În clasa a X-a elevii se familiarizează cu tipologiile de personaje chiar de la prima operă epică din programă, basmul cult, și află că în poveste pot fi identificate șapte tipuri de personaj, așa cum le menționează Vladimir Propp: răufăcătorul, donatorul-furnizorul, ajutorul, personajul căutat (fata de împărat) și tatăl ei, trimițătorul, eroul și falsul erou.
Lecturați gratuit Fişe de lucru. Personajul literar. Auxiliar curricular pentru clasa a X-a, autor Florina Lezeriuc
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 978-630-317-370-2

În continuare, prin intermediul romanului, elevii sunt puși să descopere, în funcție de perspectiva narativă și de raportul narator-ficțiune, faptul că personajul poate fi construit “din spate” (având o viziune mai mică decât a creatorului său), “împreună cu” (aceeași viziune cu cea a creatorului) și “din afară” (o viziune mai largă decât a autorului care doar îl observă).
În concluzie, putem defini personajul după locul pe care îl ocupă în sistemul operei literare, alături de alte unități textuale sau diegetice ca istorie, discurs, intrigă, timp, spațiu, narator. El reprezintă forța centripetă a universului reprezentat, căci restrânge acțiunile divergente sub numitorul comun al unității sale.
