|
Proiectul de față își găsește justificarea într-o credință personală, potrivit căreia școala încă scrie – probabil – cea mai frumoasă poveste despre (auto)formare, (auto)cunoaștere, (auto)depășire a sinelui.
Ce valențe capătă, însă, temele pentru acasă în acest proces al dezvoltării și formării individuale? Cât se solicită copiilor să lucreze acasă și ce rezultate se așteaptă [...]
Prezenta lucrare îşi propune să exemplifice elevilor imporanţa competenţelor dobândite la clasă pentru rezolvarea unor probleme practice. Este un instument metodologic, o “punte” între două discipline: Informatica şi Proiectarea produselor textile. Parcurgera sub forma unor tutoriale, mai întâi a modului de Utilizare a aplicaţiilor tip CAD, apoi acela de realizare a aplicaţiilor Java, reprezintă [...]
Această carte este, în esență, un dar de suflet – o încercare de a păstra vie moștenirea lingvistică a poporului nostru. Sper ca paginile sale să aducă cititorilor [...]
Pentru a exista o viziune clară cu privire la calitățile și lacunele din cadrul procesului de instruire, profesorul, dar și elevul, au sarcina de a cunoaște stilurile de învățare. Profesorul are o+ligația de a conduce elevul spre identificarea stilului prin conceperea anumitor activități ce vor ține cont de preferințele cursanților, astfel, pentru [...]
Majoritatea studiilor din domeniul educațional urmăresc soluționarea problemelor privind învățarea, ceea ce a produs în această direcție conturarea a numeroase cercetări cu privire la relația stabilită între stategiile de învățare și performanțelele școlare. În [...]
Consider că strategiile didactice interactive adaptate şi perfectate în funcţie de particularităţile de vârstă şi intelectuale ale elevilor, punând accent pe cooperare şi creaţie, reprezintă soluţia disponibilă pentru o activitate didactică plăcută şi eficientă. Folosind aceste strategii în predarea lecţiei “Domnia lui Alexandru Ioan Cuza”, elevii au posibilitatea de a cunoaşte elementele definitorii ale [...]
Lucrarea de faţă îşi propune să reprezinte o încercare de reconstituire a evenimentelor premergătoare inaugurării unei noi etape în istoria românilor, cea a monarhiei constituţionale ereditare, sub înrâurirea personalităţii domnitorului Carol ales din dinastia germană de Hohenzollern. Deşi perioada studiată este scurtă din punct de vedere cronologic de numai câteva luni, este plină în [...]
Lecturați gratuit Sinteze de Istoria Românilor, autor Nicolae Dănilă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5771-7
Lecturați gratuit Incursiuni în istoria universală, autor Nicolae Dănilă
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5770-0
În organizarea discursului, deixisul este un element definitoriu, întrucât asigură ancorarea unui mesaj la o anumită situație de comunicare, dar și stabilirea contextului în care mesajul este transmis, conceptul având ca instrumente de realizare mecanisme care se prezintă sub forma unor expresii deictice simbolice, ostensive, respectiv mixte. În baza acestor mecanisme, se face interpretarea [...]
Researching Blake’s work I discovered a visionary who reminded me of Mihai Eminescu’s poems. That is why I wanted to know him closely and I tried to fully understand the essence of his lyrics. Compared to other major figures of the English Romanticism, William Blake was almost unknown and ignored in his time. [...]
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară, cu sau fără contracte de muncă, reprezintă o categorie expusă riscurilor şi situaţiilor de pericol, care duc în ultimă instanţăla încălcarea şi nerespectarea drepturilor acestora. S-a demonstrat [...]
Disciplina Arte Vizuale și Abilități Practice este cea care contribuie, în cea mai mare măsură, la dezvoltarea proceselor de gândire, a abilităților, priceperilor și deprinderilor în învățământul primar. Elevii învață [...]
