Scris după căderea comunismului de un autor care în 1987 a cerut azil politic Franței, „Teatru descompus” poate fi interpretat în cheia vieții sub opresiunile acestui regim politic: oamenii devorați de bestii mici, dar puternice, de melci, fluturi, picături de ploaie, constrânși să tacă, să se ascundă. Omul cu calul, acest izolat, care privește printre jaluzele, într-o imagine emblematică a comunismului, când frica față de ceilalți, infiltrarea sentimentului că toți din jurul tău sunt turnători, că oricând poți fi acuzat, urmărit, arestat, este figura viețuirii sub angoasa existenței în vizorul tuturor, urmărit pentru o vină care nu-i aparține, calul. Ancheta vocilor în lumina orbitoare face și ea obiect reflector al lumii părăsite de dramaturg în lipsa de speranță a anilor ‘90. Vocile din lumină amintesc de torționari și anchetele în care acuzatul de la început este vinovat și nu se poate apăra în niciun fel. Melcii care o forțează pe nebună să tacă, fluturii care nu-i dau voie să gândească decât cu încetinitorul, ploaia-animal care se infiltrează peste tot și care este chiar metafora anilor fără de speranță de dinaintea revoluției, asumarea că nimic nu mai este ceea ce este de fapt, nu mai există încredere în nimeni și nimic, teama că totul este urmărit de un „turnător”, sentimentul că tot ceea ce se află în mintea omului este controlat de regim, că nimic nu mai este autentic, toate sunt emoții ale traiului sub dictatură, emoții glăsuite poetic, într-o puternică forță a cuvintelor și a situațiilor, a corporalității. Pentru mine, textul poate vorbi nu doar despre perioada comunistă, ci despre orice situație-limită în care omul poate visa, se poate salva prin reverie. Tocmai de aceea, textul se adaptează lumii actuale, situației care prin bruschețea apariției a creat teroare, insecuritate, izolare și teama de ceilalți. Nu este comunism, este situație-limită, nu este regim politic, este un virus, dar tot același efect se produce: rupți din ritmul vieții, oamenii trec de la frică la reverie, de la trezie la vis.
Lecturați gratuit Parabolele izolării în „Teatru Descompus” de Matei Vișniec, autor Antonia Cristina Nicu
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare carte cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 978-606-30-6626-9

