Domenii | Autori

Arhiva

Activități care inspiră – Resurse Erasmus+ din Școala Gimnazială „Geo Bogza” pentru învățare și multiplicare. Idei, modele și valori europene în practică, coordonator: Panaite Liliana Izabela


Acest ghid a fost conceput ca un instrument practic de diseminare și multiplicare a rezultatelor învățării din cadrul proiectelor Erasmus+ implementate de Școala Gimnazială „Geo Bogza”, unitate acreditată în domeniul educației școlare. El reunește o selecție de activități educative relevante și creative, inspirate din experiențele internaționale trăite de elevii și profesorii noștri în cadrul mobilităților Erasmus+.
După trei ani de implicare activă în program, cu 65 de elevi și 16 membri ai personalului școlii participanți la mobilități de învățare și misiuni de job shadowing în țări din Europa, am considerat important să valorificăm rezultatele obținute printr-un material concret și util.
Activitățile prezentate în acest ghid au fost adaptate specificului școlii noastre și implementate cu succes în contexte reale de învățare. Ele sunt structurate astfel încât să poată fi replicate, adaptate sau dezvoltate în alte școli, de către cadre didactice interesate de învățarea activă și colaborativă, inspirată de bune practici europene.
Ghidul reflectă filozofia programului Erasmus+: învață și dă mai departe. Fiecare activitate este însoțită de o descriere completă care cuprinde: contextul Erasmus+ din care a fost inspirată, nevoia educațională vizată, obiectivele și competențele dezvoltate, metodele nonformale utilizate, pașii de implementare, resursele necesare, evaluarea și impactul pe termen lung. De asemenea, este evidențiată conexiunea fiecărei activități cu prioritățile actuale ale Uniunii Europene: incluziune, sustenabilitate, competențe digitale și cetățenie activă.
Majoritatea activităților incluse în ghid au fost propuse și implementate de către cadre didactice participante la misiuni de job shadowing sau în calitate de profesori însoțitori în mobilitățile de învățare, ceea ce subliniază rolul formării profesionale continue în generarea de idei și practici transferabile în școală.
Este important de menționat că unele dintre activitățile incluse în acest ghid au fost propuse, planificate și implementate chiar de către cel mai tânăr ambasador Erasmus+ din România, o elevă a școlii noastre, cu sprijinul altor colegi participanți la mobilități de învățare. Această implicare activă a elevilor în diseminarea și multiplicarea rezultatelor subliniază impactul profund al programului asupra formării tinerilor ca lideri și promotori ai valorilor europene.
Prin publicarea acestui material – care va fi disponibil și în limbile maghiară și engleză – ne propunem să contribuim la promovarea valorilor educației europene și la sprijinirea colegilor din alte școli care doresc să integreze în activitatea lor exemple concrete de învățare cu sens. Credem că împărtășirea acestor practici contribuie la consolidarea unei culturi a colaborării și a deschiderii în educație, în beneficiul elevilor, profesorilor și comunităților școlare din întreaga Europă.

Lecturați gratuit Activități care inspiră – Resurse Erasmus+ din Școala Gimnazială „Geo Bogza” pentru învățare și multiplicare. Idei, modele și valori europene în practică, coordonator: Panaite Liliana Izabela

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7030-3

You must be logged in to post a comment.