Însuşirea de către un elev a unei discipline, fie că este o disciplină a ştiinţelor exacte, fie umane, artistică sau cu caracter practic-aplicativ nu este posibilă dacă acesta nu ştie operaţiile elementare cu numere naturale. Acest fapt este valabil pentru orice domeniu de activitate umană. Cu cât noţiunile legate de aceste operaţii sunt însuşite [...]
Prin orele de lectură sau prin lectura suplimentară, desfășurată în afara clasei, se urmărește, pe lângă exersarea citirii și cultivarea interesului pentru tot ceea ce înseamnă lectură – iubirea pentru carte și respectul pentru ea – dat fiind faptul că aceasta participă la satisfacerea unor curiozități; contribuie la dezvoltarea capacităților de gândire și limbaj; [...]
Mulțimile și funcțiile convexe joacă un rol important în multe domenii din matematică, de exemplu în probleme de optimizare convexă. Noțiunea de funcție convexă este un concept fundamental în matematică, similar cu cel de funcție impară sau funcție crescătoare.
Lecturați gratuit Proprietăți de regularitate ale funcțiilor convexe, autor Roxana Viorica [...]
Jusqu’en 1726, son goût classique est strict. Il ne s’éloigne pas des voies traditionnelles de la fiction noble, épurée, magnifiée sous une forme tragique ou épique, ou encore du badinage en vers. Il croit avoir trouvé sa voie royale dans la tragédie et l’épopée, mais aussi une voie sage, à mi-chemin entre les Anciens [...]
Învățătorul trebuie să educe la elevi o atitudine conștientă față de învățătură, să le formeze deprinderi de muncă intelectuală, să le dezvolte imaginația, inițiativa, spiritul de echipă și curajul, să le mențină atenția trează întotdeauna, să le solicite gândirea. Realizarea acestor idealuri nu poate avea loc decât în urma unor mari eforturi și prin [...]
În centrul preocupărilor actuale ale școlii românești se situează cultivarea accentuată a gândirii logice a micilor școlari, iar această problemă se poate rezolva cel mai bine prin evidențierea relațiilor matematice prin fundamentarea științifică a conceptelor, prin introducerea progresivă a limbajului matematic modern. De aceea se impune ca școala să ofere elevului mijloacele necesare progresului [...]
Activitățile extrașcolare sunt o parte importantă a dezvoltării copiilor, oferindu-le oportunități de a-și dezvolta abilitățile și talentele și de a crește ca indivizi. Rolul activităților extrașcolare în dezvoltarea personalității micului școlar este un subiect de interes în pedagogie și psihologie, deoarece acestea pot influența abilitățile sociale și emoționale ale copiilor și pot contribui la [...]
În societatea actuală, mediul serviciilor educaționale impune conducerii școlilor și personalului didactic desfășurarea unor activități de marketing care să determine o poziție stabilă pe piața educațională și care să atragă atenția asupra instituției de învățământ în cadrul căreia își desfășoară activitatea.
Promovarea imaginii școlii constituie o prioritate pentru ca toți partenerii educaționali să colaboreze [...]
Lectura constituie o modalitate aparte prin care se realizează lărgirea orizontului de cunoaștere, o cale prin care se face conexiunea între gândire și limbaj al elevilor, un proces complex care contribuie la formarea unui vocabular bogat și a unei exprimări corecte și nuanțate. Copiilor le place să se exprime, motiv pentru care, [...]
Lumea basmului oferă micilor ascultători o multime de personaje și teme de unde copilul îşi va alege modele de urmat in viață. Copiii iubesc si ascultă cu plăcere basmele și poveștile pentru că răspund nevoile lor de a şti, de a cunoaşte, de a înţelege, cum se împlinesc speranțele spre mai bine, spre [...]
Lipsa de empatie față de o acțiune agresivă este tot mai frecventă mai ales în rândul adulților. Aceștia au un rol important în diminuarea sau dezvoltarea ei, efectul însă devine din ce în ce mai înrădăcinat în realitate. Această nepăsare este considerată: “agresivitatea indiferenței ca un abandon a regulilor de solidaritate”.
