Sfinţii au urcat până la cea mai înaltă treaptă a smereniei, supunându-se tuturor, socotindu-se pe ei înşişi a fi nimic, asemenea dobitoacelor şi nevrednici de a locui printre oameni. Adevărata smerenie, cea a sfinţilor, care este ca sarea pentru faptele bune, care fără smerenie sunt lipsite de folos pentru cel care se osteneşte. Dar există şi o falsă smerenie, smerenia deşartă, care priveşte permanent în jurul ei pentru a vedea dacă a zărit-o cineva, dacă se vorbeşte despre ea sau dacă este pizmuită, aceasta este desigur o mândrie înveşmântată în haine smerite. Toţi cei care lasă falsa smerenie să ajungă la apogeul ei, socotindu-se mai păcătoşi decât toţi, cad uşor pradă deznădejdii, care este soră cu sinuciderea în care a căzut Iuda Iscarioteanul.
De ce am ales dintre atâtea virtuţi dumnezeieşti, tocmai pe cea a smereniei? Pentru că, prin goliciunea ei, ea îmbracă omul cu slavă şi cinste, prin coborârea ei, ea înalţă sufletul omului către Dumnezeu, curăţindu-l de patimi, iar prin plecarea la pământ a fiinţei şi a egoismului nostru, sufletul se aduce înaintea lui Dumnezeu, mântuindu-l! Fără smerenie, nimic, în cer şi pe pământ, nu are valoare.

Lecturați gratuit Virtutea smereniei în contextul vieții morale creștine, autor Prof. Nicolae Ponyori

Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor (www.librariascriitorilor.ro).

ISBN 978-606-30-2466-5