Înca din antichitate, matematicienii ştiau să determine rădăcinile ecuaţiilor algebrice de gradul I sşi gradul II. În secolul al XVI-lea, in perioada Renaşterii italiene, matematicienii italieni: Scipione del Ferro şi Nicola Targalia au determinat formula de rezolvare pentru ecuaţia de gradul III,iar Ludovico Ferrari a determinat formula de rezolvare pentru ecuaţia de gradul IV. Acestea au fost publicate de Geralamo Cardano în Ars Magna (1545).
Lecturați gratuit Ecuatii algebrice cu coeficienți reali în învățământul preuniversitar, autor Duța Culachi
Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro). ISBN 978-606-9600-01-6
Încercările ulterioare ale matematicienilor de a gasi formule de rezolvare pentru ecuaţiile algebrice de grad mai mare decât patru au fost zadarnice.Rezolvarea ecuaţiilor algebrice de grad mai mare sau egal cu cinci a stat in continuare in atenţia matematicienilor (este suficient să-i amintim aici pe Euler, Descartes, Lagrange), dar abia la începutul secolului al XIX –lea a fost demonstrată de catre Abel si Ruffini imposibilitatea găsirii unor formule de rezolvare pentru ecuaţiile de grad mai mare sau egal cu cinci. Problema rezolvării ecuaţiilor algebrice a fost complet tranșată odată cu apariţia teoriei lui Galois când au fost date criterii de rezolvabilitate a ecuaţiilor prin radicali, teorie care a determinat întreaga dezvoltare a algebrei sub forma sa modernă.