Abordarea temei prin [...]
Erasmus+ Programme – Cooperation. Partnerships in School Education. Stronger through Education for the Needs of our Students – S.E.N. Students. 2022-1-RO01-KA220-SCH-000087664
Inclusive Horizons: Lesson Plans, Articles & Activities for Erasmus+ Project S.E.N. Students
Co-funded by the European Union
Lecturați gratuit Inclusive Horizons: Lesson Plans, Articles & Activities for Erasmus+ Project S.E.N. Student [...]
Studiul acestei lucrări a pornit de la ideea că activitatea didactică este adaptată continuu de către cadrul didactic, astfel încât să putem asigura întregului colectiv de copii un anumit volum de cunoștințe, priceperi, deprinderi și capacități, care să ofere fiecăruia în parte o orientare plină de încredere în forțele proprii, o deschidere creatoare, cu [...]
Urmãrind evoluţia elevilor la clasã în ultimii doi ani şcolari (clasa pregãtitoare şi clasa I), am observat faptul cã în activitãţile din familie şi în grupul de joacã/ prieteni, nu se discutã sau nu se iau în considerare şi aspectele artistico-plastice. Cei mai mulţi dintre elevi nu au instrumentele necesare pentru desen sau picturã [...]
Scopul lucrării este identificarea particularităților homeostazice și fiziopatologice care induc starea de rău de mișcare și posibile tratamente, în special nemedicamentoase, întrucât efectele adverse ale medicamentelor antiemetice asupra atenției și vigilenței sunt foarte bine documentate.
Lecturați gratuit Prevalența, cauzele și tratamentul răului de mișcare în rândul piloților planoriști din [...]
Lucrarea noastră își propune să se concentreze asupra modului în care autorul percepe și critică societatea japoneză de la începutul secolului XX, în sensul descrierii mijloacelor de realizare a comicului ca principal instrument folosit. Registrul este unul comic, în care ironia și burlescul sunt dominante, fie că este vorba de numele personajelor, de aspectul [...]
Recunoaştem deschis că alegerea temei lucrării a izvorât dintr-o veche şi adâncă curiozitate subiectivă referitoare la sursele atracţiilor şi respingerilor interpersonale, la mecanismele care îi determină pe oameni să se placă, să se [...]
„Micuța carte a bunătății” este un loc special, creat pentru a vă arăta cât de minunat și important este să fim grijulii unii cu alții, dar și cu noi înșine. În paginile acestei cărți, veți descoperi [...]
Lucrarea are scopul de a demonstra eficienţa utilizării jocului didactic în cadrul lecţiilor de Comunicare în limba română, atât pentru a-i determina pe elevii buni să-şi dezvolte capacităţile la un nivel [...]
Lucrarea are scopul de a demonstra eficienţa utilizării jocului didactic în cadrul lecţiilor de Comunicare în limba română, atât pentru a-i determina pe elevii buni să-şi dezvolte capacităţile la un nivel [...]
Managementul resurselor umane în educație prezintă o importanță deosebită pentru performanța sistemului educațional în ansamblul său. Acest lucru se datorează faptului că resursele umane din educație reprezintă principalul instrument pentru atingerea obiectivelor [...]
Subtitles have become part of our lives as they are attached to many entertainment products which can be watched on different devices. Teaching methods try to adapt to the evolution of technology and to integrate it into the process of developing and cultivating knowledge. Thus, subtitles have become one of the tools teachers started [...]
Translation has attracted more and more interest as a study field for researchers in recent years, most probably due to all the dimensions it encompasses that enhance and confirm its complexity. It has adapted to the requirements of our era and has, therefore, become a part of the new entertainment devices created by means [...]
Modality and modal concepts may very well be traced back to Aristotle and Greek philosophy. Human beings frequently categorise their thoughts and experiences in terms of how things could or must be, might have been or must have been, rather than how they are or were. The concept of modality was studied even before [...]
