Domenii | Autori

Arhiva

Valorificarea jocului de mișcare în realizarea dezvoltării psihomotrice a preșcolarului, autor Diana-Elena Luchian


Jocurile de mișcare, care beneficiază de prezența unor obiecte, materiale sau aparate, solicită foarte mult organismul copiilor, contribuind în mare măsură la dezvoltarea acuității vizuale, auditive, a spiritului de observație, de inițiativă, a imaginației creatoare, a gândirii.
De asemenea, jocurile de mișcare contribuie la dezvoltare calităților morale ca: spirit de echipă, de sacrificiu, spirit de fair-play, curaj, perseverență, hotărâre, încredere în forțele proprii, stăpânire de sine, consecvență. Astfel, ele îi învață pe copii să suporte cu demnitate înfrângerea și, în același timp, să prețuiască victoria, fără multă fală.
Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu toate avantajele care decurg din valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ. Jocul presupune cooperare, colaborare cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, motivelor, acțiunilor și eforturilor personale cu cele ale colectivului, presupune integrarea în colectiv, acceptarea și recunoașterea liderului, asumarea unor responsabilități, conlucrare și întrajutorare, atitudine critică și autocritică.

       

Lecturați gratuit Valorificarea jocului de mișcare în realizarea dezvoltării psihomotrice a preșcolarului, autor Diana-Elena Luchian

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare carte cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-6702-0

You must be logged in to post a comment.