„Cea mai uimitoare izbândă a lui Mihail Sadoveanu este aceea cu privire la limbă”, spunea George Călinescu. Stilul sadovenian are câteva particularităţi din care reiese farmecul şi vraja pe care o degajă întreaga sa proză: - Solemnitatea este dată de epitete, comparaţii, metafore elogiative de preamărire a spiritului ţărănesc sau a trăsăturilor comparabile cu ale personajelor mitologice; - Arhaitatea - este ilustrată de folosirea arhaismelor fonetice, semantice şi lexicale („a se tângui” pentru a se văita „cetăţuie” pentru cetate, „lunatice” pentru femei nebune, „lăcaş” pentru mânăstire); - Muzicalitatea limbajului este ca o simfonie, „o partitură intonată sub cupola lui Dumnezeu, auzindu-se lin jeluire a doinelor, viforul strigătelor de război, larma petrecerilor cu vin şi lăutari, vaietele noroadelor învinse, dominate de poruncile aspre ale voievodului” (Zoe Dumitrescu - Buşulenga); - Sobrietatea este dată de timpul în care se petrec întâmplările, faptele din întreaga sa proză, un timp mitic, un timp al credinţelor strămoşeşti, într-o lume arhaică, primitivă, foarte legată de natura înconjurătoare, un timp care se măsoară după semnele vremii, după superstiţii, după legi strămoşeşti, nescrise dar păstrate cu sfinţenie, de generaţii şi transmise cu credinţă urmaşilor (Baltagul, Hanul Ancuţei). Însuşi Sadoveanu plasează de multe ori întâmplările „în vreme veche” ori „în vreme adâncă”.

Autorul

Descarcă ediţia online – gratuită – a lucrării Aspecte arhaice în opera lui Mihail Sadoveanu, autor Mirela Predoiu (Obrocea).

ISBN 978-606-577-748-4