Lucrarea de faţă se constituie într-un instrument care să vină în ajutorul elevilor de nivel B1 la fixarea cunoştinţelor de limba engleză prin intermediul rezolvării de fișe diverse, în vederea susținerii examenului Cambridge. Variantele de teste au fost concepute respectându-se structura şi conţinuturile examenului respectiv, adaptate la cerințele framework-ului european.
Lucrarea revizuiește probleme de [...]
Profesorul de limbă română este cel care se poate folosi de ingeniozitatea sa pentru a-l captiva pe novicele într-ale cititului, cu precădere în lumea poveștilor, povestirilor și amintirilor lui Ion Creangă, prin aplicarea unei strategii didactice inovatoare, [...]
Opera literară a lui Creangă, redusă ca număr de pagini (circa 300), continuă să uimească prin inefabilul ei (G. Călinescu), secretul acesteia echivalând cu un cumul de naturalețe, simplitate, prospețime, vioiciune, dinamism, optimism contagios, [...]
La prima vedere, orfismul și sintagma orfismul eminescian par a crea, prin ele însele, niște severități, obligând, aparent, geniul eminescian să se supună unor canoane prestabilite. Cercetarea fenomenului orfic a prilejuit revelarea unui fapt simplu rezultând din separarea orfismului teologal de cel [...]
Lucrarea de față își propune un demers de etapizare ierarhică a cristalizării profilului scriitorului Ion Creangă, prin respectarea cronologiei apariției textelor memorialistice și a celor de exegeză, îndrăznind să admită existența a cinci [...]
Prin jocul didactic, elevul îşi angajează întreg potenţialul psihic, îşi cultivă iniţiativa, voinţa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, îşi dezvoltă spiritul de cooperare, de echipă. Jocul îi determină pe copii să participe activ la procesul de învăţare, ca protagonişti, nu ca spectatori. Învăţarea prin efort personal, prin manifestarea independenţei în acţiune, gândire şi exprimare, însoţită de [...]
În cadrul acestei lucrări va fi tratată problematica parteneriatului elev-profesor-părinte atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere practic, prin realizarea unei cercetări din care să reiasă particularitățile parteneriatului elev-profesor-părinte în școlile din București. Din punct de vedere teoretic, lucrarea va urmări să identifice atât rolul fiecărei părți implicate în [...]
Prin această carte, ne propunem să oferim cadrelor didactice, formatorilor și tuturor celor interesați un instrument valoros pentru implementarea cu succes a Învățării bazate pe proiecte. Scopul final este de a contribui la crearea unui mediu educațional mai dinamic, interactiv și orientat spre dezvoltarea competențelor necesare în societatea contemporană.
Lecturați [...]
Lecturați gratuit Numărăm și colorăm, matematica o învățăm
-culegere de exerciții atractive pentru clasa pregătitoare, autor Alexandra Șuchea
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).
ISBN 978-606-30-5725-0
Agresivitatea devine o problemă pentru copil și pentru cei din jurul său, atunci când devine distructivă atât pentru lucrurile și oamenii care îl înconjoară, cât și pentru [...]
Echilibrarea tradiției și modernității pune provocări semnificative pentru instituțiile de învățământ. Rezistența la schimbare în rândul personalului și al părinților, constrângerile financiare asociate cu implementarea noilor tehnologii și [...]
Prin intermediul unei abordări interdisciplinare și critice, lucrarea își propune să ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra acestui subiect, examinând avantajele și dezavantajele fiecărei abordări și identificând modalități prin care educația poate reconcilia tradiția cu [...]
În această lucrare sunt prezentate și demonstrate câteva formule, reprezentate sub forma unor serii, produse și fracții infinite, care au fost descoperite de matematicieni celebri, precum Viète, Wallis, Euler și mulți alții.
Lecturați gratuit Formule celebre în analiză, autor Roxana-Adriana Pușcaș
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria [...]
|
|