, numere impare apoi numere întregi, continuând cu numere raționale și în sfârșit numere reale, întotdeauna corelate cu operațiile aritmetice dintre acestea, toate făcând parte din algebra elementară. Investigarea în profunzime a acestor teorii și abstractizarea [...]

Antrenament și provocare. Matematică de performanță – 150 de provocări matematice. Auxiliar didactic, autor Ene Anca Ioana

Dacă ai deschis această carte, înseamnă că matematica nu este pentru tine doar o materie școlară obișnuită, ci o aventură a minții, un joc al logicii și o provocare pe care ești gata să o accepți.
Așezat la granița dintre ciclul primar și cel gimnazial, ești într-un moment de cotitură. Ai învățat deja să calculezi, [...]

Analiza înregistrării video a lecției demonstrative ca orientare spre reflexivitate în formarea inițială a profesiei didactice, autor Prof. Stan Diana

Lecturați gratuit Analiza înregistrării video a lecției demonstrative ca orientare spre reflexivitate în formarea inițială a profesiei didactice, autor Prof. Stan Diana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7194-2

Criterii și perspective relevante în proiectarea didactică la disciplina Limbă și comunicare, autor Prof. Stan Diana

Lecturați gratuit Criterii și perspective relevante în proiectarea didactică la disciplina Limbă și comunicare, autor Prof. Stan Diana

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7193-5

Micii cercetași – Auxiliar, autori Cristina Ivan, Cătălina Loredana Constantin, Raluca Elena Neagu, Elena Nicoleta Toma

Lecturați gratuit Micii cercetași – Auxiliar, autori Cristina Ivan, Cătălina Loredana Constantin, Raluca Elena Neagu, Elena Nicoleta Toma

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-630-317-388-7

Să dezlegăm tainele textelor literare. Auxiliar de Limba și literatura română. Clasa a IV-a, autori Bădeanu Laura, Mihai Cristina

Lecturați gratuit Să dezlegăm tainele textelor literare. Auxiliar de Limba și literatura română. Clasa a IV-a, autori Bădeanu Laura, Mihai Cristina

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7191-1

Matematica la îndemână, autor Maricela Mustață

Matematica se învață prin înțelegere, dar și prin exercițiu. Iar exercițiul, pentru a deveni eficient, are nevoie de varietate, de repetiție și de modele potrivite vârstei și nivelului de pregătire al copiilor.
Această culegere s-a născut dintr-o nevoie cât se poate de practică, pe care, asemenea multor colegi, am întâlnit-o în [...]

Să învăţăm din proverbe! Caiet de lucru. Clasa a II-a, autor Rodica Daniela Vlad

Proverbele sunt mici comori lingvistice care au supravieţuit trecerii timpului şi au rămas învăţături valoroase transmise din generaţie în generaţie. Ele reflectă experienţele şi înţelepciunea poporului şi oferă o fereastră către cultura şi mentalitatea naţiunii.
Pline de farmec şi de înţelepciune, proverbele româneşti dezvăluie adâncimile mentalului colectiv şi oferă sfaturi utile pentru viaţa de zi [...]

Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între 3 – 6/7 ani, autori Cristina Ivan, Cătălina Loredana Constantin, Raluca Elena Neagu, Elena Nicoleta Toma

Ghidul de bune practici pentru educația timpurie a copiilor de 3-6/7 ani reprezintă un instrument de lucru pentru cadrele didactice care lucrează cu copiii de vârstă timpurie cu scopul:
- de a crea o perspectivă comună și unitară în rândul tuturor cadrelor didactice asupra dezvoltării și [...]

Contribuții privind optimizarea aptitudinii motrice rezistența la ciclul gimnazial, clasa a V-a. Cercetare științifică, autor Marcela Jozsa

Dezvoltarea calităţilor motrice joacă un rol deosebit în realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare, reprezentând o finalitate importantă a acestui proces. Este deci necesar ca aceasta problemă să se bucure din partea profesorilor de o atenţie mai mare, acţionându-se sistematic si consecvent pentru dezvoltarea calităţilor la nivelul indicilor programaţi pentru fiecare an de studiu, pentru [...]

Studii și cercetări în domeniul educației, autori Lungu Laura, Bârsan Georgiana Viorica

Lecturați gratuit Studii și cercetări în domeniul educației, autori Lungu Laura, Bârsan Georgiana Viorica

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7189-8

Competențele digitale ale liderilor educaționali – condiție pentru un management eficient, autor Andreea-Iuliana Bănică

Managementul educațional presupune coordonarea resurselor umane, materiale și informaționale în vederea realizării obiectivelor instituționale și asigurării calității procesului instructiv-educativ. În era digitală, aceste funcții capătă noi valențe. Planificarea strategică implică integrarea tehnologiilor digitale în proiectele de dezvoltare instituțională; organizarea [...]

Proiectarea și organizarea activităților didactice integrate în învățământul primar, autor Andreea-Iuliana Bănică

Activitățile didactice integrate reprezintă o abordare modernă și eficientă în procesul instructiv. Prin îmbinarea diferitelor discipline și metode de predare, se creează o experiență educațională holistică pentru elevi, care îi ajută să își [...]

Specii literare. Auxiliar școlar, autor Lucia Surduc

Lecturați gratuit Specii literare. Auxiliar școlar, autor Lucia Surduc

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7186-7

Expresivitatea limbii în opera lui Slavici, autor Lucia Surduc

Studiul de față își propune să reevalueze un paradox fundamental al istoriei literare românești: expresivitatea limbii în opera lui Ioan Slavici. Receptat inițial prin lentila unei estetice atașate calofilismului, stilul scriitorului ardelean a fost catalogat uneori drept „aspru” sau lipsit de rafinament decorativ. Cu toate acestea, din perspectivă modernă, dincolo de sobrietatea lexicală se [...]

Dezvoltarea lecției de Educație fizică și sport prin valorificarea jocurilor de mișcare în ciclul gimnazial, autor Prof. Baldovin Nicușor

Lucrarea abordează, într-o perspectivă teoretică și metodică, particularitățile elevilor din ciclul gimnazial, caracteristicile educației fizice școlare, dezvoltarea calităților motrice, rolul jocurilor de mișcare în procesul instructiv-educativ și aspectele privind planificarea activității. Componenta aplicativă urmărește să ofere profesorului repere și exemple care pot fi adaptate diferitelor contexte didactice.
Un obiectiv important al lucrării îl reprezintă susținerea [...]

Stimularea creativității copiilor prin joc, autor Profesor educație timpurie Irina Cucu-Chiriac

Educarea creativităţii este un proces continuu ce trebuie urmărit si realizat pe tot parcursul grădiniţei, având în vedere toţi factorii cognitivi, caracteriali şi sociali. Educatoarea nu trebuie să formeze [...]

Modalități de abordare interdisciplinară în predarea matematicii la ciclul primar, autor Stăncescu Elena

Este foarte important ca un cadru didactic să creeze contexte de învățare motivante pentru elevi asigurând astfel participarea activă individuală şi pe grupe, oferind copiilor posibilitatea de a exprima [...]