În această lucrare am încercat să ofer o viziune de ansamblu asupra factorilor potențiali implicați într-un parteneriat educațional, familia, comunitatea și nu în ultimul rând școala, pentru a sublinia cât mai mult posibil importanța și necesitatea includerii acestora în sistemul de educație, cu scopul de a-i sprijini pe elevi să dezvolte competențe ce le vor fi de folos pe parcursul întregii vieți.
Lecturați gratuit Rolul și importanța consilierului în școală și comunitate, autor Raluca Florina Păun
Lucrarea poate fi citită online în Biblioteca Didactică – platformă de publicare lucrări științifice cu ISBN (www.bibliotecadidactica.ro). ISBN 978-606-30-6750-1

Motivul principal al creării unui astfel de parteneriat îl reprezintă dorința de a ajuta elevii să aibă succes școlar, dar și pentru a le crea baza succesului de viitor, așadar crearea unor parteneriate ale școlilor cu părinții și societatea reprezintă pentru elevi o comunitate de suport ce îi sprijină în demersul didactic.
