Vârsta preșcolară se dovedește a fi o perioadă îndelungată, marcată de schimbări în viața interioară a copiilor. Aceștia interacționează cu adulții (educatorii, părinții), care le transmit unele sarcini. Însă și activitățile educative îi marchează, fie că este vorba de poezii scurte, de cântece de aceeași dimensiune. Serbările școlare devin un eveniment important în viața preșcolarilor. Aceștia se adaptează social și își păstrează sănătatea mentală.
Lecturați gratuit Dezvoltarea abilităților sociale ale preșcolarilor prin joc didactic în domeniul Om și societate, autor Ionela Bijan
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 978-606-30-6720-4

Copiii dezvoltă abilități sociale atunci când se implică în evenimente importante, cum ar fi serbările școlare. Este important ca ei să exprime stările respective, fiindcă exprimarea face parte din dezvoltarea emoțională și socială a copiilor.
Ne-am aplecat în această lucrare asupra dezvoltării sociale a preșcolarilor prin jocul de tip didactic, fiindcă mi se pare un periplu fascinant, din care iese câștigat atât educatorul, cât și persoana educată, adică preșcolarul.
