Domenii | Autori

Arhiva

Primii pași spre devenire: copilul în perioada preșcolară, autor Oana-Georgiana Zăbavă


Dezvoltarea copilului preșcolar nu poate fi însă înțeleasă separat de mediul în care acesta crește. Familia și grădinița reprezintă principalele contexte în care copilul întâlnește modele de comportament, reguli, valori și relații interpersonale. Afecțiunea, încurajarea, sprijinul și respectarea particularităților individuale contribuie la formarea unui copil echilibrat și încrezător în propriile forțe. În egală măsură, experiențele educaționale și sociale îl ajută să treacă treptat de la o existență centrată predominant asupra propriei persoane la o participare tot mai activă la viața grupului.
Un aspect fundamental al acestei etape îl constituie formarea personalității. Copilul preșcolar este o persoană unică, aflată într-un proces continuu de devenire, care își structurează treptat sentimentele, dorințele, interesele, valorile și modalitățile de relaționare. În această perioadă se pun bazele unor importante componente ale personalității: motivația, conștiința morală primară, conștiința și identitatea de sine, aptitudinile și capacitățile, precum și primele trăsături caracteriale.

Lecturați gratuit Primii pași spre devenire: copilul în perioada preșcolară, autor Oana-Georgiana Zăbavă

Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică (www.bibliotecadidactica.ro).

ISBN 978-606-30-7178-2

You must be logged in to post a comment.