În paralel cu lumea noastră există o lume din care cu toții am făcut parte, pe care nu o uităm niciodată și pe care ne străduim din răsputeri să o înțelegem atunci când ajungem maturi. Este lumea celor mici, a COPIILOR. Ne trebuie mult timp să ne maturizăm, să ne desprindem de ea, dar și mai mult timp să ne întoarcem, să îi pătrundem tainele, să o înțelegem.
Lecturați gratuit Conflictul verbal la copii, autor Ecaterina Stanciu
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de carte educațională cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 978-606-30-6629-0

Lucrarea de față se oprește asupra unei mici părți din această fascinantă lume, pe care încercăm să o regăsim, și anume, asupra conflictului verbal la copii.
Din ce în ce mai mult, în ultimul timp s-a observat o mai mare preocupare pentru comunicarea verbală, dar și pentru analiza interacțiunii verbale. Acesta depășește cadrul strict al lingvisticii, definindu-se mai degrabă ca o cercetare interdisciplinară, care antrenează considerații de ordin cognitive, psihologic, sociologic, pentru că orice activitate comunicativă oferă posibilitatea transmiterii unor informații a căror prelucrare implică procese cognitive (componenta cognitivă), dar, în același timp, le permite participanților să-și manifeste personalitatea (componenta psihologică) și să-și definească identitatea socială relativă (componenta sociologică).
