Domenii | Autori

Arhiva

Limba română. Fonetică și vocabular. Fișe de lucru. Exerciții pe niveluri diferite, autor Elena-Laura Romănescu


Limba și literatura română este deosebit de importantă, „fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul naţional şi limbă de şcolarizare, studiul limbii române asigurând formarea competenţelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaştere şi de activitate.”
Acest caiet special nu înlocuieşte manualul alternativ, ci îl completează prin exerciţii cu grad diferit de dificultate în predarea cunostinţelor gramaticale de fonetică și vocabular.
Tratarea diferenţiată a elevilor a ridicat întotdeauna probleme cadrului didactic, atât în procesul de predare – învățare a cunoştinţelor, cât şi în cel de consolidare sau evaluare. Acest caiet a fost creat pentru a veni în ajutorul cadrelor didactice, cât şi al elevilor cu ritm lent de învăţare sau al celor capabili de performanţă.
Nivelul I este adresat tuturor elevilor din clasă la predarea noţiunii gramaticale, însă nivelul II prezintă exerciţii care aprofundează cunoştinţele elevilor în vederea pregătirii acestora pentru Evaluarea Naţională. În schimb, nivelul III este adresat mai ales acelor elevi care sunt capabili de performanţă ce vor participa la olimpiade şi concursuri școlare.

Lecturați gratuit Limba română. Fonetică și vocabular. Fișe de lucru. Exerciții pe niveluri diferite, autor Elena-Laura Romănescu

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7171-3

You must be logged in to post a comment.