 |
În primele trei secole ale erei noastre, până spre anul 400, latina oferea o oarecare unitate și omogenitate și chiar dacă limba populară nu se mai vorbea ca cea cultă, nu este în nici un caz vorba despre o limbă deosebită. Această etapă corespunde aproximativ perioadei în care sistemul politic al Imperiului Roman era puternic și centrul era într-un permanent contact cu toate provinciile cucerite. Către sfârșitul epocii imperiale, când organizarea politico-socială se zdruncină culminând cu dispariția oficială a stăpânirii romane, elementele unificatoatre ale limbii latine (administrația, armata, școala) își pierd tot mai mult forța, în schimb cele diversificatoare se înmulțesc și se întăresc. Astfel, deosebirile existente în limba latină de la o provincie la alta devin tot mai mari până ce locul ei este luat de limbile romanice. Treptat s-a ajuns la crearea a două grupe de limbi romanice. În funcție de asemănarea dintre ele avem limbi romanice occidentale și limbi romanice orientale (româna și dalmata). Autorul Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Terminologia creștină de origine latină în limba română, autor Diana Curticăpean. Lucrarea este protejată la copiere şi imprimare şi poate fi deschisă de 10 ori. ISBN 978-606-671-947-6 |