Trăsătura dominantă a tragicului reiese dintr-o permanentă dualitate: individul şi forţele superioare lui (în Antichitate), individul şi divinitatea, individul şi societatea contrară aspiraţiilor lui, individul şi propriile sale contradicţii interioare. Această luptă este în mare măsură esenţa tragicului. Aşadar, tragicul trebuie înţeles ca expresie a unui conflict, a conflictului dintre eterna sete de absolut a spiritului uman, pe de o parte, şi feluritele limitări sau îngrădiri pe care le are de suportat, pe de altă parte. Această sete de absolut poate fi tradusă prin ambiţia omului de a se depăşi, ambiţie care produce oameni foarte nefericiţi. Ambiţia este cauza tuturor dezastrelor. Tot răul vine din această voinţă de depăşire, din această boală mentală, din această omnipotenţă. Aşa cum afirma Cioran, „totul în om poate fi sufocat, în afara nevoii de Absolut, care va supravieţui distrugerii templelor, precum şi dispariţiei religiei pe pământ.” Neîncetată năzuinţă a fiinţei umane spre absolut va fi permanent generatoare de tragic.
Lecturați gratuit Întoarcerea tragicului în literatura modernă. F. M. Dostoievski, Albert Camus, Ernesto Sábato, autor Elena Amalia Chelea
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-30-6530-9
Teoreticienii tragicului au căzut de acord asupra faptului că acesta nu poate fi cunoscut şi apreciat la adevărata-i valoare decât ca fenomen estetic,ca reflectare în operele artistice. De aceea, în capitolele următoare ale lucrării va fi analizat tragicul la nivelul literaturii, mai precis, la nivelul personajelor lui Dostoievski în Crimă şi pedeapsă, ale lui Camus în Străinul şi ale lui Sábato în Tunelul.