Domenii | Autori

Arhiva

Perfecţionarea procesului instructiv-educativ cu ajutorul evaluărilor în învăţământul primar, autor Ștefania Florentina Mocliuc

Evaluarea pedagogică vizează eficienţa învăţământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate şi rezultatele obţinute de către elevi în activitatea de învăţare. De data aceasta sunt urmărite efectele pedagogice, respectiv consecinţele acţiunii întreprinse asupra formării personalităţii umane în ansamblul său.
Consemnând rezultatele se scot în evidenţă şi mecanismele care au condus la obţinerea lor, precum şi [...]

Noțiuni teoretice specifice altenativei „Step by step” integrate în activități instructiv-educative din ciclul primar tradițional, autor Ștefania Florentina Mocliuc

Educația centratâ pe copil, predarea orientată după nevoile și interesele copilului, învățarea organizată în centre de activitate, implicarea familiei și comunității în educația copiilor, respectarea și aprecierea diversității umane, susținerea incluziunii grupurilor defavorizate sunt aspectele promovate de acest program. Dezvoltarea în fiecare copil a capacității de a fi creativ, de a-și forma o [...]