Lucrarea evidențiază rolul crucial al grădiniței și apoi al școlii ca spațiu de tranziție de la mediul familial la cel social complex. În acest cadru, copilul experimentează jocul ca instrument de învățare, prin care își dezvoltă gândirea și raționamentul, învață regulile conviețuirii armonioase, cooperarea și spiritul de echipă, realizează trecerea spre școală într-un mod firesc, stimulându-și echilibrul intelectual și afectiv.
Referent științific: Prof. gr. I Coman Daniela-Georgeta
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de carte educațională cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 9978-606-30-6569-9

Din perspectivă științifică, lucrarea propune o schimbare de paradigmă în activitatea didactică: trecerea copilului de la rolul de spectator la cel de actor activ-participativ. Autoarea reușește să ofere nu doar o analiză teoretică, ci și o sursă de recomandări practice pentru educatori, subliniind că modul în care adultul sprijină copilul în această etapă îi creionează acestuia propriul destin.
