Este cunoscut faptul că, în sfera activității școlare, motivația are cel puțin trei impulsuri componente. Trebuința de a cunoaște, de a înțelege, de a stăpâni cunoștințele și de a formula și rezolva probleme reprezintă impulsul cognitiv (motivație intrinsecă).
Lecturați gratuit Aspecte diferențiale ale relației dintre motivație, stimă de sine și succesul școlar la elevii din învățământul gimnazial, autor Mihaela Grigore
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de carte educațională cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 978-606-30-6625-2
A doua componentă este afirmarea puternică a eului, aflată la granița dintre intrinsec și extrinsec. Randamentul școlar ridicat poate satisface această trebuință, care, la rândul ei, generează în conștiința elevului sentimentul de respect de sine și de prestigiu. Această componentă motivațională este orientată și spre viitoarele obiective universitare și profesionale, care depind de cele dintâi.
Aprobarea venită din partea profesorilor satisface eul, în calitatea sa de componentă a motivației activității școlare, constituind o confirmare a realizărilor elevului și acționând ca o sursă de satisfacție pentru rezultatele obținute prin muncă.
A treia componentă a motivației școlare este reprezentată de trebuința de afiliere, nefiind orientată nici în direcția sarcinii didactice, nici spre afirmarea puternică a eului, ci spre rezultatele care să-i asigure elevului aprobarea din partea unei persoane sau a unui grup.
Aceste componente ale motivației activității școlare pot interveni în orice moment al activității elevului, variind de la un elev la altul.