Ceea ce țineți în mână nu este un roman, nici un tratat de istorie și poate nici măcar o culegere de proză scurtă în sensul clasic. Este, mai degrabă, un exercițiu de supravie- țuire a amintirii. Am adunat aceste texte ca pe niște semne așezate la marginea unui drum care, altfel, s-ar fi pierdut [...]]]>

Ceea ce țineți în mână nu este un roman, nici un tratat de istorie și poate nici măcar o culegere de proză scurtă în sensul clasic. Este, mai degrabă, un exercițiu de supravie- țuire a amintirii. Am adunat aceste texte ca pe niște semne așezate la marginea unui drum care, altfel, s-ar fi pierdut în uitare. Ele marchează locuri, oameni și stări care m-au format. Unele povești s-au născut din apele Săsarului sau din cursul lin al Lăpușului, cel care aici, în luncile noastre fertile, își domolește goana pregătindu-se de întâlnirea cu Someșul. Altele au rămas agățate de umbra Tisei ori de ecoul morii lui Ion. Veți găsi aici și liniștea de la fântâna satului, locul care pentru mine a rămas un prag sfânt, acolo unde apa nu potolea doar setea, ci aduna laolaltă toate destinele noastre. De aceea, nu am căutat să dau o ordine riguroasă acestor povestiri. Le-am lăsat să se așeze în pagină așa cum curge Lăpușul spre vărsare – lin, fără grabă, într-o deplină acceptare a cursului lor firesc. Uneori apa e adâncă și tulbure, alteori e limpede de i se văd pietrele din vad, dar Nu vă mirați dacă, printre bolovanii Tisei sau pe punțile vechi, veți întâlni umbrele Ielelor sau suflarea Fetei Pădurii. În lumea în care am crescut, fantasticul nu era o invenție literară, ci o prezență firească, o explicație dată lucrurilor pe care inima le simțea, dar mintea nu le putea rosti. Pentru noi, frica de bântuielile nopții era la fel de reală ca frica de gura lumii, iar descântecul avea uneori aceeași putere ca rugăciunea. Toate aceste amintiri au în ele un sâmbure de adevăr atât de viu, încât uneori a trebuit să-i împrumut haina ficțiunii pentru a-l lăsa să respire. Am păstrat cu sfințenie numele unor oameni, asprimea unor dialoguri auzite în curți cu pomnițari și detaliile unor uniforme ciuruite de gloanțe, pentru că acelea sunt rădăcinile. Ficțiunea a apărut doar acolo unde memoria a tăcut, unde am simțit nevoia să pun un pod peste anii care au trecut sau să dau un sens rănilor care au rămas prea „curate”. În aceste pagini, amintirea moșului Pavel se întâlnește cu emoția primei iubiri, iar satul de demult se oglindește în orașul de azi. Nu am căutat perfecțiunea frazei, ci adevărul emoției. Am scris aceste texte pentru că simțeam că, dacă nu le așez pe hârtie, ele se vor risipi ca fumul de pipă pe care îl priveam, prunc fiind, stând pe dunga gardului. Această cărticică este datoria mea față de cei care au fost și promisiunea mea că „eu țin minte”. Sper ca, par- curgând aceste rânduri, să regăsiți fragmente din propriile voastre drumuri și, mai ales, din acea realitate care, deși uneori doare, ne face să fim cine suntem. Vă invit să le citiți așa cum au fost scrise: cu răbdare, cu un pic de melancolie și cu inima deschisă către lumea care curge, neîncetat, între malurile realității și ale visului. Lecturați gratuit Eu țin minte. Borne pe drumul memoriei, autor Sergiu Muntean ISBN 978-606-30-6733-4

Publicare carte cu ISBN