Domenii | Autori

Arhiva

Pamfil Şeicaru, ziaristul vizionar, autor Racariu Andreea Ioana

Invidiat poate pentru privilegiul de a avea acces la informaţie, de a cunoaşte oameni şi fapte la prima mână, de a putea lupta cu şanse reale împotriva oricărei nedreptăţi, jurnalistul este adesea subiectul celor mai înverşunate critici mai mult sau mai puţin avizate sau ţintǎ a nenumǎrate calomnii şi acuze nefondate şi nejustificate. Dar această realitate este cel mai mic preţ pe care jurnalistul îl plăteşte pentru alegerea sa, conştientă şi asumată.

La fel s-a întâmplat şi în cazul marelui Pamfil Şeicaru (1894 – 1980), ziaristul vizionar, a cǎrui vastǎ personalitate este analizatǎ pe scurt în lucrarea de faţǎ. O conştiinţă lucidă a neamului românesc, un pamfletar acid, un memorialist al istoriei pe care a trăit-o dar şi critic înverşunat al politicii duplicitare dusǎ de puterile occidentale în pragul celui de-al doilea război mondial, Pamfil Şeicaru a fost singurul ziarist român care a prevestit că aşa-zisele garanţii militare oferite de marile puteri pentru menţinerea integrităţii graniţelor României nu aveau nici o valoare şi a anticipat sacrificarea ţărilor europene mici şi mijlocii în scopul apǎrǎrii intereselor proprii. Deşi obligat să rămână în exil până la sfârşitul vieţii din cauza instaurǎrii regimului comunist, este prezent pe lista oponenţilor noului regim, alături de alţi ziarişti celebri precum Păstorel Teodoreanu, Constantin Rădulescu-Motru, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr sau Ion Vinea.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Pamfil Şeicaru, ziaristul vizionar, autor Racariu Andreea Ioana.

ISBN 978-606-577-096-6