 |
Există numeroase situaţii în care un cuvânt pare a se încadra la mai multe părţi de vorbire. Trecerile de la o parte de vorbire la alta sunt uneori consacrate, devenite stabile şi uzuale, alteori ocazionale, în special ultima situaţie precum şi trecerile limitate contextual (binişor este substantiv numai în locuţiunea cu binişorul). Unele adverbe pot ajunge să aibă două sau trei forme având acelaşi înţeles. Acest lucru se datorează particulelor adverbiale: – a, – le, -şi, – i, – ri / rea. Există si unele întrebuinţări greşite ale adverbelor din cauza prezenţei în context a unui cuvânt cu altă formă decât cea de masculin -neutru singular. Greşeala provine din dorinţa de a nu comite vreun dezacord, deci hipercorectitudine. Şi superlativul relativ este de multe ori greşit întrebuinţat din cauza nerespectării caracterului invariabil al morfemului cel. Această examinare detaliată a adverbelor relevă unele trăsături generale şi distincte care îndreptăţesc considerarea lor ca o clasă de cuvinte aparte în ansamblul părţilor de vorbire neflexibile. Autorul Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Adverbul şi locuţiunea adverbială în limba română, autor Maghiar Adina. Lucrarea este protejată la copiere şi imprimare şi poate fi deschisă pentru maximum 5 lecturi, fiecare lectură pe termen nelimitat. ISBN 978-606-577-474-2 |