Domenii | Autori

Arhiva

Conservarea biodiversității din arii protejate din județul Tulcea, autor Georgeta Chioveanu


Educaţia ecologică, sau educaţia relativă la mediu, vizează în egală măsură asimilarea de cunoştinţe, formarea de atitudini şi comportamente dezirabile, clarificarea valorilor, precum şi un demers practic eficient, investind în dezvoltarea gradului de conştiinţă şi a simţului responsabilităţii tuturor oamenilor faţă de mediu şi problemele sale. În acest context, rolul educaţiei ecologice şi de protecţie a mediului înconjurător se concentrează pe modelarea viitorului cetăţean capabil de a-şi forma un punct de vedere obiectiv asupra realităţii înconjurătoare, de a-l incita la participare, devenind astfel conştient de viitor şi de faptul că viaţa generaţiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opţiunile sale.

       

Lecturați gratuit Împărțirea numerelor naturale de la 0 la 100. Caiet auxiliar. Clasa a II-a, autor Maria Bulgărean

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-4747-3

You must be logged in to post a comment.